Iată ce trebuie să știi pentru a rezolva disputele cu adolescentul tău

Ce trebuie să știi pentru a rezolva conflictele cu adolescentul tău. Sunt perioade în viața familiilor cu adolescenți în care conflictele par să pună stăpânire pe modul în care părinții și copiii lor relaționează: nu suntem de acord cu prietenii cu care adolescenții noștri își petrec timpul, cu cine și cât de des se duc la petreceri sau ies în oraș, dezordinea din cameră sau lipsa lor de implicare în treburile casei, faptul că școala și temele au ajuns pe ultimul loc, cum se poartă cu fratele sau sora mai mică, tonul pe care ne răspund, muzica pe care o ascultă, hainele cu care se îmbracă.

Întrebați despre ce se întâmplă între ei și copiii lor, părinții se plâng că „orice îi spun, nu contează”, „face numai ce are chef”, „dacă e bine-dispus ne înțelegem de minune, dar cum nu faci ce vrea, trântește ușa și se închide la el în cameră.”, „parcă nu îl/o mai cunosc”. Dar nici adolescenții nu sunt tocmai mulțumiți de modul în care lucrurile funcționează : „mă simt acasă ca într-o închisoare.”, „mama este atât de absurdă, nu poate să priceapă că nu mai am cinci ani și chiar pot să am grijă de mine”, „câteodată mi se pare că au uitat cum era la vârsta mea, cât de greu este să fii integrat în grup și acasă și părinții să fie mulțumiți”, “și dacă iau note bune, și dacă nu, parcă sunt la fel de neînțelegători”, “nimic nu le place la mine, sunt așa de învechiți.”

Renegocieri de putere

Cu puterea proaspăt descoperită, adolescenții renegociază echilibrul care a existat până acum în relația dintre ei și părinți. Par să spună constant: „Vreau să ții cont și de opinia mea!”, „Vreau să înțelegi că am crescut!” Schimbările, după vârsta de zece ani, sunt rapide de la o etapă la alta, și avem nevoie să învățăm să le facem față. Emoționalitatea crescută a adolescenților, ca urmare a modului în care creierul lor se reorganizează, nevoia și puterea lor de a-și crea o identitate proprie, de multe ori respingând ceea adulții le propun, testarea continuă a limitelor, toate trăsături specifice acestei perioade, reprezintă însă terenul fertil pe care se nasc conflictele dintre adolescenți și părinți.

Ce pot face însă pentru a transforma conflictele și tensiunile în contexte sănătoase pentru adolescentul meu?

Ca în orice, prevenția este mult mai eficientă ca intervenția. Istoria relației dintre adolescent și părintele său reprezintă principalul indicator al modului în care vor traversa împreună această perioadă. O relație caldă, cu legături emoționale puternice, în care copilul știe că părintele său îi este aproape, că îl cunoaște, cu un părinte atent și conectat la nevoile copilului său facilitează adaptarea în timpul tranziției spre adolescență, reduce numărul și intensitatea momentelor tensionate. Conflictele sigur, nu pot fi evitate, dar nu vor fi dramatice, iar rezolvarea lor pare să fie destul de firească. Adolescența developează fără urmă de tăgadă ceea ce am construit până acum, dar reprezintă și șansa extraordinară de a repara, înainte de a trimite în lume un adult disfuncțional. Iar conflictele îmi arată exact acolo unde pot să intervin, atât în ceea ce privește dezvoltarea mea personală, ca părinte, dar și în relația cu copilul meu.

Instrumente pentru părinți

Odată pornit însă conflictul, este nevoie de câteva instrumente pentru a nu transforma viața de familie într-un câmp de luptă.
1. Este important ca părintele să rămână calm, dacă simt că mă ia valul, opresc discuția și mă întorc când nu mai sunt emoțional. Este și pentru adolescentul meu o lecție importantă de auto-control. Nu uitați așadar cine este adolescentul din încăpere.
2. Următorul pas este să fiu curios, să mă străduiesc să aflu ce se întâmplă, să observ, să întreb fără să judec. De ce vrea să meargă neapărat la petrecere din week-end, deși ar trebui să plecăm cu toții la ski? Este îndrăgostit? S-ar simți exclus din grup dacă pierde un moment de socializare? Care este locul și rolul lui în grup? Cât de importantă este petrecerea pentru grupul lor? Să încerc să mă întorc în lumea și problemele adolescenței. „Ah, înțeleg te nelinișteste că…”, sau „Înțeleg că te frustrează că…” Să validez ceea ce trăiește adolescentul meu nu presupune că sunt de acord cu ceea ce își dorește să obțină.

Să validez înseamnă să oglindesc trăirile și lumea lui. „Ești furios pentru că nu poți să mergi la petrecere, și crezi că vei fi din nou marginalizat.” Înțelege că lumea lui există pentru mine, așa cum este ea cu adevărat. Principalul obstacol în ceea ce privește validarea îl reprezintă critica. “Niciodată nu…”, “Tot timpul vrei ca..”, “Numai la tine te gândești când…”.

3. Ceea ce ne duce la următorul pas – cum interpretez ceea ce se întâmplă. „Dacă vrea să meargă la petrecere cu prietenii și nu să petreacă timp cu familia, înseamnă că nu îi mai pasă de noi.”, „Nu mă respectă.” „Mă urăște” Mă simt respins, abandonat, lipsit de putere. Răspunsul însă pe care îl am de dat copilului meu nu este despre mine, ci despre nevoia lui. Respingerea și abandonul, resemnarea, îndreptățirea sau subjugarea pe care le trăiesc au legătură cu vulnerabilitățile mele și nu cu relația cu copilul meu. Dacă mă simt atacat de nevoia copilului meu, voi răspunde agresiv, punitiv pentru a restabili echilibrul. Iar relația va fi din ce în ce mai tensionată. Să rămân calm presupune să înțeleg în ce fel mă provoacă personal momentul, ce din trecutul meu iese acum la suprafață. De ce sunt vigilent și interpretez ca fiind atacuri ceea ce este doar o exprimare a unei nevoi? Când anume am fost pedepsit pentru ceea ce mi-am dorit?

4. Odată ce înțeleg ce trăiește adolescentul meu și sunt conștient de emoțiile și interpretările mele, următorul pas este să apreciez dacă mai sunt valabile regulile, limitele în care relația noastră functionează. Consistența părinților este în continuare esențială, structurează lumea adolescenților. În tot tumultul ce îl trăiesc, reprezintă un element de stabilitate. Limitele trebuie însă să aibă sens, să fie în acord cu nivelul lor de dezvoltare, dar și cu sistemul de valori pe care și-l construiesc. “Știu că apreciezi independența (valoarea în care crede) și că îți dorești să fii pe picioarele tale. Consumul de alcool/iarbă în timpul adolescenței are însă ca și consecință o pierdere a independenței în viața adultă. Dacă ești curios, pot să îți dau să citești pe tema asta. Nu vei avea jobul pe care ți-l dorești, nici prietenii pe care ti-i dorești, și nici viața pe care o aștepți. Știu că la vârsta asta prietenii sunt importanți, dar rolul meu este să îți creez un cadru sigur. Așa încât, ai de ales, ori îți găsești alt grup de prieteni, cu care să fii în siguranță, ori te vezi numai o dată pe săptămână cu prietenii de acum, și vedem cum verificăm dacă ai băut cu ei sau nu.”

5. Și nu în ultimul rând, nu mă aștept ca de fiecare dată liniștea să se reinstaureze imediat, mă interesează cum dezvolt relația pe termen lung. Ca și până acum, rămân calm, dar consistent cu ceea ce am spus, cald și prezent.
Există desigur diferențe între conflictele pe care le am cu fiul meu adolescent și cele pe care le am cu fiica mea adolescentă, dar despre acestea și cum le pot rezolva în articolele viitoare.

Citește și ”Cum să ne păstrăm copiii aproape”, cartea în care Dr. Gordon Neufeld și Gabor Mate vorbesc despre tendința copiilor și a tinerilor de a se îndrepta spre cei de aceiași vârstă cu ei. Copiii vor încerca să găsească la egalii lor sentimentul de acceptare, valori similare și coduri de comportament. Detalii AICI.

Cum să ne păstrăm copiii aproape

Corina Dobre – psiholog și psihoterapeut cognitiv comportamental, lucrează de mai bine de zece alături de părinți și copiii lor. Mamă a doi băieți adolescenți, alături de practica de cabinet, Corina coordonează programe direct pentru adolescenți, dar și pentru părinții adolescenților. Programele pentru adolescenți au ca scop întelegerea transformărilor vârstei, conștientizarea propriilor trăiri și descoperirea de resurse pentru a crește armonios și în contact cu propriile valori și nevoi. 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație