Când e momentul potrivit să mergem cu copiii la spectacole?

Teatru

Să mergi la teatru sau la operă cu cei mici poate fi o adevărată provocare!

Teatru
În primul rând, nu intrați în panică dar ceilalți spectatori vă aruncă priviri ciudate!

În urmă cu trei-patru ani, când eram la un concert de muzică clasică la Sala Palatului din Bucureşti, s-a întâmplat să stau în spatele unei familii alcătuite din mamă, tată şi o fetiţă simpatică foc, în vârstă de aproximativ patru ani. Copila era extrem de curioasă şi le punea părinţilor săi tot felul de întrebări inocente, în pofida faptului că muzicienii de pe scenă erau în plin exerciţiu.

Deoarece nu ştia în ce măsură să-şi dozeze vocea, alterna propoziţii pe ton aproape strigat, presărate de şşşşşşşş-ul interminabil al părinţilor, cu unele şoptite: De unde vine sunetul mare? De ce stă domnul cu mustaţă în mijloc? Cine le-a dat hainele alea negre? Cum o cheamă pe doamna blondă din spate? După câteva minute, întrebările au încetat şi am crezut că ori a fost foarte captivată de muzică, ori a adormit. Ei bine, în liniştea aceea deplină a sălii, în care numai melodia suavă îţi trecea prin cap şi prin inimă, cea mică a rostit tare şi apăsat: Mama, fac caca!

Fără copii sub şase ani la Opera Română din Bucureşti

Tinerii părinţi au ieşit val-vârtej din sală, cu copil cu tot, şi nu s-au mai întors, iar episodul a fost îndelung comentat de colegii de rând, care, ca în orice situaţie, s-au împărţit în două tabere. Cei care erau de partea familiei au adus în discuţie câteva argumente precum imposibilitatea părinţilor de a o lăsa pe cea mică cu cineva acasă sau dorinţa acestora de a o iniţia în lumea culturală, concluzionând că un copil e un copil. Alţii s-au declarat complet împotriva aducerii unui copil la spectacole şi i-au făcut cu ou şi cu oţet pe cei trei protagonişti ai păţaniei. În susţinerea celei de-a doua tabere a venit, e drept, mai târziu cu câţiva ani, un comunicat oficial al Operei Române din Bucureşti. Aceasta a anunţat în 2013 că, în vederea asigurării confortului spectatorilor din sala de spectacole, nu mai este permis accesul copiilor mai mici de şase ani la reprezentaţiile ONB, cu excepţia acelora dedicate lor, unde limita de vârstă este de patru ani. Instituţia culturală din capitală a declarat, ulterior, că măsura de a limita accesul copiilor la spectacolele sale a fost luată în urma repetatelor plângeri adresate instituţiei de către mai mulţi spectatori privind comportamentul copiilor şi din pricina lipsei de reacţie a adulţilor însoţitori în sălile de spectacol.
În susţinerea deciziei sale, ONB a menţionat că această măsură este aplicată în majoritatea instituţiilor de spectacole din lume, fiind o convenţie binecunoscută şi respectată de către publicul respectivelor instituţii.

7 sfaturi pentru o experienţă de succes în sala de spectacol

Dacă, totuşi, ţi-ai luat inima în dinţi şi vrei să-ţi duci copilul la teatru, la operă sau la orice alt fel de concert, află că poţi să transformi experienţa unui spectacol într-un succes pentru cel mic. Iată câteva sfaturi care vor face ca pasul în lumea culturală să devină o încântare reală pentru copil:

1. Alege spectacolul adecvat. E adevărat că, by default, spectacolele de teatru, de operă sau de balet potrivite pentru copii sunt cele dedicate exclusiv lor şi care au loc fie la teatrele de profil, fie la instituţiile culturale care au în program reprezentaţii destinate strict celor mici. Aici intră matineele sau spectacolele de circ, dar şi alte concerte sau puneri în scenă ale unor piese de teatru dedicate copiilor, care se pot desfăşura şi în cea de-a doua parte a zilei. Poţi găsi un spectacol potrivit pentru copii, însă, şi în programul destinat de obicei oamenilor mari, e suficient să te documentezi puţintel înainte.

2. Fii sigur că cel mic poate să stea atent în sală pe perioada spectacolului. Observându-mi fetiţele, pot spune că niciun copil nu seamănă cu altul, iar vârsta este doar un fals indice al gradului de receptivitate al său, ca spectator. Sunt copii de doi ani şi un pic care pot să stea o oră şi jumătate fermecaţi de ceea ce se întâmplă pe scenă, cum sunt şi copii care, la şaspte ani, ar prefera să facă orice altceva, numai să nu stea în sala de concert sau de teatru.

3. Nu alege o reprezentaţie prea lungă. Se întâmplă să ai un copil receptiv la propunerile tale culturale? Foarte bine! Nu abuza, însă, de răbdarea şi de interesul său, pentru că minutele au altă valoare pentru un copil, iar ce ni se pare nouă că trece repede poate fi o eternitate pentru cel mic.

4. Evită subiecte care ştii că l-ar putea afecta pe copil. Dacă se teme fără excepţie de vrăjitoarea cea rea, nu-l duce la un spectacol în care aceasta are un rol important, pentru că există posibilitatea să nu-l mai convingi a doua oară să pună piciorul într-o sală de teatru sau de concert.

5. Prezintă-i cu câteva zile înainte câteva puncte cheie din spectacol, care sunt personajele principale şi cine e autorul lucrării. Poţi, cu puţină creativitate şi îndemânare, să pregăteşti serios terenul pentru marea zi, astfel încât incursiunea în lumea cultural-artistică să fie una atrăgătoare, demnă de repetat. Dacă te temi că divulgi prea mult, lasă finalul să fie o surpriză reală pentru copil.

6. Fii realist şi încetează în a avea pretenţii exagerat de mari de la copilul tău. Chiar dacă intenţiile tale sunt mai mult decât nobile, iar dorinţa principala este să sădeşti în el setea pentru frumos, trebuie să înţelegi că nu toţi copiii pot fi atraşi de această latură. Şi-apoi, orice dezamăgire personală pe care o poţi încerca în cazul în care cel mic nu prezintă deloc interes pentru cultură trebuie să dispară. Sunt toate şansele ca cineva dezinteresat în copilărie de artă să fie chiar foarte preocupat de aceasta în ultima parte a adolescenţei şi în viaţa de adult.

7. Nu debuta cu pietre de moară. Nu începe incursiunea în lumea spectacolelor cu ceva foarte greu de digerat, care te poate plictisi chiar şi pe tine. Până la urmă, scopul ieşirii împreună la teatru sau la concert nu este doar acela de a vă culturaliza, ci şi de a petrece o zi frumoasă împreună; de ce s-o transformaţi într-un eşec?

În loc de epilog

Deşi este evident că energia şi curiozitatea unui copil pot ieşi cu uşurinţă la iveală într-o mare de tăcere, există şi copii fascinaţi de lumea spectacolelor, încât participarea la un astfel de act este una extrem de firească pentru aceştia. Eu ţin minte şi acum câteva piese de teatru la care am mers cu mama înainte de a fi în clasa întâi şi care m-au ţinut lipită de scaun, mută de admiraţie pentru spectacole şi actori: Iarna când au murit cangurii, cu Geo Costiniu, de la Teatrul Giuleşti, azi Odeon, sau Peţitoarea, cu Stela Popescu, de la Teatrul de Comedie. Dacă la Peţitoarea am râs la unison cu sala, nu ştiu cât de mult am înţeles din piesa lui Holban, dar experienţa în sine a fost una impresionantă. Îi atribui mamei meritul de a-mi fi deschis apetitul pentru actul cultural şi atracţia pentru lumea misterioasă şi boemă a artiştilor. Pe de altă parte, experienţa personală a scenei îmi spune că un artist reuşeşte să-şi facă meseria în ciuda oricăror distracţii din sală. Poate sunt exemple extreme, dar din experiența mea ştiu că spectacolele au mers bine până la capăt chiar şi când dirijoarei principale i s-a ridicat rochia ca în celebrul film cu Marilyn Monroe în momentul în care a intrat pe scenă, iar accesul s-a făcut pe lângă o gură imensă de ventilaţie fixată în pardoseală. La fel a fost şi când, în mjlocul concertului din Hanovra, un biker a urcat pe scenă şi i-a înmânat nişte mărci germane prezentatoarei noastre, o membră a corului, de altfel. Sau când, în cadrul unei reprezentaţii de la Palatul Cotroceni, două colege din ultimul rând au leşinat din pricina căldurii, dar corepetitoarea le-a ajutat discret să între în culise şi le-a acordat ajutorul necesar acolo, fără ca publicul să-şi dea seama de incident.

Dar, dacă există cineva care nu reuşeşte să intre în atmosfera evenimentului, se plictiseşte şi prin comportamentul său îi incomodează vizibil pe colegii de scaun, atunci poate că ar fi mai bine să părăsească discret sala şi să revină în momentul în care este pregătit pentru reprezentaţie. Cu o singură menţiune: această regulă să se aplice nu numai celor mici, ci şi adulţilor. Nu ştiu de ce, dar uneori aceştia sunt chiar mai neastâmpăraţi decât copiii lor. Plus că au telefoane mobile.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație