Vă pregătiți să vă mutați în străinătate? Iată cum trebuie pregătit copilul pentru școala în altă țară!

studii în străinătate

Mutarea în altă țară cu copil mic îl poate afecta pe acesta foarte puțin sau chiar deloc. Universul lui înseamnă mama și tata, iar atâta timp cât aceștia îi sunt alături nimic altceva nu contează. În cazul copiilor mari, însă, mutarea în altă țară are o serie de implicații, iar cea educațională este una dintre cele mai importante.

Silvana Stoicescu și Silvia Toth sunt sunt reprezentante ale grupului EDUCATIVA, care dezvoltă proiecte educaționale și se ocupă de consilierea tinerilor care urmează să studieze în străinătate, fie pentru că aleg să facă liceul sau facultatea în afara țării, fie pentru că se mută definitiv. Într-un interviu acordat totuldespremame.ro, ele vorbesc despre modul în care le putem înlesni copiilor acomodarea într-o școală din străinătate și cum îi putem pregăti, de mici, pentru mutarea în altă țară.

Totul Despre Mame: Cum ne pregătim copiii pentru școala în străinătate?

Pe lângă pregătirea intelectuală pentru cunoștințele de limbă străină, ar trebui să existe și o pregătire emoțională și culturală. Din experiența studenților trimiși până acum în străinătate, elevii au o tranziție mai ușoară atunci când călătoresc în prealabil în țara în care vor studia. Recomandarea este să viziteze țările care ar putea deveni opțiuni mai târziu sau pentru vârste mai mari chiar și campusul mai multor universități, să interacționeze cu studenți și profesori de acolo și să participe la evenimente culturale ale ambasadei țării respective pentru a se adapta cât mai ușor odată ajunși acolo.

Spre ce cursuri ar fi bine să îi direcționăm?

Orice activitate extrașcolară poate fi benefică pentru copii ca să experimenteze direct mai multe domenii de activitate, să vadă cu ochii lor ce presupun și să își formeze de mici o părere despre ce ar vrea să facă pe viitor. Orice înseamnă învățare experiențială și desigur limbi străine, pot să constituie o bază care va face mai târziu transferul către o experiență de studiu internațională mai ușor. Mai apoi, din primul an de liceu se pot face și teste vocaționale care să îi îndrume pe elevi, iar servicii de consultanță precum Opțiuni de carieră pot sa contribuie mult în procesul de luare a unei decizii. (Textul continuă mai jos)

De ce depinde adaptarea?

Depinde de personalitatea fiecăruia, dar cel mai important este să fie un elev independent, cu încredere în sine și cu sprijin moral de la părinți pentru a conștientiza că schimbările sunt binevenite și trebuie interpretate ca niște oportunități de creștere. Studenții care se adaptează cel mai ușor sunt cei deschiși către diversitate, curioși, extrovertiți, dornici să cunoască oameni diferiți și care au fost crescuți să aprecieze libertatea. Cu cât sunt mai mult încurajați spre colaborare și îmbrățișare de noi provocări, cu atât adaptarea va fi mai ușoară.

Ce abilități/ preocupări ar trebui încurajate ca să facă față unor metode de predare occidentale?

Ar trebui să se încurajeze cât mai mult un învățământ proactiv, bazat pe activități practice și multă implicare în proiecte sociale de tip voluntariat- elevii se pot implica încă din școala generală în activități de acest gen sau de dezvoltare personală. De asemenea, activitățile care implică munca în echipă și învățarea bazată pe rezolvarea de probleme contribuie mult la dezvoltarea unor competențe transversale care va permite integrarea ușoară în sisteme educaționale occidentale.

La ce vârstă poate să înceapă pregătirea copiilor?

Sunt multe activități care pot contribui la pregătirea copiilor, deci niciodată nu este prea devreme- de la materiale educative de grădiniță care promovează diversitatea culturală, la început cursurile de limbă străină și în afara orelor de curs sau participarea în tabere internaționale pentru adolescenți.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Intră în conversație