Poezii pentru copii de 10 ani

Poezii pentru copii de 10 ani. Poeziile îi încântă şi pe copiii ai mari, nu doar pe cei de grădiniţă. Iată zece din cele mai frumoase poezii pentru copii de 10 ani:

Gândăcelul, de Elena Farago

De ce m-ai prins în pumnul tău,
Copil frumos, tu nu ştii oare
Că-s mic şi eu şi că mă doare
De ce mă strângi aşa de rău?

Copil ca tine sunt şi eu,
Şi-mi place să mă joc şi mie,
Şi milă trebuie să-ţi fie
De spaima şi de plânsul meu!
De ce să vrei să mă omori?
Că am şi eu părinţi ca tine,
Şi-ar plânge mama după mine,
Şi-ar plânge bietele surori,

Şi-ar plânge tata mult de tot
Căci am trăit abia trei zile,
Îndură-te de ei, copile,Şi lasă-mă, că nu mai pot!

Aşa plângea un gândăcel
În pumnul ce-l strângea să-l rupă
Şi l-a deschis copilul după
Ce n-a mai fost nimic din el!

A încercat să-l mai învie
Suflându-i aripile-n vânt,
Dar a căzut în ţărnă frânt
Şi-nţepenit pentru vecie!

Scârbit de fapta ta cea rea,
Degeaba plângi acum, copile,
Ci du-te-n casă-acum şi zi-le
Părinţilor isprava ta.
Şi zi-le că de-acum ai vrea
Să ocroteşti cu bunătate,
În cale-ţi, orice vietate,
Oricât de făr-de-nsemnatate
Şi-oricât de mică ar fi ea!

Bondarul leneş, de Elena Farago

O furnică mititică,
Cât un grăuncior de mei,
Duce-n spate o greutate,
De trei ori cât bobul ei.

Pe cărare-n jale mare
Plânge un bondar ciapcin:
– Mor de foame
Şi n-am poame
Şi-aş munci,
Dar n-am stăpân!

– Hai şi-mi cară din povară
Şi sunt gata să-ţi plătesc.
– Cum n-aş merge?! dar pe lege
Jur că nu pot să muncesc!

– Vai de tine! ruşine
Leneşule cerşetor,
Nici de milă, nici de silă
Nu ţi-aş da un ajutor!

Pentru ce să-ţi fie frică?, de Ottilia Cazimir

Leagănul e numai puf,
Pentru ce să-ţi fie frică?
Dormi… La tine-n trăsurică
Toate păsările albe
Au lăsat un fulg, din zbor,
Pentru surioara lor!

Hai, închide-ţi ochişorii –
Verzi bănuţi de magheran –
Strânge-ţi bine pumnişorii…
Că de-o fi să bată-n uşă
Chiar pisoiul năzdrăvan,
Am să strig la el, şi gata:
– Cătinel… că doarme fata!

Dormi… Ţi-am pus la căpătâi
Săcuşor cu levănţică,
Ca să râdă ochii tăi…
Pentru ce să-ţi fie frică?

Dormi… E bine-n trăsurică
Şi e moale şi căldut
Ca-ntr-un cuib de rândunică.
Pentru ce să-ţi fie frică

Fetiţa alintată, de Otilia Cazimir

– Mamă, coase-mi paltonaşul!
– Mamă, mi s-a rupt rochiţa…
– Prinde-mi, mamă, guleraşul!
S-alinta mereu fetiţa.

Coase mama, ce să facă?
Mama n-are bucurii,
Necăjită şi săracă
Şi c-o droaie de copii.
Şi de treburi câte are,
Nici să doarmă n-are când

– De mi-ar creşte fata mare,
Să m-ajute mai curând!
Vine fata alintată
– Mamă, coase-mi ciorăpiorul!

Dar măicuţa, supărată,
A luat-o mai cu zorul:
Uite ac şi uite aţă.
Nu mai eşti fetiţă mică,
Ia împunge – şi te-nvaţă –
Să mai coşi şi singurică

Somnoroase păsărele, de Mihai Eminescu

Somnoroase păsărele
Pe la cuiburi se adună,
Se ascund în rămurele –
Noapte bună!

Doar izvoarele suspină,
Pe când codrul negru tace;
Dorm şi florile-n grădină –
Dormi în pace!

Trece lebăda pe ape
Între trestii să se culce –
Fie-ţi îngerii aproape,
Somnul dulce!

Peste-a nopţii feerie
Se ridică mândra lună,
Totu-i vis şi armonie –
Noapte bună

Balada unui greier mic, de George Topîrceanu

Peste dealuri zgribulite,
Peste ţarini zdrenţuite,
A venit aşa, deodată,
Toamna cea întunecată.

Lungă, slabă şi zăludă,
Botezând natura udă
C-un mănunchi de ciumafai, –

Când se scutură de ciudă,
Împrejurul ei departe
Risipeşte-n evantai
Ploi mărunte,
Frunze moarte,
Stropi de tină,
Guturai…

Şi cum vine de la munte,
Blestemând
Şi lăcrimând,
Toţi ciulinii de pe vale
Se pitesc prin văgăuni,
Iar măceşii de pe câmpuri
O întâmpină în cale
Cu grăbite plecăciuni…
Doar pe coastă, la urcuş,

Din căsuţa lui de humă
A ieşit un greieruş,
Negru, mic, muiat în tuş
Şi pe-aripi pudrat cu brumă:
– Cri-cri-cri,
Toamnă gri,
Nu credeam c-o să mai vii

Înainte de Crăciun,
Că puteam şi eu s-adun
O grăunţă cât de mică,
Ca să nu cer împrumut
La vecina mea furnică,
Fi’ndcă nu-mi dă niciodată,

Şi-apoi umple lumea toată
Că m-am dus şi i-am cerut…
Dar de-acuş,
Zise el cu glas sfârşit
Ridicând un picioruş,
Dar de-acuş s-a isprăvit…
Cri-cri-cri,
Toamnă gri,
Tare-s mic şi necăjit!

Câţi ca voi – George Topîrceanu

Sus, pe gardul dinspre vie,
O găină cenuşie
Şi-un cocoş împintenat
S-au suit şi stau la sfat:

– Ia te uită, mă rog ţie,
Cât de sus ne-am înălţat!…
Şi deodată, cu glas mare,
Începură amândoi,
Să cotcodăcească-n soare:
– Nimeni-nu-mai-e-ca-noi!…
Nimeni-nu-mai-e-ca-noi!…

Dar de sus, din corcoduş,
Pitulându-se-ntre foi,
Mititel şi jucăuş,
Le-a răspuns un piţigoi:
– Câţi-ca-voi! Câţi-ca-voi!…

Prisaca, de Tudor Arghezi

STUPUL LOR

Stupul lor de pe vâlcea
Stă păzit într-o broboadă
De trei plopi înalţi, de nea,
Pe o blană de zăpadă.

Prisăcarul le-a uitat
Şi-a căzut şi peste eleIarna, grea ca un plocat,
Cu chenar de peruzele.

Înăuntru însă-n stup
Lucrătoarele sunt treze
Şi, făcând un singur trup,
Nu-ncetară să lucreze.

Că niciuna n-a muncit
Pentru sine, ci-mpreună
Pentru stupul împlinit
Cu felii de miere bună.

ISCOADA

De cum s-a ivit lumina,
A ieşit din stup albina,
Să mai vadă isma creaţă

A-nflorit de dimineaţă?
Se-ngrijeşte gospodina
De-nfloreşte şi stupina,
Căci plutise văl de ceaţă,

Astă-noapte, pe verdeaţă
A găsit toată grădina
Înflorită, şi verbina,
Şi s-a-ntors, după povaţă,
Cu o probă de dulceaţă.

PAZA BUNĂ

S-a întors cercetătoarea
Să le spuie la surori
Că-i deschisă toată floarea
Şi câmpia, de cu zori.

Şi-au plecat aproape toate
La cules, cu mii şi mii,
Lăsând vorbă la nepoate
Să-ngrijească de copii.

Căci muscoii şi bondarii
Şi-alte neamuri de pădure,
Pe şoptite, ca tâlharii
Umblau mierea să le-o fure.

Însă paza-n stupi e bună,
Că târziu, după apus,
Acolo jos, sub stupi, la lună,
Ei zăceau cu burta-n sus.

FETICA

Ce duh ai şi ce putere,
Să-mpleteşti ceară cu miere,
De la floarea din grădină,
Ostenită de albină?

Tu aduni de pe meleaguri,
Pentru stupi şi pentru faguri,
Pulberi, rouă, stropi şi leacuri,
Poate că de mii de veacuri.

Ca din lână, ca din ace,
Ţeşi reţeaua de ghioace,
De celule-n care pui
Mierea dulce şi un pui.
Scule, numere, cântare

Au spus la măsurătoare
Că-ncăperea cea mai mare
În găoacea cea mai mică
E ghiocul tău, fetică.
Eşti, pe lumea de subt cer,
Cel mai mare inginer.
Pe-ntuneric, făr’ să ştii,
Ai făcut bijuterii.

Şi minuni în toată clipa
Cu musteaţa şi aripa.
Şi, cum ştii, muncind, să taci,
Nu te lauzi cu ce faci.

TÂLHARUL PEDEPSIT

Într-o zi, prin asfinţit,
Şoaricele a-ndrăznit
Să se creadă în putere
A prăda stupul de miere.

El intrase pe furiş,
Strecurat pe urdiniş.
Se gândea că o albină-i
Slabă, mică şi puţină,

Pe când el, hoţ şi borfaş.
Lângă ea-i un uriaş.
Nu ştiuse că nerodul
Va da ochii cu norodul

Şi-şi pusese-n cap minciuna
Că dă-n stup de câte una.

Roiul, cum se l-a zărit
C-a intrat, l-a copleşit.
Socoteală să-i mai ceară?
Nu! L-au îmbrăcat cu ceară,
De la bot până la coadă,

Tăbărâte mii, grămadă,
Şi l-au strâns cu meşteşug,
Încuiat într-un coşciug.
Nu ajunge, vream să zic,
Să fii mare cu cel mic,
Să puterea se adună
Din toţi micii împreună.

MIERE ŞI CEARĂ

Fetele, albinele,
Au furat sulfinele,
Ţărâna de soare,
De pe flori uşoare,
Pulberea de lună,
De pe mătrăgună,
Scrumul de şofran,

Nea de mărghiran, –
De pe izma creaţă,
Lână de tămâie
Şi smirnă, molâie –

Soiuri de lumină
Făcută făină.
Li se-aştern ca pânzele
Toate dupăprânzele,

Şi la toate ceasurile
Trâmbele, altasurile.
Cred că va-ncăpea
Într-un stup şi-o stea,
Care a venit
Şi s-a rătăcit
Dintr-un roi de sus.

Şi care diseară
E miere şi ceară.

Bunica, de Grigore Vieru

Tot mai mică, tot mai mică,
Cât o floare, o furnică,
Cât o lacrimă sub soare…
De ce oare, de ce oare?

Făptura mamei, de Grigore Vieru

Uşoară, maică, uşoară,
C-ai putea să mergi călcând
Pe seminţele ce zboară
Între ceruri şi pământ!

În priviri c-un fel de teamă,
Fericită totuşi eşti –
Iarba ştie cum te cheamă,
Steaua ştie ce gândeşti.

“A venit un lup din crâng”, de George Coşbuc

A venit un lup din crâng
Şi-alerga prin sat să fure
Şi să ducă în pădure
Pe copiii care plâng

Şi-a venit la noi la poartă
Şi-am ieşit eu c-o nuia:
„Lup flămând cu trei cojoace,
Hai la maica să te joace”
– Eu chemam pe lup încoace,
El fugea-ncotro vedea.
Ieri pe drum un om sărac
Întreba pe la vecine:
– „Poartă-se copiii bine?
Dacă nu, să-i vâr în sac!”

Şi-a venit la noi la poartă
Şi-am ieşit eu şi i-am spus:
– „Puiul meu e bun şi tace
Nu ţi-l dau, şi du-te-n pace!
Eşti sărac, dar n-am ce-ţi face!
Du-te, du-te!” şi s-a dus.

Şi-a venit un negustor
Plin de bani, cu vâlvă mare,
Cumpăra copii pe care
Nu-i iubeşte mama lor
Şi-a venit la noi la poartă
Şi-am ieşit şi l-am certat:
– „N-ai nici tu, nici împăratul
Bani să-mi cumpere băiatul!
Pleacă-n sat, că-i mare satul,
Pleacă, pleacă!” şi-a plecat.

 

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație