Sisteme alternative (4)

De vorbă cu mămicile despre sistemele alternative de învăţământ preşcolar

Pentru că multe dintre noi tocmai am pregătit săculeţul pentru prima zi de grădiniţă, ne-am propus să facem o trecere în revistă a sistemelor alternative de învăţământ preşcolar şi să aflăm cu ce se mănâncă sistemele Step by Step, Montessori, Waldorf şi Reggio Emilia. Astăzi vom vorbi despre sistemul Reggio Emilia.

 

Despre sistemul Reggio Emilia

Fondat de pedagogul italian Loris Malaguzzi după Al Doilea Război Mondial, sistemul Reggio Emilia se bazează pe teoria conform căreia copiii se formează ca indivizi în primii ani din viaţă. Această flozofie vede copilul înzestrat cu un potenţial uriaş, inteligent, competent şi dornic să descopere lumea înconjurătoare, iar educatorul este privit ca un partener al copilului în procesul de învăţare.

Principiile în jurul cărora este construit sistemul Reggio Emilia sunt următoarele: copiii trebuie să aibă control asupra procesului de învăţare; ei trebuie să aibă şansă să descopere lumea prin atingere, mişcare, auz, văz şi ascultare; copiii trebuie să aibă şansa să fie înconjuraţi de alţi copii şi să aibă la îndemână materiale pe care să le poată explora; ei au nenumărate căi de exprimare, de gândire şi nenumărate feluri de a-şi manifesta creativitatea.

Sub îndrumarea formatorilor din cadrul Centrului Internaţional Reggio Children, elemente din acest acest sistem de pedagogie au fost implementate şi în câteva grădiniţe de stat din România. În paralel, sistemul a fost adoptat şi în grădiniţe particulare.

 

De vorbă despre sistemul Reggio Emilia cu Otilia Mantelers, mama lui Yuri şi a Annei (ah, şi să nu o uităm pe micuţa Kim, deşi ea nu merge încă la grădiniţă)

1. Ce v-a atras la filozofia Reggio Emilia?

Abordarea Reggio Emilia este un sistem complex care respectă şi aplică multe aspecte fundamentale ale unor nume mari din psihologia dezvoltării timpurii a copiilor, cum ar fi Piaget sau Vygotsky. În Reggio Emilia, copilul are rolul central şi puternic, iar educatorul Reggio nu priveşte copilul ca pe un pahar gol care trebuie umplut de adulţi, ci ca pe un om cu potenţial incredibil, capabil şi competent. În filozofia Reggio Emilia i se recunoaşte individualitatea fiecărui copil, modul propriu de a descoperi lumea şi de a se exprima. Pe mine m-a atras şi faptul că jocul este văzut ca fiind principalul mod în care copiii învaţă şi înţeleg mediul înconjurător şi că se pune accent foarte mare pe free play deoarece noi, în familia noastră, privim jocul ca pe cel mai important limbaj de comunicare. Mi-a plăcut şi faptul că la grupa lui Yuri şi a Annei este un educator bărbat! Ah, să nu uit, am fost foarte impresionată că în holul grădiniţei e o carte a lui Alfie Kohn!

Ce m-a mai atras la sistemul Reggio Emilia a fost şi orientarea către colaborare: între copii, între copii şi educatori, între părinţi şi educatori. Aşa am învăţat şi eu, ca mamă, că pot să îmi las cu încredere copiii în grija altor oameni, că aceştia îi pot ajuta să se descopere mai bine decât reuşesc să o fac eu în anumite părţi ale vieţii. La grădiniţă copiii îşi pot dezvolta nişte aptitudini pe care noi părinţii nu am reuşit să le vedem!

 

2. Cum a fost acomodarea copiilor în acest sistem? Ce-aţi întâlnit acolo în realitate se potriveşte cu prezentarea teoretică a metodei?

Anna (4 ani) şi Yuri (5.9 ani) nu au mai fost niciodată la grădiniţă la modul serios până în august anul acesta. Este pentru prima oară când le-a plăcut, s-au simţit bine din start, şi-au făcut prieteni şi au participat la activităţi de grup. Acomodarea a fost treptată şi lină, pentru că în prima săptămână ne-a fost şi nouă părinţilor permis accesul în apropiere. Acest lucru mi s-a părut un plus pentru gradiniţă. Am mai apreciat şi că, într-adevăr, copiii au multe jocuri de rol, aşa cum povesteşte şi filozofia Reggio Emilia, facilitate datorită bucătăriei, magazinului, teatrului de păpuşi, spitalului, bibliotecii amenajate în diferite locuri din grădiniţă. Am văzut cum copiii se joacă de-a doctorul şi fac radiografii, de-a călătoria cu autobuzul în diferite părţi ale lumii, de-a gătitul, de-a magazinul, de-a meşteritul.

Îmi place şi faptul că în fiecare săptămână au câte o temă. În felul acesta copiii mei au aflat despre viaţa compozitorilor clasici, Anna a avut ocazia să danseze baletul ei preferat şi să fie lebăda albă, iar Yuri prinţul Siegfried, au pictat aplicând toate tehnicile posibile de pictură, au învăţat despre impresionişti şi despre ceasurile lui Dali. În altă săptămână au povestit despre teatru şi film, au râs la Charlie Chaplin, au venit acasă şi au făcut teatru de umbre. Da, în cea mai mare parte ce am citit despre Reggio Emilia se aplică.

O schimbare evidentă şi frumoasă pentru mine, care a avut loc dupa intrarea la grădiniţă, a fost că acasă Anna şi Yuri au început să se joace mai mult împreună, să povestească despre grădiniţă, o lume care e doar a lor şi despre care noi, părinţii, putem afla lucruri numai dacă ni le spun ei.

Am apreciat şi deschiderea pentru dorinţa mea ca Anna şi Yuri să fie împreună în aceeaşi grupă. Şi faptul că nu sunt criticată pentru că sunt un părinte mai îngăduitor, că nu mă supăr dacă Yuri îmi zice „Mami, eşti fraieră? Tu nu vezi că asta e trompetă şi nu trombon?”

 

3. Există lucruri care credeți că ar putea fi îmbunătăţite?

Un sistem perfect este o utopie, ştim bine acest lucru. Da, sunt lucruri care din punctul meu de vedere pot fi îmbunătăţite, dar lucrurile astea sunt strict personale şi sunt puţine la număr, la fel cum şi la mine pot fi îmbunătăţite lucruri, sau la oricine în lumea asta. Copiii mei se duc la grădi cu drag şi, ori de câte ori eşti acolo, îi vezi pe educatori cu câte un copil în braţe sau pe jos, jucându-se, iar aceste lucruri sunt cele mai importante.

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație