Bona sau gradinita?

Chiar daca ai incercat sa prelungesti cat mai mult timpul pe care l-ai petrecut zi de zi alaturi de copilul tau, la un moment dat decizi ca a venit timpul sa il incredintezi altcuiva fie si pentru cateva ore pe zi. Motivele, fie ele obiective sau subiective, fie ca esti nevoita sa te intorci la munca, fie ca vrei sa te intorci la munca, sunt intotdeauna intemeiate. Putini sunt parintii care au disponibilitatea, financiara sau sufleteasca, sa stea cu copiii lor acasa pana incep scoala si chiar si dupa. Majoritatea parintilor se confrunta mai devreme sau mai tarziu cu dilema: angajez o bona sau merge la gradinita?

Exista momentul potrivit?

Momentul poate sa apara cand copilul are doar cateva luni, la un an, un an si jumatate, doi sau chiar trei-patru ani. Indiferent ce varsta are copilul, cel putin unul dintre parinti, de obicei mama, va simti ca este „prea devreme”, ca bebelusul ei iubit (chiar daca are deja 3 anisori) este prea mic pentru a suporta o asemnea separare. Stim ca anxietatea de separare a copilului este foarte puternica, dar stiati ca si mama poate suferi de aceeasi anxietate si ca o transmite copilului care va deveni la randul sau mult mai temator in legatura cu aceasta schimbare din viata lui?

 

Intrebare care se pune este cum facem alegerea cea mai buna pentru familia noastra, bona sau gradinita si, dupa ce am facut o alegere, cum o comunicam copilului si cum il ajutam, pe el dar si pe noi, sa se adapteze cat mai bine si mai firesc acestei situatii noi in viata lui. Depinde de noi sa transformam o situatie potential traumatica intr-un moment de invatare si de crestere pentru micut!

 

Trebuie spus de la inceput ca nu exista optiune ideala si ca alegerea bonei sau a gradinitei se face contextual in functie de nevoile si dorintele de moment ale familiei. Daca anul acesta bona pare a fi solutia ideala, anul viitor sau chiar la al doilea copil s-ar putea sa optezi pentru gradinita. Flexibilitatea este cruciala ca si in cazul celorlalte alegeri pe care le faci ca parinte.

De ce as alege o bona?

  • Copilul meu este prea mic pentru a face fata ritmului colectivitatii – pana la varsta de un an si inca ceva vreme dupa aceea, aceasta afirmatie este destul de aproape de adevar.
  • Bona vine acasa si ne scuteste pe amandoi de doua drumuri obositoare zilnic
  • Stiu o bona buna care mi-a fost recomandata de o familie de incredere
  • Nu stiu nicio gradinita sau cresa buna in apropiere
  • O bona ma costa mai putin decat o gradinita privata, iar la gradinitele de stat nu primesc copiii mai mici de 3 ani
  • O bona se va ocupa doar de copilul meu, in timp ce la gradinita educatoare se ocupa de cel putin 5, 10 daca nu chiar 20, 25 de copii
  • Am doi (sau trei) copii, iar cel mai mic, nou-nascut, nu ar face face bolilor pe care cel mare le poate aduce acasa de la gradinita
  • Am doi (sau trei) copii si o bona este realmente o economie, fata de plata a doua sau trei taxe de gradinita.

De ce as alege o gradinita?

  • Copilul meu este avid de socializare si abia asteapta intalnirile cu alti copii
  • Cred ca are mai mult de invatat din interactiunea cu altii copii si adulti decat stand singur, acasa cu bona
  • Nu mi-a fost recomandata nicio bona de incredere si nu am curajul sa imi las copilul cu o necunoscuta
  • Am mai mare incredere in personalul de la gradinita, decat intr-o bona ale carei activitati cu copilul meu nu le pot verifica
  • Taxele de la gradinita sunt mai mici sau cel putin egale cu salariul bonei
  • Activitatile de la gradinita sunt mult mai diverse si stimulante (limbi straine, balet, pian, sporturi)
  • Copilul meu este destul de mare incat sa se descurce singur cateva ore pe zi
  • Educatoarea si gradinita mi-au fost recomandate de alti parinti
  • O gradinita foarte buna se afla in apropierea casei noastre.

Exista desigur numeroase alte argumente pro si contra. Multe dintre ele sunt subiective si tin de instinctul parintilor, singurii in masura sa decida cand copilul lor este pregatit pentru colectivitate, altele sunt contextuale, legate de existenta unei gradinite in apropiere, experiente negative cu bone sau gradinite in trecut, si altele. Folositor este sa listati toate aceste argumente, sa le discutati in familie (chiar si cu copilul daca este suficient de mare) si sa luati cea mai bune decizie pentru dumneavostra.

 

DISTRIBUIȚI
TOTUL DESPRE MAME
În fiecare zi discutăm despre neliniștile și problemele cu care se confruntă orice părinte, ne consultăm cu psihologi și medici pentru a vă oferi cele mai bune sfaturi și…

Citește mai multe despre autor

Intră în conversație