Ai un copil fricos?

anxieteta-copii-totul-despre-mame

Ai un copil fricos? De vorbă despre frică

Anxietatea nu este ceva care defineşte – sau anulează – curajul cuiva, puterea sau tăria de caracter. Nici în cazul adulților, nici în cazul copiilor. Poate atinge cel mai puternic bărbat sau cel mai echilibrat copil. E ca atunci când eşti aproape adormit şi simți că pici în gol. Teama aceea de o secundă nu are nici o legătură cu partea rațională a ființei tale.

Copiii îşi revin repede

Cei mici au o putere incredibilă să depăşească momentele dificile. Sunt, probabil, mai echipați decât noi, adulții, să se redreseze şi să se liniştească pentru că percep întâmplările şi stările ca atare, fără să stea să le judece prea mult. Trăiesc mai intens decât noi prezentul, aşa că stările lor sunt mai puternice şi mai de scurtă durată. Tot ce ai de făcut, ca părinte, este să îi dai copilului tău informațiile corecte şi să îl asiguri că îl înțelegi.

Nu foloseşte la nimic…

Un copil anxios nu are nevoie şi nu poate folosi în niciun fel încurajări de genul: “totul e bine”, “nu ai de ce să îți fie frică”, “fii curajos” etc. Dimpotrivă, va simți că nu pricepi nimic din ceea ce simte sau, şi mai rău, că îl consideri incapabil să fie puternic. Ceea ce nu face decât să adâncească senzația de teamă incontrolabilă. Cel mai bun mod de a te conecta cu un copil foarte speriat este să îl întrebi ce simte. Chiar dacă nu va reuşi să explice clar, va înțelege că are pe cineva alături cu adevărat. Ascultă cu atenție ce îți spune şi nu bagateliza teama.

Vorbeşte despre frică

În loc să te iei la trântă cu absurditatea motivului (unii copii se tem de baloane…), discută cu copilul despre starea sa. Explică-i că teama e normală, că ştii cum se simte. Povesteşte-i ce te sperie pe tine, momente când ai simțit şi tu că-ți fuge pământul de sub picioare. Şi lui tati i se mai întâmplă, şi altor copii. E normal. În cazul copiilor mai mari, încearcă să explici chiar felul în care o parte din creierul nostru declanşează butonul de panică atunci când are senzația că ne pândeşte un pericol.

Cum acționează acel buton?

Vorbeşte-i despre adrenalina care face muşchii să se încordeze pentru fugă sau luptă. Simți că-ți bate inima mai tare, că îți ard obrajii, că traspiri sau că îți tremură picioarele. Că îți vine să plângi, să te ascunzi sau chiar că îți vine să vomiți. O descriere atentă a stării copilului îi va muta atenția de la episodul de teamă acută spre reacțiile proprii. Apoi e momentul să îi explici că, uneori, creierul nostru ne face să ne speriem chiar şi când nu avem neapărat un motiv real să ne fie frică.

Dă un nume anxietății

Căutați împreună un nume pentru această parte a creierului. Poate că e un super erou care te ajută la nevoie, dar un super erou cam aiurit pentru că uneori îşi pune costumul de luptă când nu e cazul. Să îi pui un nume, să îți imaginezi cum arată şi, mai ales, să realizezi că uneori face prostii ajută copilul să disocieze panica de el insuşi. Nu mai este un lucru necunoscut şi puternic, care îl poate stăpâni, ci un personaj cu nume care mai face şi lucruri caraghioase. De exemplu, dacă trebuie să mergi la doctor şi super eroul tău crede că eşti în pericol, îşi va pune repede pelerina cu puteri magice şi te va face să fii speriat ca s-o iei la fugă. Atunci închizi ochii şi îi spui să te lase în pace pentru că pur şi simplu doctorul e un prieten. Învață copilul să inspire adânc şi să vorbească cu eroul lui aiurit cu voce tare sau în gând.

Vorbeşte şi tu cu el: cu eroul, nu cu copilul. Explică-i de ce medicul, grădinița sau baloanele nu reprezintă un pericol şi că sunt alte situații în care el, eroul, poate fi de folos. De exemplu, poate să îl oprească pe copil dacă se apropie prea mult de geamul deschis de la etaj sau dacă îi vine să alerge după o minge aruncată pe şosea.

Ca orice super erou, şi acesta are nevoie de misiuni ca să nu se plictisească şi să nu intervină dacă nu este cazul.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație