Abuzul sexual asupra copiilor este încă un subiect tabu la noi în ţară. Părerea generală este că acesta se petrece doar în mediile foarte sărace și că singurele cazuri sunt cele pe care le vedem la ştiri. Realitatea este însă alta și mulți copii devin, la un moment dat în viaţă, victima unui abuz cu conotaţie sexuală.
Majoritatea abuzurilor asupra copiilor au ca autori persoane apropiate familiei. De fiecare dată când un părinte renunţă la atitudinea „nouă nu ni se poate întâmpla asta” în favoarea atitudinii „eu voi face tot ce îmi stă în putință ca nouă să nu ni se întâmple”, copilul are șansa să afle din familie tot ceea ce trebuie ca să se poată apăra pe viitor de abuzuri.
Cum devin copiii victime?
Orice act cu tentă sexuală, care are loc între un adult și un minor sau între doi minori, atunci când se produce împotriva voinței unuia dintre ei este abuz. Abuzul sexual include actele de exhibiționism, expunerea la pornografie, adresarea într-o manieră sexuală la telefon sau pe internet și merge până la forme de manifestare fizice.
Psihologul Mihaela Dinu, reprezentant Salvați Copiii, explică mecanismele prin care copiii, cu predilecție
fetele, sunt vulnerabilizați și devin victime:
- „Manipulatorul emoțional subminează încrederea în propria judecată a victimei. Acesta cunoaște bine psihologia copilului și adolescentului. Se apropie de copii, de fete în general, le câștigă încrederea și este atât de convingător încât determină victimele să se îndoiască de propria judecată.
- Agresorul caută cu grijă victimele, creionându-și un profil pe care îl urmărește. De cele mai multe ori, sunt fete din medii sociale precare, cu grad crescut de vulnerabilitate, lipsite de educație și fără suport din partea familiei.
- Abuzatorul se prezintă ca o persoană înțelegătoare și empatică față de victimă, îi promite că o va proteja și o va ajuta dacă aceasta rămâne apropiată, fidelă. Se folosește de mesaje directe sau de mesaje subliminale pentru a manipula emoțional și sexual victima. Poate inventa o serie de pericole venite din partea comunității, oferind apoi soluții pentru a întări imaginea proprie ca fiind cea a salvatorului.
- Atunci când lucrurile nu funcționează astfel, abuzatorul induce frica, teroarea, recurge la amenințări și violență fizică, pentru a putea manipula și abuza victima. Teama este un puternic factor de influență a comportamentului și astfel abuzatorul ajunge să-și atingă obiectivele.”
Sindromul Stockholm: dragostea față de agresor
În multe situații, mai spune specialistul, apare sindromul Stockholm, acesta fiind considerat un sistem de apărare a creierului în situații traumatizante. Cineva care suferă de sindromul Stockholm ar putea avea sentimente confuze față de agresor, inclusiv dragoste, simpatie, empatie, dorința de a-l proteja, recunoștință atunci când agresorul se poartă uman sau nu îi face rău fizic. De asemenea, victima poate să dezvolte emoții negative față de oricine ar încerca să o ajute să scape din mediul abuziv. Se creează în mintea victimei o disonanță cognitivă, iar victima ajunge să facă ceva ce nu vrea să facă. Panica, frica, teroarea (disonanța cognitivă) sunt atât de mari încât mecanismele de a le combate nu mai pot face față.
- CITEȘTE ȘI: Vocea ta: Avem nevoie de educaţie sexuală?
Ce pot face părinții
Cea mai bună metodă pentru a ne feri copiii de abuzuri de orice fel este relația deschisă, sinceră, onestă pe care o construim cu ei. Începeți educația intimă de bază a copiilor atunci când aceștia sunt foarte mici. De la vârsta de trei ani, copiii trebuie să știe că zona intimă nu poate fi atinsă de persoane străine. Mai mult, copiii trebuie să fie încurajați să își facă singuri toaleta în această zonă și să nu accepte ca alte persoane să facă acest lucru, chiar dacă sunt membri ai familiei. Copiii pot învăţa să nu îşi arate părţile intime altor persoane în afara părinților și a medicului, când e cazul.
Prevenția este cheia
Monitorizaţi atent relaţiile copilului şi persoanele cu care acesta intră în contact. Este foarte greu să citim intenţiile şi natura tuturor persoanelor cu care copiii intră în contact. Îi putem însă monitoriza pe cei apropiaţi, cu care copiii au relaţii mai strânse, la care, de exemplu, merg în vizită. Nu lăsaţi niciodată copiii în casa unui prieten, a unei rude, a unui vecin înainte de a cunoaşte voi înşivă acea casă, înainte de a cunoaşte foarte bine persoanele respective. Copiii trebuie să fie capabili să înţeleagă ce înseamnă intimitate, relaţii intime şi abuz înainte de a avea libertatea să plece neînsoţiţi cu alţi copii sau adulţi.
Învăţaţi-l pe copil să vă prevină atunci când un adult sau un alt copil îi face propuneri nepotrivite. Abuzatorii aleg de cele mai multe ori copii slabi, care nu au o relaţie bună cu părinţii, care nu au încredere în părinţii lor sau care se tem de aceştia. Victimele abuzurilor sunt de obicei copii care nu sunt ascultaţi, respectaţi şi încurajaţi să vorbească despre ei, pentru că abuzatorii profită de nesiguranța copiilor.
- CITEȘTE ȘI: De vorbă cu preșcolarii despre sexualitate. Cum le explicăm copiilor diferențele dintre sexe
Cuvântul magic „NU”
Învățați copilul să nu plece cu niciun străin, indiferent ce i-ar spune acesta. Încurajați-l să spună „Nu” și să refuze orice propunere nepotrivită, chiar dacă ea vine de la un adult cu autoritate. Fiți flexibili în educația copilului și nu impuneți acțiuni fără să dați explicații. Acest lucru îi va da putere și curaj să spună „Nu” în fața unui adult.
Atenție la mediul online
Limitaţi accesul copiilor la internet şi monitorizaţi atent adresele pe care aceştia le accesează. Explicaţi-le copiilor care sunt pericolele de pe internet şi rugaţi-i să nu îşi decline niciodată identitatea sau datele de contact prin aceste medii. Nu puneţi presiune pe copii şi nu le lăsaţi impresia că îi controlaţi, dar explicaţi-le exact care sunt riscurile şi încurajaţi-i să-şi facă prieteni în lumea reală.
Copiii nu ajută adulți
Explicaţi-le copiilor că adulţii nu au nevoie să ceară indicații unui copil. Orice individ care îi abordează pentru a le cere indicaţii, rugîndu-i să îi arate unde se află un anumit loc, trebuie evitat. Cel mai bun lucru pe care îl poate face un copil acostat în acest mod este să ceară ajutor. Trebuie să le spuneţi copiilor că cele mai indicate persoane la care pot apela în astfel de situaţii sunt mamele cu copii. Copiii ar trebui să înveţe să ceară ajutorul în situaţii în care nu sunt siguri cum să procedeze sau dacă nu se simt în siguranţă.
Ascultați-vă copiii
Fiţi foarte atenţi la dispoziţia copiilor şi încercaţi să aflaţi cauza oricărei schimbări dramatice de dispoziţie. Faceţi acest lucru blând, cu diplomaţie. În special adolescenţii pot suferi schimbări bruşte de dispoziţie din cauze normale (o dezamăgire în dragoste sau ruperea unei prietenii). Trebuie să ştiţi că majoritatea copiilor care sunt victime ale abuzului devin anxioşi, trişti, închişi, tăcuţi, depresivi. Este important să încurajăm copilul să ne povestească. Să ne ceară ajutorul atunci când evenimentele din viaţa sa îl copleşesc. Semnele fizice ale abuzului sexual nu sunt întotdeauna vizibile. Multe simptome fizice (dureri de cap şi dureri de stomac) pot fi consecinţa anxietăţii produse de un abuz.
Şi, în sfârşit, pregătiţi-vă să reacţionaţi calm şi să oferiţi suport dacă răul se produce. Copiii care reuşesc să povestească despre abuzul sexual devin uneori victime ale unui tratament inoportun din partea părinţilor. Atunci când părinţii arată supărare sau neîncredere, copiii se închid în ei, se simt şi mai vinovaţi sau încearcă să schimbe şi să retracteze povestea.
Care sunt semnele abuzului sexual asupra unui copil
Atunci când copilul nu spune acasă ceea ce i se întâmplă, există o serie de manifestări care pot reprezenta un semnal de alarmă pentru părinți. Iată o parte dintre ele, detaliate de psihoterapeutul Diana Stănculeanu într-un articol dedicat acestei teme:
- Schimbări bruște, inexplicabile în starea emoțională.
- Iritabilitate și toleranță foarte scăzută la frustrare (pare să se enerveze/plângă din nimic).
- Izolare socială sau retragere în contexte sociale restrânse (precum familia) sau obligatorii (precum grădinița, școala).
- Utilizarea unui limbaj bogat în concepte sexuale, care nu au fost discutate în familie – cu precădere în caz de abuz sexual.
- Manifestarea de comportamente sexuale inadecvate vârstei și/sau promiscue (de exemplu, comportamente de seducție manifestate de fetițe de 6-7 ani) – cu precădere în caz de abuz sexual.
- Angajare prematură sau interes exacerbat față de activități/conținuturi sexuale – cu precădere în caz de abuz sexual.
- Angajarea în jocuri cu conținut sexual – cu precădere în caz de abuz sexual.
- Realizarea de desene în care personajele au părțile intime expuse și/sau sunt angajate în activități de natură sexuală – cu precădere în caz de abuz sexual.
- Evitarea anumitor persoane, schimbarea bruscă a stării emoționale (de obicei apariția emoției de frică sau disconfort) în preajma anumitor persoane.
- Uneori, evitarea de către copil a situației de a rămâne singur cu o altă persoană (fie prieten, fie membru al familiei).
- Schimbări bruște în comportament, raportat la perioadele anterioare.
- Anxietate.
- Comportament de „agățare” față de un adult.
- Stări depresive (tristețe, apatie, lipsă de chef față de orice, inclusiv față de activități care anterior îi făceau plăcere copilului).
- Comportamente agresive.
- Tulburări de somn.
- Dificultăți alimentare, schimbări în rutina alimentară.
- Udarea patului.
- Murdărirea lenjeriei intime.
- Manifestarea unor comportamente de risc (de exemplu, copilul se joacă cu obiecte periculoase, ascuțite; petrece timp în zone de risc, aflate la înălțime – balustrade, pervazuri; merge cu bicicleta fără cască de protecție și cu viteză excesivă etc.).
- Absență nemotivată de la școală.
- Comportamente obsesive (repetitive, ritualice, uneori lipsite de sens și utilitate).
- Coșmaruri.
- Consum de substanțe, în cazul copiilor adolescenți.
- Comportamente de autovătămare (se taie pe brațe, se ard cu țigara etc.), în cazul copiilor adolescenți.
- Gânduri de suicid, în cazul copiilor adolescenți.
