Bâlbâiala la copii: cauze și soluții. Ce trebuie să știi despre ea

bâlbâiala la copii băiat
Bâlbâiala, denumită științific balbism, e o tulburare de vorbire în care e afectată cursivitatea exprimării. Ce trebuie să știi despre bâlbâiala la copii.

Bâlbâiala la copii – Tot ce trebuie să știi despre bâlbâială

În foarte multe cazuri, vorbirea poticnită și bâlbâiala lacopii ascund emoții covârșitoare. Ajută-l pe cel mic să le recunoască și să le depășească!

Bâlbâiala, denumită științific balbism, este o tulburare de vorbire în care este afectată cursivitatea exprimării. Copilul bâlbâit repetă, prelungește sau blochează anumite sunete. El pronunță cuvinte întrerupte, rostite cu exces de tensiune fizică, altfel spus se forțează să-l producă. De asemenea, în afară de perturbarea fluenței vorbirii, copilul pezintă adesea și crisparea feței, clipitul rapid, grimase, gesturi ale mâinilor, transpirație, ticuri, smucirea capului, înroșirea feței, tremurarea buzelor sau a maxilarului, jenă, pauze mari înainte de a vorbi.

Vârsta predilectă la care apare bâlbâiala la copii

În 90% dintre cazuri, bâlbâiala la cpii apare în jurul vârstei de 3-5 ani, când copiii care știu deja să vorbească. Este foarte important să n-o confundăm cu acea repetare a silabelor specifică începutului vorbirii. Unii copii, din dorința de a spune cât mai multe și cât mai bine, „îmbulzesc” sunetele și se întâmplă să repete anumite silabe, dar asta nu înseamnă că sunt bâlbâiți.

Bâlbâiala la copii – Băieții sunt mai expuși decât fetițele

În rândul preșcolarilor, frecvența este de 1,28%, în timp ce la elevii cu vârste cuprinse între 15-18 ani este de 0,36%. Există și o diferențiere pe sexe, frecvența bâlbâielii la băieți față de fete fiind de 3:1, dar și în funcție de locul nașterii. Specialiștii spun că numărul celor care suferă de balbism este mai mare în mediul urban decât în cel rural și descrește dinspre țările occidentale spre cele orientale (Franța – 5%, Germania – 2%, Rusia – 1%). De asemenea, s-a stabilit că micuţii care încep să se bâlbâie înainte de vârsta de 3,5 ani au şanse mai mari de vindecare şi că în cazul în care prezenţa tulburării durează mai mult de 1-2 ani, riscul cronicizării este exponenţial.

Bâlbâiala la copii – Factorii implicați în declanșarea bâlbâielii

Există teorii care pun bâlbâiala la copii pe seama unor tulburări fiziologice sau biochimice ale sistemului nervos și a unor întârziere psiho-fizice generale. Vorbim aici de leziuni la nivelul scoarței cerebrale frontale, de întârzieri în mielinizarea fibrelor nervoase, de retard în dezvoltarea motrică sau a funcțiior psihice.

Pe de altă parte, există teorii care atribuie un rol central factorilor de mediu și emoționali. Dintre aceștia enumerăm: stările de nervozitate, de anxietate, fobiile, atitudinea negativă față de vorbire, tulburările comportamentale, greșelile de educație, precum pedepsele și pretențiile excesive ale părinților, de luarea sa în râs și nu în ultimul rând stresul puternic, întreţinut de stările conflictuale din sânul familiei.

Bâlbâiala la copii – Tipuri de bâlbâială

1. Bâlbâiala clonică sau primară. Simptomele apar în mod inconștient și nu impun un efort deosebit – contracțiile musculare sunt de scurtă durată. Se caracterizează prin repetarea sau prelungirea involuntară a unor sunete sau silabe, de obicei la începutul cuvântului sau frazei.

2. Bâlbâiala tonică sau secundară. Simptomele sunt produse de spasme sau încordări bruște la nivelul aparatului fonoarticulator. Copilul devine conștient de tulburarea de care suferă și încearcă să se controleze, însă aceste încordări musculare nu fac altceva decât să producă un blocaj. După încetarea spasmului sunetele blocate erup cu explozie.

3. Bâlbâiala mixtă. Acest tip îmbină caracteristicile primelor două tipuri și, în funcție de predominanța unei forme, poate fi clono-tonică sau tono-clonică. De regulă, la început apare tipul clonic, iar în momentul în care bâlbâiala este conștientizată, tulburarea devine tonică.

4. Balbismul neurogen. Acest tip de tulburare apare din pricina a unei deficiențe în zona vorbirii din creier – disfuncția semnalelor nervoase spre nervi și musculatura utilizată în vorbire. Aceste situații se întâlnesc în urma unui traumatism cerebral sau unui accident vascular, în cazul adulților. Simptomele bâlbâielii neurogene sunt repetarea unor sunete sau a unor părți de cuvinte.

Cum se manifestă bâlbâiala la copii?

Bâlbâiala la copii nu este permanentă. Copilul nu se mai bâlbâie când nu se află într-o situație specială și când reușește să-și controleze emoțiile. Atenuarea sau amplificarea bâlbâielii depinde foarte mult de starea afectivă a copilului în momentul vorbirii și de conținutul discursului. Într-o discuție tensionată, cu părinții sau la școală, cu o persoană străină, bâlbâiala se accentează. La fel și atunci când copilului i se atrage atenția asupra deficienței de vorbire. În momentul în care conștientizează situația, jena îl face să se bâlbâie și mai tare. El devine marcat de neputința sa de a comunica, fapt ce-i poate afecta întreaga personalitate, se izolează și, uneori, poate ajunge la mutism, refuzând să vorbească. De aceea, tratamentul trebuie început cât mai din timp posibil. Acesta constă în corecție logopedică, dar și psihoterapie, care se focalizează pe creșterea încrederii în sine și dezvoltarea capacității de a se exprima în orice situație, pe exteriorizarea agresivității și a tensiunilor latente.

Bâlbâiala la copii – 10 sfaturi pentru părinții copiilor afectați de bâlbâială

  1. În discuția cu copilul, vorbiți rar și calm, cu pauze dese (oferiți-i un exemplu de comunicare verbală) și lasați-l pe cel mic să termine ce are de spus, fără a-l întrerupe și fără a-i completa fraza. Acordați atenție asupra a ceea ce spune, nu asupra modului în care vorbește.

  2. Mentineți un contact vizual normal cu cel mic în timp ce acesta vorbește și ascultați-l cu atenție. Arătați-i cu ajutorul expresiilor feței și a limbajului non-verbal că-l ascultați și că va interesează ceea ce spune și nu modul în care o face.

  3. Nu-i puneți prea multe întrebări; copiii vorbesc mai degajat atunci când își exprimă propriile idei. În schimb, puteți comenta ceea ce povestește.

  4. Acordați copilului tot sprijinul necesar, încurajându-l prin jocuri în care se simte destins și felicitându-l atunci când înregistează progrese.

  5. Evitați influențele emoționale negative și învățați-i pe ceilalți membri ai familiei cum să-i vorbească (calm, cu pauze și fără întreruperi) și nu-i lăsați pe frați să-l tachineze sau să-l forțeze să vorbească corect.

  6. Dacă este suficient de mare convingeți-l să citească mai mult decât de obicei. Este importat să citească mult, deoarece dacă totuși nu poate depăși bâlbâiala, mai târziu un vocabular bogat îl va ajuta să evite cuvintele cu probleme.

  7. Acordați câteva momente copilului în exclusivitate, pentru a vorbi despre bâlbâială ca despre un lucru obișnuit, banal, de care nu trebuie să-i fie rușine sau frică.

  8. Ocoliți activitățile care obosesc sau excită copilul în mod exagerat, chiar dacă este vorba de activități care îi fac placere.

  9. Încercați să reduceți nivelul exigențelor pentru copilul bâlbâit, chiar dacă acesta devine capricios sau frații săi devin geloși.

  10. Nu-l puneți pe cel mic în situații jenante, cum ar fi să vorbească în fața unor persoane străine. Abțineți-vă să-l corectați și nu-i spuneți să se gândească înainte de a vorbi.

Intră în conversație