12 idei pentru pace în casă

pace-in-casa-totul-despre-mame

Pace în casă sau cum să scapi de „grăbește-te!” și de „te las aici„!

Niciun părinte normal la cap nu vrea să-și streseze copilul. Şi nici să-i sară țandăra mai ceva ca o minge de ping-pong. Cu toţii îşi doresc pace în casă.

Dar, să recunoaștem, când trebuie să ieși pe ușă și deja ai întârziat, iar copilul tău nu vrea să-și pună pantofi în picioare pentru că nu are chef, șansele să-ți vină să-ți iei lumea în cap cresc considerabil.

Și știu că nu există soluții miraculoase care să funcționeze fără greș în orice situație, însă iată o colecție de soluții care au funcționat la noi, sau la alți părinți, de-a lungul timpului. Dacă merg și în cazul tău câteva dintre ele, deja e un pas înainte spre mai multă pace în casă și spre ieșiri fără nervi din aceeași casă. Sau spre mers la culcare mai eficient, sau spre spălat mâinile mai fără discuții.

1.Faceţi un concurs

O soluție clasică, care nu reinventează roata, însă funcționează ca pe roate. De cele mai multe ori. De exemplu, cine se îmbracă mai repede. Sau cine găsește primul gelul de duș printre toate acareturile din baie? Crede-mă, competiția e în sângele copiilor și va fi mult mai tentant să ajungă în cadă ca învingători ai unei mici curse domestice decât pentru că, pur și simplu, trebuie să facă IAAAAR duș. Evident, totul funcționează mai simplu dacă lași copilul să câștige. Chiar dacă asta presupune să vezi clar unde e gelul lui de duș, în timp ce te prefaci că habar nu ai unde e, deși tu ești cea care îl așază mereu în același loc. Concursul se aplică și la strâns jucăriile înșirate prin casă, dar nu ți-l recomand deloc la masă.

2. Cântaţi

Copilul meu nu face parte din categoria acelora care fac lucrurile repede și bine. E mai degrabă un visător atent la tot felul de detalii pe care, altfel, nu le-aș observa. Și îl preocupă destul de mult gândurile sale. Destul de mult ca să găsească desuet să fie atent la ordinea în care se fac, de exemplu, lucrurile dimineața. Dimineața e cel mai critic moment pentru orice mamă care încearcă să le facă pe toate de-a valma și simultan. Așa că, după ce ani de zile sfârșeam prin a mă răsti la visătorul meu, am inventat o rutină salvatoare. Un cântecel. Nu prea inspirat, cu linie melodică îndoielnică, însă eficient. Sună aproximativ așa… “Ne trezim, punem halatul, apoi vine să pape băiatul. Spălăm ochișorii, dinții, ne-mbrăcăm noi și părinții, ne pieptănăm un pic în cap, ne-ncălțăm și am plecat!” Recunosc, am scris poezii mai bune de-atât, dar niciuna dintre ele nu mi-a făcut viața mai ușoară. Și cred că mai funcționează dintr-un motiv. Când cânți în gura mare, e mai puțin probabil să te enervezi.

3. Întreabă-l ce mai vrea să facă

Plecarea de la locul de joacă nu e niciodată o poveste de dragoste. De cele mai multe ori, se lasă cu rugăminți luuuuungi. Dar există tehnica celor 5 minute. Anunți copilul că plecați în cinci minute. Desigur, uneori ține. De cele mai multe ori, nu. Atunci devine tehnica celor 15 minute și așa mai departe. Ei bine, e nevoie să stabilim mai clar plecarea. Așa că o poți înlocui cu cea a unei acțiuni. “Ce mai vrei să faci înainte să plecăm?” Tobogan, castel în nisip, dat cu bicicleta, jucat de-a prinselea. Când simți că a cam expirat acțiunea (și timpul), te pregătești de plecare, ușor, ușor. Copilul termină ce a spus că mai are de făcut și, în principiu, cresc șansele să porniți spre casă fără resentimente.

4. Foloseşte cronometrul

De fapt, eu folosesc mai degrabă alarma de pe telefonul mobil. Funcționează acel semnal sonor care nu depinde nici de vocea mea, element negociabil, ci este un dat care așa rămâne. Când am nevoie să mă organizez, pur și simplu îmi întreb copilul de cât timp are nevoie ca să termine sau să facă ceva anume. Când era mai mic, spunea un număr de minute după înțelesul lui, iar eu ajustam după mintea mea. De exemplu, spălatul pe dinți ar trebui să fie gata în cinci minute. Așa că setam ceasul să sune după cinci minute. Sistemul a fost de folos și pentru ca să învețe să se încadreze cât de cât în timp, dar l-a și învățat să evalueze mai bine durata minutelor.

5. Gândeşte-te la ce simte el

Ni se întâmplă și nouă, celor mari, să nu avem chef să plecăm dintr-un loc care ne place. Cum ar fi patul, dimineața… Până la urmă, ieșim din căldura pufoasă a plapumei și asta e, a început o zi nouă. La fel simt și copiii, dar ei ajung mai greu la partea cu “asta e!”. Să zicem că fetița ta tocmai a terminat ora de balet și mai vrea să stea în vestiar, la povești, cu colegele, în timp ce tu ai da orice să pleci cât mai repede, ca să apuci să și gătești ceva. Înainte să lași nervii să te copleșească, gândește-te cum e și pentru ea. Se simte bine, socializează, râde. Normal că nu vrea să plece. Ajută inclusiv să îi spui că înțelegi cum se simte și că ți se întâmplă și ție să nu vrei să pleci de undeva. Că data viitoare, poate, vei avea mai mult timp să stai cu ea după curs și că acum ai nevoie să te ajute ea pe tine și să vină.

6. Nu uita ce simți şi tu

Ajungem la un punct important. Copiii înțeleg sentimentele noastre doar dacă le vorbim despre ele. Te grăbești. Ce mesaj ajunge la copil? Că se mișcă prea încet, că ești furioasă. Dar nu acestea sunt sentimentele tale. Simți că te enervezi pentru că nu se cade să întârzii, iar comportamentul său, de pierdut timpul, te irită pentru că ai sentimentul că nu te sprijină la nevoie. Îi ceri să se îmbrace în timp util, ca să nu întârzii. Este principiul comunicării nonviolente. Descrii o acțiune și o consecință fără să emiți judecăți negative, spui cum te simți și exprimi clar ce ai nevoie de la copil printr-un mesaj pozitiv, fără amenințări.

7. Spune-i că şi tu ai fost mică!

Băiatul meu nu are întotdeauna chef să meargă la școală. Se trezește cu fața la cearceaf și îmi spune că eu nu știu cum e la școală. Pentru copiii noștri, e destul de greu să își imagineze că am fost și noi, cei mari, mici ca ei. Așa că, în loc să mă pun pe țipat, îi povestesc despre propriile mele dimineți de copil. Despre bunica mea, care aranja uniforma pe spătarul scaunului, despre cum porneam spre școală cu vecinul meu, despre prostioarele pe care le făceam cu colegele, în pauze. Prins de firul poveștii, uită că nu are chef să se ridice din pat și vine după mine, prin casă, doar pentru a asculta aceleași povești o dată și încă o dată.

8. Propune alegeri, când se poate

În cazul unui copil mai mic, s-ar putea să te trezești că, în miez de iarnă, nu vrea să-și pună geaca pe el, iar tu ești gata să îl duci în parc. Esența problemei nu este dacă iese fără geacă sau nu, ci dacă iese (și atunci va purta geaca) sau dacă preferă să stea în casă (unde nu trebuie să poarte geaca). Sau, desigur, alegeri care pun în plan secund acțiunea propriu-zisă. “Te speli pe mâini cu săpun normal sau cu săpun lichid”?

9. Joacă-te!

Să transformi lucrurile care trebuie făcute într-o joacă este un talent cu care te naști sau pe care îl înveți în timp, ca părinte. N-ai mereu chef, dar ai mereu la îndemână o unealtă magică pe care să o folosești în relația cu copilul tău. Dacă ai parte de un copil care nu vrea să stea în scaunul de mașină- nenegociabil!- de ce nu i-ai spune că vă prindeţi centurile cu toții şi să compari procedura cu legatul de scaune al cosmonauților în spațiu, pentru că acolo, altfel, ar pluti? În timp ce prinzi micul cosmonaut, poți căuta un filmuleț de YouTube despre cum se petrec lucrurile când nu există gravitație.

10. Distrage și atrage atenția

Luați metroul până la grădinița unde azi nu vrea să meargă? Super! În loc să vă concentrați pe grădiniță, ce-ar fi să-i spui că ai observat că poți să-ți dai seama când se apropie metroul după curentul de aer care se creează în stație şi care seamănă destul de tare cu briza de la mare? Te contrazice? Perfect! Acum aveți ocazia să vedeți cine are dreptate. Evident, pe peronul metroului, unde oricum trebuie să ajungeți.

11. Folosește-i imaginația!

Pentru mine, e o unealtă senzațională și a fost încă de când avea copilul câțiva ani. Să zicem că în supermarket vedea o nouă mașină de pompieri și o dorea nespus. Să mai spunem că eu nu o doream cu aceeași ardoare, și nici nu aveam cum să dau, în acel moment, banii pe încă o mașină de pompieri. În loc să spun din prima un “nu” hotărât, admiram mașina cot la cot cu el și apoi o treceam pe lista imaginară de dorințe. Să o aducă Moș Crăciun sau o vrei de ziua ta? Ce vei face cu ea când o primești? Crezi că pompierii ar putea să facă curse cu mașinile lor sau sunt prea greoaie? Dar oare câtă apă intră în rezervoarele lor? Dar oare nu le e teamă pompierilor când au o misiune grea? Tu ai avea curaj să te faci pompier? Pe la momentul acesta, eram deja undeva la raionul de lactate, când discuția se muta spre fermele de vaci.

12. Ajută-l să găsească soluții

Când copilul are de făcut ceva ce nu îi place, cum ar fi vizita la cineva pe care îl antipatizează sau are multe teme, cere-i să găsească el singur soluția care să-l facă să se simtă mai bine. Dacă nu îi place copilul prietenei tale, poate i-ar plăcea să coloreze cât stați acolo. Sau să se uite la un DVD cu povestea lui preferată? Dacă are teme multe, oare ar fi mai plăcut să se odihnească puțin înainte sau, dimpotrivă, să le termine și să aibă restul zilei libere pentru jocul lui preferat?

Acestea sunt soluțiile pe care le-am descoperit și folosit de-a lungul timpului, unele invenatate, altele împrumutate. Lista ramâne deschisă!

Citeşte şi:
Fericirea în familie, ca o afacere de succes
De ce e bine să ai un copil încăpăţânat?
Comunicarea nonviolentă sau cum să spun ce doresc fără să îi rănesc pe ceilalţi
Suntem prea permisivi?

 

Intră în conversație