Provocările adolescenței. Episodul 7: Cum creștem un copil care să se descurce în viață. 5 pași

copii voluntariat strans gunoi

Adolescența este răspântia dintre copilărie și viața adultă. Experiențele din copilărie se transformă acum în convingeri și interpretări despre viață în general, despre lumea din jur și despre propria persoană; în abilități și interese care vor ghida căutările copilul devenit adoloescent pentru a se descoperi și a-și găsi rostul.

Ne dorim, ca părinți, să creștem tineri autonomi, capabil să se cunoască, să știe să se exprime pe sine, conștineți de propriile lor nevoi, limite și resurse, să își poată asuma consecințele propriilor comportamente, să învețe să aleagă înțelept. Adesea confundată cu rebeliunea, cu conflictul și tensiunea, dobândirea autonomiei este mai degrabă un proces de creștere, de explorare, de învățare, de negociere. Mai mult decât atât, adolescenții autonomi sunt apropiați de părinții lor, se bucură să petreacă timp împreună cu familia, sunt mai puțini confuzi tocmai pentru că au încredere să ceară opinia sau sfaturi părinților, și spun că ar dori să fie ca părinții lor (McElhaney și colab., 2009). Rebeliunea, negativismul și implicarea excesivă în grupul de prieteni sau amici este mai frecventă printre adolescenții imaturi psihologic (Steinberg, 1990). Adolescenții pot să devină autonomi, să învețe cum să își construiască propria viață, fără să fie detașati de părinții lor, dimpotrivă, relația apropiată cu aceștia este un predictor bun pentru dobândirea sănătoasă a autonomiei la această vârstă. Autonomia se referă la capacitatea adolescenților de a gândi, de a fi conștienți de ceea ce simt, de a lua decizii și de a acționa pe cont propriu, de a-și construi un set de valori coerent.

Cum creștem un copil care să se descurce în viață. Ce pot face părinții pentru a încuraja dezvoltarea autonomiei adolescenților?

1. Stabiliți reguli clare și coerente, discutate și asumate împreună cu copilul dvs. adolescent. Acum este vârsta în care fiii și fiicele noastre au nevoie să înțeleagă cum și ce se întâmplă cu ei. Dacă vreți să vă asculte, învățați să îi ascultați, să simțiți ce este cu adevărat important pentru ei. O adolescentă care se duce la o petrecere, de exemplu, și știe că petrecerea se va termina după ora la care ea trebuie să se întoarcă acasă, dar își dorește foarte mult să rămână până spre sfârșit, din diverse motive, are două opțiuni: fie se revoltă și acționează împotrivă deciziei părinților ei, fie discută deschis cu aceștia: “Mama sau tata, la Andreea petrecerea se va termina în jur de ora 2, știu că este cu mult peste ce am convenit împreună, dar la sfârșitul petrecerii sunt discuțiile cele mai cool, aș putea de data asta să stau mai târziu?” Este un exemplu de autonomie și de încredere în înțelepciunea părinților. Sigur că răspunsul poate fi da sau nu, dar oricare ar fi este important să fie argumentat în acord cu nevoile și persoana fiicei adolescente.

Părinții nu au dreptate de fiecare dată

Și nu uitați, nu toate disputele trebuie câștigate și nu de fiecare dată părinții au dreptate. Regulile au în vedere și responsabilitățile adolescenților pentru bunul mers al casei: cine dă cu aspiratorul, cine spală vasele, cine este responsabil de cumpărături. Sunt activități esențiale ce îi țin conectați la un ritm firesc al vieții: de mine depinde să am o farfurie curată, nu sunt îndreptățit/ă să îmi fie curățată de altcineva.

2. Creați-vă rutina de a discuta deschis și frecvent cu adolescentul dvs despre schimbările vârstei, ce se îmtâmplă la adolescență în creierul si corpul lui sau al ei, și cum îl afectează aceste schimbări, despre cum le-ați făcut dvs. față, ce a fost provocator pentru dvs., unde și cum ați greșit si cum ați descurcat situațiile complicate.

Discuții constante, în care părintele nu judecă!

Discuția despre adolescență nu are loc o singură dată și gata, mi-am făcut datoria si descurcă-te. Este un proces în care sunt curios eu părintele și îl invit si pe copilul meu adolescent să fie curios cu privire la el însuși, în cel puțin aceeași măsură. Nu judec, nu pun etichete, doar prezint faptele așa cum sunt sau cum apar ele. Este modul cel mai sănătos în care adolescentul dvs. va înțelege ce se întâmplă cu el, care sunt limitele și oportunitățile acestei perioade și mai ales se va simți înțeles și acceptat.

3. Implicați-vă fiul sau fiica adolescentă în luarea deciziilor, decizii ce privesc buna organizare a casei, a modului în care familia își petrece timpul liber, unde, când și cu cine plecați în concediu, la cumpărăturile mari pe care le faceți, în acțiunile de voluntariat sau legate de bunul mers al comunității, pe care dvs. le desfășurați: grija de persoanele mai în vârstă, din familie sau nu, sau în proiecte ecologice – de plantat pomi, reciclat materiale, sau poate donațiile recurente pentru diverse organizații pe care le faceti, le puteți stabili și în functie de opiniile pe care fiica sau fiul dvs. adolescent le are. Este un exercițiu important pentru cum vor lua apoi în viață propriile lor decizii. Când adulții îi implică în viața comunității, adolescenții simt că au un rost și un rol. Au nevoie de șanse, oferite de adulți, pentru a-și valoriza cunoștințele și resursele.

4. Căutați contexte în care să discutați despre consecințele comportamentele dezirabile sau indezirabile ale adolescenților în general, pentru că, știm cu toții, prevenția este mai bună decât intervenția. Un astfel de context ar putea fi prilejuit de vizionarea unui film (“Disconnected” ar putea fi un exemplu, un film tulburător despre patru adolescenți http://www.imdb.com/title/tt1985061) sau poate să povestiți despre un moment dificil traversat de un prieten sau o prietenă, să aflați care este opinia fiului sau fiicei dvs, ce ar fi făcut similar sau diferit în aceeași situație. Sau poate pur si simplu să aveți o discuție despre o temă arzătoare pentru ei acum, cum este influența grupului pentru adolescenții mai mici, si consecințele ei sau începutul vieții sexuale pentru cei mai mari și cum o traversează ei și prietenii lor.

5. Dați-le spațiu să greșească și să suporte consecințele propriilor decizii. Anxietatea părinților, perfecționismul lor, nevoia de a controla totul sunt piedici serioase pentru adolescenți pentru a-și crea un sine propriu. “Nu ti-ai făcut tema la matematică, iei notă mică, iar în weekend în loc să mergi la film, va trebui să lucrezi suplimentar.” Sigur, nu îl las baltă, sunt atent la conscințe, iar cadrul sigur este deja creat, dar îmi aleg cu înțelepciune ariile unde știu că este suficient de competent să se descurce: la școală, sportul pe care si-l alege, prieteniile și modul în care le gestionează.

Contează grupul, însă și opinia părinților

Este necesar ca în situațiile delicate, părinții să rămână calmi, să nu uite că este vorba despre susținerea și, foarte important, nevoile copilului adolescent, și nu ale lor. Studiile arată că adolescenții țin cont de opinia grupului de prieteni în ceea ce privește chestiunile sociale, dar atunci când au nevoie de sfaturi, când au nevoie să se întoarcă spre valori, părerea, opinia în care au încredere este cea a părinților, a adulților importanți din viața lor.

Citește și ”Cum să ne păstrăm copiii aproape”, cartea în care Dr. Gordon Neufeld și Gabor Mate vorbesc despre tendința copiilor și a tinerilor de a se îndrepta spre cei de aceiași vârstă cu ei. Copiii vor încerca să găsească la egalii lor sentimentul de acceptare, valori similare și coduri de comportament. Detalii AICI.

Corina Dobre – psiholog și psihoterapeut cognitiv comportamental, lucrează de mai bine de zece alături de părinți și copiii lor. Mamă a doi băieți adolescenți, alături de practica de cabinet, Corina coordonează programe direct pentru adolescenți, dar și pentru părinții adolescenților. Programele pentru adolescenți au ca scop întelegerea transformărilor vârstei, conștientizarea propriilor trăiri și descoperirea de resurse pentru a crește armonios și în contact cu propriile valori și nevoi. 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație