Ajutor! Copilul meu muşcă!

TOTUL DESPRE MAME

De ce mușcă piticii noștri?

Atunci când sunt foarte mici, mulţi copii trec printr-o fază în care muşcă. Îşi muşcă mămicile şi tăticii sau, vai!, îşi lasă amprenta dinţişorilor şi pe pielea altor copii. Părinţii copiilor muşcaţi devin nişte aprigi apărători ai propriilor micuţi şi dorinţa lor puternică de a-şi proteja copiii se manifestă prin acuze de genul „copilul tău este rău şi needucat” şi, de obicei, dă naştere unor valuri de certuri între părinţii celor doi copii implicaţi în „incident”.

Bebeluşii experimentează prin muşcat

Toţi bebeluşii experimentează prin muşcat. Încep cu păpuşile, sânii mamei, suzeta, degetele, umerii părinţilor. De obicei, reacţia imediată a părintelui este să îi transmită copilului că muşcaturile dor şi, după câteva experimente de acest fel în care învaţă suficient de mult despre cum stă treaba, copilul trece mai departe. Astfel, muşcăturile încetează de la sine la un moment dat. Nu este nimic rău sau greşit în aceste mici experimente: copilul face ce trebuie să facă în aşa fel încât să înveţe cât mai multe.

Dacă atunci când este muşcat, adultul îşi exteriorizează reacţia cu un „Au! Te rog să nu mă mai muşti!”, copilul este ajutat în procesul de învăţare. Să ţipi la el, să-l cerţi sau sa-i ţii o predică nu ajută defel. Copilul trebuie să experimenteze un anumit lucru pentru a-şi satisface curiozitatea, apoi trece singur la stadiul următor. E aşadar posibil să trebuiască să treceţi prin câteva episoade puţin dureroase (pentru tine) până când micuţul va renunţa să-şi muşte părinţii sau prietenii.

Copiii muşcă atunci când le este frică sau sunt supăraţi

Până când are câţiva dinţişori în gură, bebeluşul ştie deja că muşcatul dăunează celor din jur. Uneori se întâmplă, totuşi, ca un copil să nu se oprească din muţcat. Părinţii se îngrijorează şi îşi spun că dacă tot a aflat că doare, cum de poate continua să muşte? Copiii, de fapt, nu iau decizia de a muşca. Sunt fiinţe generoase şi nu ar face sub nicio formă rău celor din jurul lor. Un copil muşcă pentru că un val de tensiune i-a invadat brusc creierul. Nu e ceva ce îşi plănuieşte şi nu ştie nici cum să prevină aşa ceva. Muşcatul pentru un copil este ca strănutul sau tuşitul: o reacţie care vine din interior, de la care nu se poate abţine şi pe care nu o poate controla.

Unul dintre principalele motive pentru care copiii muşcă este acela că sunt speriaţi sau frustraţi. Dacă nu primesc doza de relaxare sau comfort cu care părinţii i-au obişnuit, sau atunci când nivelul de stres în casă creşte, fricile şi frustrările reies la suprafaţă sub formă de muşcături involuntare.

Copiii au nevoie de un stimulent pentru sentimentele lor

Cei mici au nevoie zilnic de şansa să îşi exprime frustrările, temerile sau supărările. Vor să fie apropiaţi de mami şi tati, însă mămicile şi tăticii trebuie să muncească, să meargă la cumpărături, să facă de mâncare, să vorbească la telefon şi să aibă grijă şi de alţi copii. Copiii care merg la grădiniţă au nevoie să fie preţuiţi de educatori, însă personalul responsabil are mai mulţi copii în grijă.

Astfel, tensiunile se acumulează, micile dezamăgiri apar una după alta. Copilul este afectat de evenimentele obişnuite ale unei zile şi se poate simţi singur şi neajutorat, chit că nu păţeşte nimic ce un adult să considere cu adevărat grav.

Spre exemplu, dacă unul din părinţi pleacă într-o delegaţie şi lipseşte o noapte de acasă, copilul nu va putea să îi justifice absenţa. I se face frică şi încearcă să plângă, sperând că sentimentele sale negative de tristeţe să se vindece dacă altcineva îl ia în braţe şi îl ascultă. Un adult, însă, ar putea crede că unui copil i-ar fi mult mai bine dacă nu ar plânge, aşa că îi dă o jucărie şi îl pune la culcare. A doua zi, la grădiniţă, copilul muşcă pe cineva. El a încercat să îşi elibereze tensiunile şi altfel, însă nu i-a fost permis. Astfel, toate refulările sale cumulate au ieşit la un moment dat la suprafaţă sub forma unei muşcături. Copilul nu ştie de ce şi nici nu alege să se poarte astfel. Pur şi simplu era prea tensionat ca să mai funcţioneze normal.

Tensiunile curente şi cele cumulate pot provoca, deopotrivă, muşcături

Tensiunile care îi determină pe cei mici să muşte se pot naşte din lucruri care s-au întâmplat recent. Naşterea unui frate, absenţa unui părinte, o secvenţă violentă la televizor, o schimbare în atmosfera din casă, mutatul dintr-un apartament în altul – toate acestea pot provoca un copil să muşte.

Faptul că un copil are anumite sentimente pe care şi le exteriorizează prin muşcat nu este nici vina lui, şi nici a părintelui. Muşcatul este ca atunci când îi curge nasul: e natural, comun, deloc distractiv şi îi poate afecta serios şi pe ceilalţi copii. Cu toate acestea, nu este deloc un semn că cineva ar fi „rău” sau „obraznic”.

Uneori, cea mai bună explicaţie pentru muşcat este aceea că este cauzat de anumite sentimente legate de evenimente din viaţa copilului, mult mai mult decât de felurite tensiuni. Spre exemplu, sunt copiii care îi „atacă” pe alţii fără să existe vreun stres la care să fi fost expuși sau pe care părinţii să îl poată identifica. De obicei, acest tip de agresiune ia naştere atunci când copiii stau şi se joacă aproape unii de ceilalţi. La o analiză atentă, cercetătorii au descoperit că acest gen de copii au întâmpinat dificultăţi la naştere. Toţi au venit pe lume după un travaliu durerors şi îndelungat, fiind înţepeniţi într-un anumit punct. Copiii expuşi unor asemenea situaţii sunt cei mai predispuşi să sufere de agorafobie (frică de mulţimi) sau claustrofobie (frică de spaţii închise).

Copiii pot de asemenea muşca şi din frustrare. Să fii copil înseamnă să vezi o serie consistentă de lucruri pe care le fac adulţii şi pe care tu nu ai voie să le faci. Cei mici nu ştiu ce anume le este interzis şi de ce puterea le este într-atât de limitată. Astfel, frustrările se acumulează în mod firesc în ei şi la un moment dat se revarsă.

Atunci când unui copil îi sunt interzise ieşirile temperamentale, tensiunea se acumulează, până într-un punct în care nu mai suportă să fie în preajma altor copii. Muşcă sau se manifestă agresiv, deoarece tensiunea se acumulează treptat şi nu are nicio altă formă de a ieşi la suprafaţă.

Nu trebuie să ştii exact motivul pentru care copilul muşcă

A ghici momentul în care un copil intenţionează să muşte poate fi de mare ajutor în prevnirea unui posibil incident. A-l ajuta pe copil, însă, nu înseamnă să înţelegi musai sursa tensiunilor sale. Indiferent că înţelegi sau nu, ajutorul tău va avea acelaşi aport pentru el.

Ajută-ţi copilul să se detensioneze prin metode constructive

Muşcatul nu eliberează tensiunile unui copil. Acesta se simte mult mai rău după ce muşcă pe cineva, chiar dacă pare a fi indiferent. Să rănească pe cineva se adaugă la multitudinea de griji pe care deja le are, iar vina pe care o resimte îl face să pară că nu i-ar păsa. În interiorul său, pe de altă parte, este altă poveste şi copilul se simte mult mai speriat decât era înainte.

Când un copil muşcă pe cineva, apropie-te de el şi spune-i pe un ton liniştitor că îţi pare rău că nu ai fost lângă el din timp pentru a preveni situaţia. Încearcă să stabileşti un contact vizual cu el şi întreabă-l cum se simte. În mod normal, nu vei primi un răspuns alcătuit din cuvinte, dar sentimentul de vinovăţie şi de regret va fi vizibil întipărit pe faţa lui. Pentru a relaţiona cu tine, va începe, cel mai probabil, să se agite. Acesta este modul lui de a comunica în acest punct.

Dacă vei face tot posibilul pentru a stabili un contact vizual cu el şi îi vei vorbi pe un ton liniştit, copilul va fi capabil să revină la normal, fără să plângă sau să se isterizeze. Uneori, e posibil să înceapă să râdă, în loc să verse lacrimi, iar revenirea la normal va avea loc prin chicoteli. Acesta este un semn bun, dacă nu foarte bun. Râsul este adesea primul pas spre detensionare.

Tot ce necesită copilul pentru a se descotorosi de frustrările care l-au impis să muşte sunt bunătatea şi blândeţea interlocutorului. Nu e musai să fie părintele său de față pentru a-l putea ajuta. Orice adult răbdător şi drăgăstos aflat în apropiere este persoana potrivită pentru intervenţie. Un copil surescitat are nevoie de un ascultător, orice ascultător. Dacă ascultătorul se întâmplă să nu fie părintele său, e posibil să înceapă să plângă cerând-o pe mama, un posibil indiciu al sentimentelor care stau la rădăcina comportamentului său.

Nu trebuie să aştepţi până va fi să muşte din nou

Există două strategii proactive şi eficiente care pot funcţiona. Acestea sunt timpul special şi ascultarea.

Timpul special
Primul pas ca să îl ajuţi pe un copil care muşcă este întărirea abilităţilor sale de a percepe dragostea şi atenţia celor din jur. Timpul special este o unealtă ideală în acest sens. Stabileşte o durată de timp, între trei şi 20 de minute, pe care să i-o comunici şi copilului, şi în care nu faci altceva decât săte joci cu el exact aşa cum îşi doreşte el. Înarmează-te cu un cronometru (cele mai multe telefoane mobile au), iar apoi apropie-te de el. Oferă-i căldură, contact vizual şi entuziasm.

Dacă se joacă într-o manieră care te exclude, continuă să îl atingi uşor sau să realizezi contact vizual cu el. Dacă găseşte o modalitate de a râde împreună cu tine, fără ca tu să îl gâdili, încearcă să îi menţii buna dispoziţie pentru cât mai mult timp. După cum spuneam şi mai devreme, râsul scade nivelul de stres şi îi ajută pe copii să se simtă înţeleşi şi în siguranţă. Când timpul pe care l-ai stabilit se sfârşeşte, spune-i că ţi-a plăcut să vă jucaţi împreună şi asigură-l că veţi mai avea o şedinţă de timp special în curând.

Stabiliţi câte o şedinţă de timp special zilnic sau de câteva ori pe săptămână, îl veţi încuraja astfel pe copil să îşi exteriorizeze sentimentele.

Toate acestea înseamnă progres, cu toate că unii oameni l-ar putea numi regres. Timpul special încălzeşte relaţia dintre copil şi adult. Chiar dacă izbucneşte în lacrimi, cel mic se simte apropiat de tine, suficient încât să îţi primească îmbrăţişările şi consolările.

Ascultarea

Copiii care încep să muşte, de fapt, semnalează că au o multitudine de emoţii pe care nu le pot exterioriza. Aceste sentimente ies la suprafaţă prin pretexte cum ar fi lipsa de cooperare atunci când trebuie să i se pună centura de siguranţă în maşină sau să facă baie. Un copil are nevoie de cineva care să îl asculte cu dragoste şi răbdare, pe măsură ce se eliberează de tensiuni prin reprize de plâns sau istericale.

Ascultarea oferă copiilor această şansă. Când părintele sau îngrijitorul observă că emoţiile sunt pe cale să erupă, copilul va beneficia de o adaptare mai uşoară atunci când adultul se apropie uşor de el şi îl ascultă. Copiii ştiu exact cum să se descarce de tensiuni. Părinţii au astfel oportunitatea de a preveni reacţiile, în aşa fel încât plânsetele şi istericalele să potolească agitaţia copilului şi să îl readucă la normal.

Folosite în mod constant, timpul special şi ascultarea vor asigura un val eliberator de tensiuni şi îl vor face pe copil să muşte din ce în ce mai rar. E posibil, însă, să dureze ceva timp. Copiii au acumulat deja ceva stres până în momentul în care încep să muşte. Dacă totuşi stai lângă ei până termină de plâns, se vor relaxa mult mai repede şi vor reîncepe să se joace. Cu timpul, îţi vor arăta orice emoţie îi încearcă, şi nu le vor mai acumula în ei până să li se umple paharul.

Copiii muşcă şi atunci când sunt asaltaţi de prea multă afecţiune

Uneori, părinţii îşi tratează cu foarte multă afecţiune copilul şi, fără să îşi dea seama, se trezesc cu o muşcătură. Este un şoc pentru părinţi şi e posibil să fie percepută drept o insultă. Dacă se întâmplă de mai multe ori, e posibil ca adulţii să se îngrijoreze, deoarece nu pot înţelege de ce copilul muşcă atunci când este înconjurat de dragostea şi grija familiei.

Şansa de a se alinta şi de a se juca, de a avea un părinte iubitor și disponibil în permanenţă este foarte liniştitoare pentru un copil. El absoarbe atâta dragoste cât îi permite lui sufleţelul. În acest moment, intervine în peisaj instinctul său de a semnaliza nevoia de ajutor. O muşcătură în mijlocul unui joc prietenos şi călduros poate fi modul lui de a spune că are emoţii majore acumulate şi are nevoie de cineva alături ca să le elibereze.

Dacă eşti muşcat, cea mai înţeleaptă reacţie ar fi să nu te agiţi. Ţine-ţi copilul aproape şi spune-i pe un ton calm că nu poţi să îl laşi să te muşte, dar că ar trebui, în schimb, să încerce să îţi spună care este de fapt problema. Atenţia şi afecţiunea sunt ca un balsam care îl vor calma atunci când îşi va epuiza ieşirile.

Momentul de dinaintea muşcăturii

Odată ce copilul te-a muşcat în mijlocul unui joc afectuos, stai cu ochii în patru pentru alte reprize de joacă similare. Dacă depistezi momentul în care cel mic se pregăteşte să muşte, evită interacţiunea. Copilul va reuşi, astfel, să realizeze ce urma să facă şi să conştientizeze tensiunile care l-au condus în pragul de a muşca.

Ţine-l cu grijă la depărtare de zona pe care se pregăteşte să o muşte şi spune-i pe un ton calm că nu îl vei lăsa să îşi înfigă dinţişorii. Oferă-i sprijinul şi atenţia ta şi nu îl lăsa să schimbe subiectul. Fie va râde şi se va elibera astfel de stres, fie va începe să plângă, din nou scoţând la suprafaţă refulările acumulate.

Nu blama sau pedepsi copilul care muşcă

Un copil nu se poate abţine să muşte atunci când are stocate o sumedenie de emoţii. A încercat să plângă, a avut crize de isterie, şi, cu toate acestea, nu a primit sprijinul de care avea nevoie pentru a se debarasa definitiv de sentimentele de frică şi frustrare. Îl poţi, însă, ajuta, fie că îi eşti sau nu părinte. Orice copil se va descotorosi de instinctul de a muşca odată ce va avea pe cineva alături care să îl ajute să se relaxeze şi să se simtă în siguranţă. Copiii care muşcă sunt copii buni, dar care pur şi simplu au nevoie să plângă în braţele celor care îi iubesc.

Citește ”Copii crescuți cu blândețe”, cartea care te va ajuta să-ți înțelegi mai bine copilul. Aceasta este disponibilă AICI.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa