De ce iau adolescenții decizii proaste? Răspunsuri si sfaturi de la psiholog

fata adolescenta oglinda

De ce iau adolescenții decizii proaste. O întrebare frecventă pe care o auzeam când eram adolescentă, și pe care o aud și astăzi adolescenții de la părinții lor, era și este “ce a fost în capul tău?”. Și da, venea după ce se întâmpla o chestie nu tocmai plăcută sau înțeleaptă – cum era de exemplu când chemam toată gașca la mine imediat ce părinții plecau de acasă și vecinii supărați se plângeau mamei când se întorcea, sau când am tuns-o pe sora mea deși nu aveam nici un fel de abilitate în sensul ăsta, iar rezultatul a fost spectaculos, dar nu în sensul în care ne așteptam, sau când ne-am adunat toate fetele din clasă să îl confruntăm pe băiatul urâcios ce ne necăjea constant și am fost la un pas să ne scadă nota la purtare, pentru că am ales să ne facem singure dreptate.

De ce iau adolescenții decizii proaste. Partea rațională din creier nu e încă dezvoltată

Ce era în capul nostru atunci, și ce este și în capul copiilor noștri adolescenți astăzi? De ce, deși par atât de înțelepți și au opinii articulate când dezbatem în liniște chestii importante, despre ce este corect sau nu, acceptabil sau nu, moral sau nu, sunt situații delicate când pare că mintea lor funcționează complet anapoda? Cum ar fi farsa pe care au pregătit-o profesorului de matematică, pentru că li se pare că este nedrept cu ei, de si-au pus toți profesorii în cap, sau chiulul în mijlocul orelor, în parcarea de lângă școală, pe lângă care trec toți profesorii când vin spre școală și altele și altele, ce îi aduc pe părinți la disperare.

Știința ne ajută cu câteva răspunsuri și ne indică mai multe explicații.
Una dintre ele este aceea că partea emoțională a creierului, sistemul limbic, complet dezvoltată la adoescență, nu este bine echilibrată de partea rațională, cortexul prefrontal, care numai spre sfârsitul acestei perioade, respectiv spre douăzeci de ani, pare să fie complet dezvoltat.

De ce iau adolescenții decizii proaste. Sunt sensibili la recompense

Pe lângă acest decalaj, adolescenții sunt mult mai sensibili la recompense decât sunt adulții. Comparată cu viața unui adoloescent, viața unui adult este ca și cum ai intra într-o pizzerie cu un clește prins de nas, nu tu miros îmbietor, nici poftă de pizza în consecință. Sau ca și cum te-ai duce la petrecere cu dopuri foarte competente bine înfipte în urechi și nici mort nu pricepi de ce se zbat toti triștii în fața ta ca și cum ar dansa. Fără să simți mirosul de pizza sau fără să auzi muzica mai nimic nu te îndeamnă să mori de dragul ei să o cumperi sau să îți scuturi lenea sau frica de ridicol și să te arunci în ringul de dans.

Hipersensibilitatea adolescenților la recompense îi predispune la a fi mai receptivi la consecințele pozitive ce pot exista ca urmare a comportamentelor lor uneori riscante. În cercetările cu privire la evaluarea riscurilor, adolescenții recunosc pericolele asociate anumitor comportamente similar înțelegerii adulților, diferența apare însă ca urmare a analizei cost-beneficiu. Beneficiile pozitive sunt mult mai atrăgătoare pentru un adolescent decât pentru un adult. Este un mod în care biologia și modul de dezvoltare specific vârstei îi ajută să se desprindă de casă și de siguranța ei.

De ce iau adolescenții decizii proaste. Restrâng focusul la or singură variantă

Și în fine, o a treia explicație a deciziilor mai puțin înțelepte ale adolescenților noștri este legată de modul în care încadrează și interpretează o situație: În weekend, de exemplu este concert, și are teză luni, dar insită că trebuie să meargă la concert. Cel mai frecvent analizează acest tip de situații în alb sau negru: pierd sau câștig, legată de o singură opțiune. Își restrâng focusul la o singură variană, ca și cum lumea lor se concentrează numai într-un singur punct: pierd sau câștig, sunt inclus sau exclus, mă distrez sau nu.

Ce pot face părinții pentru a-i ajuta pe adolescenți să ia decizii sănătoase și înțelepte:

1. Primul pas este ca părintele să înțeleagă cum funcționează creierul la adolescență, și apoi să discute cu copilul adolescent despre aceste schimbări și consecintele lor. Cadrul pe care împreună îl vor construi se bazează tocmai pe aceste discuții – la ce oră să se întoarcă acasă în timpul săptămânii si în week-end, faptul că la petrecerile la care se duce este important să fie și un adult disponibil prezent, activitățile pe care le are în afara școlii, cum se informează părintele cu privire la ceea ce se pretrece la școală, cum îi cunoaște prietenii. Adesea adolescenții le reprosează părinților “Nu ai încredere în mine!”. “Ba da, în tine am încredere, în modul în care mintea ta acum functionează în contexte încărcate emoțional, în ea nu prea m-aș încrede, este despre biologie și nu despre tine ca persoană.”

2. Părintele îl învață cum să caute mai multe opțiuni atunci când ia o decizie: ce altceva ar putea să facă în loc să:…, trei sau patru variante sunt necesare pentru o decizie echilibrată.

3. Atât pentru părinte, cât și pentru adolescent predictibilitatea este foarte importantă. Avem limite clare, pe care le aplic consistent.

4. Relația și rutinele cu el/ea sunt importante și prioritare pentru părinte. Iar esența relației cu copilul adolescent nu este numai despre limite și reguli, ci despre ce suntem fiecare dintre noi, ce ne place și ce nu, ce am descoperit nou și ne este drag să împărtăsim. Predictibilitatea și siguranța din relația cu părinții sunt un factor ce îl vor ajuta pe adolescent să se țină la distanță de necazuri, și în egală măsură îl vor încuraja să vină înspre părinte atunci când intră în încurcătură. Și știu că am făcut treabă bună ca părinte atunci când copilului meu adolescent, deși îi este greu să mă cheme să îl ajut, pentru că știe ca a dat-o în bară, o va face fără să stea pe gânduri.

Citește și ”Cum să ne păstrăm copiii aproape”, cartea în care Dr. Gordon Neufeld și Gabor Mate vorbesc despre tendința copiilor și a tinerilor de a se îndrepta spre cei de aceiași vârstă cu ei. Copiii vor încerca să găsească la egalii lor sentimentul de acceptare, valori similare și coduri de comportament. Detalii AICI.

Cum să ne păstrăm copiii aproape

Corina Dobre – psiholog și psihoterapeut cognitiv comportamental, lucrează de mai bine de zece alături de părinți și copiii lor. Mamă a doi băieți adolescenți, alături de practica de cabinet, Corina coordonează programe direct pentru adolescenți, dar și pentru părinții adolescenților. Programele pentru adolescenți au ca scop întelegerea transformărilor vârstei, conștientizarea propriilor trăiri și descoperirea de resurse pentru a crește armonios și în contact cu propriile valori și nevoi. 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație