4 soluții pentru drumurile zilnice cu mașina

Calatoriile cu masina cu copiii / Totul despre mame

Să transformăm drumurile zilnice cu mașina într-un moment de reconectare în familie!

Drumurile zilnice cu mașina nu mai sunt neobișnuite în viața unei familii cu copii, iar avantajele mașinii sunt ușor de enumerat. În acest caz, de ce atât de mulți părinți simt o strângere de inimă când se urcă în mașină cu copiii?

Pentru că știm ce urmează: foială, urlete, jucării aruncate către șofer, plâns, certuri între frați. Și toate acestea în timp ce tu ești cu mâinile pe volan și cu ochii într-o intersecție foarte aglomerată. Te-ai întors să vezi dacă cel mare chiar l-a lovit pe cel mic cu jucăria nouă de lemn? Greșit! Semaforul e deja verde și o coloană întreagă de mașini te claxonează chiar pe tine. Demarezi în trombă, în urletele celor mici, claxoanele celor din spate și fluierul polițistului. Pe tine te fluiera, da! Între timp, semaforul se făcuse roșu.

Nu este nevoie să le povestesc celor care duc copii zilnic cu mașina cât de stresantă este această experiență. Cu atât mai mult cu cât îți dai seama că te pui în pericol și pe tine și pe copiii tăi, conducând într-o stare de nervi din ce în ce mai accentuată.

4 soluții pentru drumuri liniștite cu mașina

În plus, energia caracteristică copiilor este greu de controlat într-un spațiu unde se pot mișca, cum ar fi casa, darămite când sunt practic legați de scaun cu o curea?Încearcă să ai mereu la îndemână câteva soluții pentru a le ocupa mintea, mâinile și gura. Ca de exemplu:

1. Poveștile audio funcționează miraculos tocmai în aceste spații închise cum sunt mașinile. Dacă acasă e mai greu să îi convingi să asculte o poveste citită până la capăt, în mașină lucrurile stau altfel. Băieții mei îmi cer deja anumite povești de cum ne urcăm în mașină și liniștea este garantată pentru următoarea jumătatea de oră. Atenție, CD-urile cu povești audio se pot împrumuta de biblioteca din orașul sau cartierul tău!

2. Cântați împreună! Pare banal și copilăresc dar este o activitate pe care copiii o adoră și care îi conectează eficient pe părinți și copiii. Nu am o voce grozavă, dar copiii mei par încântați tocmai de faptul că nu par să fiu mai bună la chesti asta decât ei. Preferatele noastre sunt Un elefant se legăna și Păianjenul cel vesel.

3. Inventează jocuri pentru ei! Este greu pentru un preșcolar să își găsească ceva de făcut fiind legat într-un scaun de mașină. (Pentru cei care pot manevra o tabletă sau pot citi, lucrurile sunt mult mai simple), așa că îl poți ajuta să nu devină agitat și neliniștit. Ia sa vedem, cine vede o motocicletă roșie? sau Cine numără zece mașini verzi? sau Cine este personajul acesta? spune părintele imitând un personaj de desene animate. Pentru copii mai mari, jocuri de tipul Fazan sau Cine sunt eu? sunt deja potrivite.

4. Pe de altă parte, drumul cu mașina poate fi singurul moment al zilei când tu și copiii tăi sunteți împreună fără nimic altceva de făcut. Nimeni nu are unde să se ducă, nu sunt vase de spălat și nici jucării de pus în ordine. Este momentul ideal pentru o conversație în familie și pentru reconectare. Fiecare poate povesti, pe rând, cum a petrecut ziua, ce l-a bucurat și ce l-a întristat. Este un ritual mai greu de urmat cu copii mici, dar dacă există deja un astfel de ritual funcțional, chiar și copiii de trei ani pot intra în conversația familiei.

Drumurile zilnice cu mașina pot deveni momente de conectare ale familiei, iar stresul, urletele și amenzile aferente, o amintire urâtă! Vă urăm drum bun!

Vino joi, 21 septembrie, de la ora 18.30, la Ateliere cu mămici, la Hotel Capitol, unde vom discuta despre siguranța copiilor la drum cu  dr. Adriana Diaconeasa – medic primar dermatolog – Ambulatoriul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” București și Emil Gâtej, psiholog și trainer la Academia Titi Aur. Detalii și înscrieri AICI.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație