Ai un copil sensibil?

Cei mici ne pun deseori răbdarea sau puterea de a zâmbi la încercare. Mulţi dintre noi ajungem să spunem despre copiii noștri: „Mă înnebuneşte! Stă agăţat numai de mine! Plânge din orice!” Ni se întâmplă și să ne învinovăţim unii pe alţii: „De vină e bunica, ea l-a cocoloşit aşa!” sau „Dacă taică-su intervenea la timp…”  

Ne epuizează crizele de plâns pe care copilul le face din te miri ce, nopţile în care doarme doar în patul părinţilor sau toanele manifestate încă de dimineaţă, când trebuie să îşi aleagă hăinuţele pentru grădiniţă.

Particularităţi ale copilului hipersensibil

Copilul hipersensibil se va manifesta astfel începând cu primele luni de viaţă. Va fi un bebeluş care plânge des; la început poţi pune plânsul în seama colicilor, apoi a apariţiei dinţişorilor şi tot aşa. Copilul îşi va manifesta supărarea ori de câte ori este lăsat jos din braţe, la fiecare zgomot mai puternic, când este înconjurat de persoane gălăgioase, îşi va exprima disconfortul la cel mai mic semn de frig sau de căldură. Va adormi numai după ore de legănat sau alăptat şi se va trezi des în timpul nopţii.

Crescând, în locul independenţei atât de aşteptate de către părinţi, un astfel de copil va scânci (celebra „mârâiala”) şi va aştepta ca cei din jur să îi satisfacă chiar şi cele mai mici nevoi şi dorinţe. Aria nemulţumirilor şi „mofturilor” sale se va extinde: etichetele hăinuţelor zgârie, micul dejun – deşi acelaşi de fiecare zi – are deodată un gust „scârbos”, muzica de la petreceri e prea tare, prietenii prea obositori, iar despărţirile de mama care trebuie să plece la serviciu de-a dreptul sfâşietoare.

O lovitură cât de mică provoacă o dramă. Odată cu apariţia vorbirii, îşi va exprima deseori o multitudine de temeri sau cereri complicate. Copilul hipersensibil va trece deseori drept un copil timid sau „alintat”, cu educaţie proastă sau „cocoloşit de bunici”.

Ajuns la şcoală, acest copil va suferi peste măsură la fiecare tachinare venită din partea colegilor, va avea nevoie de manifestări speciale ale afecţiunii din partea învăţătoarei, va suporta cu greu schimbările de ritm impuse de şcoală sau va sta departe de jocurile ce presupun atingere fizică, cum ar fi leapşa sau gâdilatul. Copilul hipersensibil este vulnerabil în situaţii umilitoare sau de supraexpunere (cum ar fi cititul cu voce tare sau vorbitul liber în faţa clasei). Părinţii unui astfel de şcolar vor auzi deseori fraza: „Nimeni nu mă place. Nimeni nu vrea să fie prietenul meu”.

Viaţa părinţilor copilului hipersensibil

O zi cu un copil hipersensibil este cu siguranţă o zi epuizantă. Nici nopţile nu sunt de mare ajutor în acest caz, mai ales la vârste mai mici. Părinţii se simt de cele mai multe ori depăşiţi de situaţie, părând că nici una dintre soluţiile adoptate nu îi ajută să aibă un copil echilibrat, mai puţin plângăcios sau autonom. Apar gânduri precum: „O face special ca să mă înfurie”, „Este îndărătnic ca şi X din familie” etc. Sentimentul de vină pune stăpânire pe sufletul părinţilor, care vor căuta ţapul ispăşitor în bunica sau mama prea protectivă sau în lipsa de autoritate a tatălui.

De cele mai multe ori, atitudinea familiei va lua una din cele trei direcţii:

Sacrificiul: părinții vor veni în întâmpinarea nevoilor copilului de fiecare dată, ca formă de prevenire a „crizelor” acestuia și acest lucru îi va epuiza şi mai mult.

Autoritatea: părinții vor creşte doza de autoritate, prin ameninţări sau pedepse, sperând că aşa îl vor „struni” și îl vor pregăti pentru viață.

Abandonul: părinții se vor retrage, evitând pe cât posibil apropierea de copil, chiar dacă doar la nivel subconştient, nu şi declarativ.

Toate aceste soluţii sunt însă la fel de greşite şi ineficiente.

Binecuvântarea de a avea un copil hipersensibil

Dacă vreţi, copilul hipersensibil este un copil care „simte mai mult” decât ceilalţi. Va acorda atenţie celor mai mici detalii. Pentru el lumea nu este alb şi negru, ci are mii de nuanţe şi texturi. Într-o simplă plimbare în parc, te va bucura arătându-ţi cele mai colorate frunze sau cele mai mici şi frumoase gâze. Îţi va face cadouri atent studiate şi lucrate cu propriile mânuţe. Creativitatea de care dau dovadă copiii hipersensibili îi vor îndrepta de cele mai multe ori spre pasiuni sau meserii din domeniul artei.

Copilul hipersensibil se va dovedi un copil şi un adult empatic, capabil de multă compasiune fată de cei din jur. Va avea capacitatea de „citi” o persoană de cum o întâlnește, analizând mimica şi limbajul corporal. Ori de câte ori te va vedea supărată sau obosită şi oricât ai încerca să ascunzi asta, va avea întotdeauna o îmbrăţişare sau un desen pregătit pentru tine. Pentru el, sentimentele celor din jurul său vor fi foarte importante, cochetând deseori cu domeniul psihologiei.

Ce pot face părinţii?

Empatia. Un astfel de copil are nevoie de toată înţelegerea de care poate da dovadă un adult. Gândiţi-vă la sensibilitatea pe care o simţiţi pe pielea arsă de soare. În acelaşi mod, copilul hipersensibil este deranjat la nivel psihic şi sufletesc de toate cele amintite anterior, fără a fi vina lui în vreun fel!

Disciplina „blândă”. Faptul că sunt sensibili nu trebuie să îi scutească de disciplină pe aceşti copii. Stabilirea anumitor reguli şi limite îi va ajuta, cu menţiunea că acestea nu se vor impune prin tonul ridicat al vocii sau prin pedepse, ci cu ton blând şi foarte multă răbdare. De reţinut că un astfel de copil, care de cele mai multe ori dă dovadă de o mare rezistenţă la schimbare, are nevoie de mai mult timp pentru a se pregăti pentru următoarea activitate, comparativ cu un copil obişnuit.

Schimbarea perspectivei. Cu siguranţă un astfel de copil pune la încercare răbdarea şi sufletul unui părinte. Încearcă însă să îi privești hipersensibilitatea ca pe un dar. Fă-l partenerul tău în loc să adopți o atitudine dură, bazată pe pedepse. Odată ce creşte, ajută-l să verbalizeze tot ceea ce simte şi lasă-l să te simtă alături, „dezamorsând” la timp sentimentele copleşitoare cu care se confruntă. Un specialist în psihologia copilului te poate ajuta de asemenea.

„Colţul de linişte”. Copiii cu sensibilitate crescută se simt agresaţi de toată agitaţia şi schimbările din cursul zilei, de la şcoală sau de acasă. Este foarte important pentru ei să înveţe metode prin care să se liniştească singuri. Îi poţi ajuta creându-le un colţ special în camera lor – un fotoliu pufos sau pernuţe moi, în dreptul căruia să vegheze o lumină slabă şi caldă, jucăriile preferate, un radio sau cd-playerul cu poveşti sau cântecele dragi. Ori de câte ori observi să starea sa se modifică, anunţând o „criză”, atrage-l în acel colţ de liniştire.

Îți recomandăm și cartea ”Cum să crești un copil energic” și află cum ar trebuie să abordezi un copil care simte toate emoțiile cu o mai mare intensitate. Cartea este disponibilă AICI.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație