5 lucruri pe care copiii şi le vor aminti toată viaţa

5-lucruri-pe-care-copiii-tai-si-le-vor-aminti-totul-despre-mame

Există lucruri pe care copiii noștri și le vor aminti toată viața, pentru că identitatea lor va depinde de ele. Iată care sunt acestea!

Care sunt cele mai importante lucruri, cele care rămân în amintirile copiilor noștri și nu pot fi niciodată șterse din memoria și din inima lor? 

1. Timpul pe care li l-am dăruit

Copiii ne măsoară dragostea și în atenția pe care le-o acordăm. Când ne oprim din vorbit la telefon sau din scris ceva pentru a-i asculta, pentru a-i privi cum se joacă sau pentru a ne juca cu ei. Suntem ocupați până peste cap, știu. Dar hai să punem în balanță, din când în când, ce e mai important. Să speli vasele sau să bei ceai imaginar cu fiica ta? Îți garantez că ea nu-și va aminti cum străluceau paharele din casă, ci cum ați râs împreună când ai băut ceai din cana de jucărie, cât un degetar, și ai învățat-o să își împletească două codițe. Sau fiul tău își va aminti când tati a lăsat calculatorul și a construit împreună cu el un garaj din cutii pentru mașinuțe.

Timpul de calitate nu este o poveste din cărți de parenting, este ceva esențial pentru copii și dovada cea mai vie a iubirii noastre pentru ei. În acele clipe, le dovedim că, pentru noi, chiar sunt cele mai importante ființe din lume.

2. Felul în care interacționăm în cuplu

Copiii își fac o idee despre dragoste și căsnicie privindu-ne pe noi, cei mari, cum interacționăm. Ar fi frumos să avem în minte că suntem un exemplu care va fi urmat, că ne place sau nu. Tabloul familiei în care cresc copii este un soi de manual de utilizare pe termen lung al iubirii și al încrederii în celălalt. Sub o formă sau alta, moștenirea asta îi va urma mereu în viața de adulți. Purtați-vă unul cu celălalt așa cum ați vrea să se poarte copilul, cândva, în căsnicia lui. Iar familia ar trebui să fie despre dragoste, sprijin și înțelegere. Iar dacă există momente tensionate – și există! – este șansa noastră să venim cu răspunsul la întrebarea „cum se rezolvă o problemă de cuplu?” Dacă nu știm întotdeauna, e suficient să ne amintim că reacțiile și cuvintele noastre sunt un exemplu și răspunsul va veni de la sine.

3. Laudele ȘI criticile

Mintea unui copil este ca un ciment proaspăt turnat. Orice cuvânt, orice catalogare vor lăsa imprimată o urmă în ceea ce urmează să devină identitatea fiului sau fiicei tale. Copiii se vor defini prin ceea ce au aflat de la tine că sunt. Tu dai măsura lucrurilor pe care le pot face sau la care pot visa. Din păcate, tot noi, cei mari și atât de importanți în viața lor, stabilim și limitele viselor copiilor noștri. Prea multe critici aruncate la nervi sau când răbdarea noastră este prea întinsă nu fac decât să ciupească vârful aripilor celor mici. Vor zbura exact atât cât au înțeles de la mama și tata că pot ei zbura. Chiar atunci când trebuie să corectezi un comportament, fă-o cu blândețe, cu respect și cu dragoste. Exact așa cum ai vrea să fii tu corectată atunci când greșești. Ce te-ar motiva, ce te-ar durea, ce te-ar speria sau chiar opri din a mai încerca?

4. (Ne)siguranța pe care le-o oferim

Fiecare copil se simte vulnerabil, în sinea sa și are nevoie de protecția părinților lui. Copiii noștri își vor aminti întreaga viață serile în care am vânat monștrii ascunși sub pat pentru ei sau când i-am ținut în brațe după un coșmar. Dar își vor aminti, în egală măsură, și clipele când noi, cei mari, am devenit monștrii de care le era teamă. Toți copiii își vor vedea la un moment dat părinții furioși, însă ține de noi să ne controlăm în acele clipe și să nu îi facem să se simtă amenințați. Cu mama și cu tata TREBUIE să te simți mereu în siguranță, de asta există pe lume părinți.

5. Tradițiile de familie

Chiar dacă cei mici au nevoie să fie spontani și să iasă din rutină, tocmai rutina îi ajută să se simtă cel mai în siguranță, să își construiască rădăcini stabile. Vor ține minte toată viața micile tradiții de familie, fie că vorbim despre o seară de film acasă, despre un joc pe care îl jucăm duminică la micul dejun, despre un tort special, făcut de mama, de Crăciun sau despre orice eveniment pe care îl repetați în familie și la care participă toată lumea. Pe lângă marile tradiții pe care le respectăm cu toții, inventează câteva oiceiuri doar ale voastre.

Vă vor lega mereu cu firele celor mai frumoase amintiri!

Citește ”Cum să ne păstrăm copiii aproape” și află cum poți avea o relație deschisă și fericită cu copiii tăi chiar și în dificila perioadă a adolescenței. Cartea este disponibilă AICI.

Citește și:
Mamă singură? Copilul tău va fi bine!
Ziua mea de recunoştinţă
„Mai târziu” poate să aştepte!

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație