Cele mai frumoase cadouri de Crăciun sunt la un click distanţă (P)

Raluca Dumitrică
Spalatorie auto Mickey Mouse | Totul despre mame
Mickey Mouse, unul dintre personajele disponibile la KidVentura
Spalatorie auto Mickey Mouse | Totul despre mame
Mickey Mouse, unul dintre personajele disponibile la KidVentura

Faceți-i fericiți pe cei mici cumpărându-le cadouri din magazinul online KidVentura

Anul acesta am fost delegată de un grup numeros de adulţi să mă ocup de greaua misiune de a achiziţiona cadouri pentru sacul lui Moş Crăciun. Să vă explic. Suntem o familie numeroasă şi avem un grup şi mai numeros de prieteni, iar tradiţia organizării unui brad frumos de Crăciun, la care să poposească chiar Moşul-misteriosul, datează de ani buni şi este de neclintit. Iar pentru că în aproape toate dăţile în care am dăruit ceva cuiva sau mi-am luat mie vreo drăgălăşenie am primit numeroase complimente şi eternele întrebări „de unde l-ai cumpărat?”, cine altcineva putea fi desemnat să se ocupe de plăcuta îndeletnicire de a cumpăra cadouri de pus sub brad? Doar eu, bineînţeles!

Am întâmpinat o mică problemă, însă: de anul trecut şi până acum au mai apărut nişte bebeluşi pe lume în familie, iar alţi câţiva prieteni dragi împreună cu ai lor prichindei şi-au manifestat dorinţa de a lua şi ei parte la întâlnirea tematică, cu miros de cetină şi scorţişoară (se pare că suntem chiar pricepuţi la organizarea acestei petreceri!). După ce am stat puţin şi m-am gândit la toate datele problemei, am ajuns la următoarea soluţie, pentru eficientizarea acțiunii: să cumpăr online, una dintre îndeletnicirile mele preferate, şi nu de oriunde, ci de la KidVentura, un magazin în care se pot găsi cadouri pentru copii de toate vârstele şi pentru toate gusturile. Adică Else, Anne şi Olafi, Sofii şi Pluşici, dar şi Violette, simpaticele Cars, Lego-uri cu Star Wars pentru băieţi războinici, ba chiar şi Super Eroi precum Spiderman cel teribil de curajos. Din ofertă nu pot lipsi Winnie the Pooh, şi nici Mickey şi Minnie. Cum să lipsească tocmai ei?

Shopping-ul online la Kidventura, cel mai uşor mod de a te bucura de cadourile dorite

Nu vă gândiţi, totuşi, că la KidVentura se găsesc numai jucării. Gama de produse din familia năzdrăvanelor personaje include jucării, hăinuţe, încălţăminte, accesorii fashion, rucsaci, genţi, trollere pentru copii şi accesorii deco, cu reduceri de până la 50%. Personajele Disney incluse în această promoţie de sărbători sunt Mickey Mouse, Minnie Mouse, Sofia Intâi, Winnie The Pooh, Doctoriţa Pluşica, Violetta, personajele din Cars, Avioane, Frozen – Regatul de Gheaţă, Super Eroi şi Star Wars.
O altă veste foarte bună este că, deşi aceste oferte sunt exclusiv online, valabilitatea promoţiilor este până la 31 decembrie, în limita stocului disponibil. Acest lucru înseamnă că puteţi achiziţiona un cadou şi pentru copiii prietenilor la care urmează să petreceţi Revelionul, ba chiar şi pentru micuţii care îşi serbează onomastica pe 7 ianuarie, când e un nou prilej de distracţie.

Oferte de neratat la KidVentura

Cumpărăturile se fac foarte uşor, prin urmarea câtorva paşi extrem de simpli. Pentru a putea cumpăra orice credeţi că încape în sacul lui Moş Crăciun, este necesar să aveţi un cont pe KidVentura, ce se poate face fie înainte de a pune produsele în coş, fie după ce aţi făcut deja această operaţiune. Transportul este gratuit pentru toate comenzile mai mari de 250 lei, în timp ce pentru comenzile sub această sumă se percepe o taxă de transport ce variază între 12.39 şi 14 lei, în funcţie de categoria din care a fost ales produsul. Pentru cei care îşi doresc să ridice personal produsele plasate în comandă, de la unul dintre cele două magazine reale KidVentura din Bucresti, nu se va mai percepe nicio taxă de transport.

Vă mai spun că preţurile din magazinul KidVentura nu sunt bune, sunt foarte, foarte bune şi pleacă de la suma de 5 lei, pentru cele mai simple şi drăgălaşe articole. Preţul creşte în funcţie de cadoul ales şi de gradul său de complexitate, cei care vor scotoci prin rafturile virtuale ale magazinului având supriza să descopere produse cu preţuri pentru toate buzunarele. KidVentura se va dovedi, în final, un paradis al jucăriilor, jocurilor, hainelor şi accesoriilor pentru copii, toate cu personajele lor preferate, accesibil oricărui părinte care îşi doreşte să aşeze pe chipul copilului sau nu doar un zâmbet larg, de fericire, ci şi uimirea că, şi în acest an, Moş Crăciun a nimerit cu exactitate de orolog elveţiano-lapon cadourile pe care şi le dorea!

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa