Cartoon Network şi Asociaţia Telefonul Copilului au lansat campania naţională anti-bullying

Raluca Dumitrică
Alex-Velea-totul-despre-mame

Cartoon Network în parteneriat cu Asociația Telefonul Copilului au lansat campania națională anti-bullying “CN Clubul Prieteniei”, care are ca obiectiv sensibilizarea și încurajarea copiilor de a lua măsuri împotriva hărțuirii și agresiunii de orice fel. Prin intermediul animațiilor, Cartoon Network îi încurajează pe copii să vorbească despre experiențele lor, să îi sprijine pe cei hărțuiți și să fie prietenoși cu toți ceilalți. În această campanie care se derulează sub sloganul ”Fii prietenos, nu răutăcios!”, Alex Velea, cunoscutul cântăreţ de muzică pop, încurajează copiii şi tinerii din România să spună stop fenomenului de bullying și apare în spotul campaniei Cartoon Network.

Campania naţională anti-bullying mai include şi o serie de clipuri animate care se adresează atât copiilor care sunt afectați de fenomenul bullying, cât și celor care sunt agresivi sau celor care sunt simpli observatori. Copiii afectaţi direct sau indirect de fenomenul bullying beneficiază de consiliere din partea unor persoane cu experienţă în abordarea acestor probleme pe website-ul www.CartoonNetwork.ro/clubulprieteniei.

Cartoon Network și Asociația „Telefonul Copilului” luptă cu răul

Întrucât fenomenul bullying afectează copiii din întreaga ţară, Cartoon Network colaborează cu Asociația „Telefonul Copilului”, unul dintre cele mai importante ONG-uri din România, care abordează problemele acestora. Scopul acestei asocieri este de a informa despre bullying şi de a oferi consiliere şi ajutor celor care au nevoie. Asociaţia „Telefonul Copilului” este singura organizaţie neguvernamentală non-profit din România, care pune la dispoziţia copiilor şi părinţilor o linie telefonică de asistenţă la nivel naţional. 7 zile din 7, între orele 08.00-00.00, Asociaţia Telefonul Copilului răspunde apelurilor copiilor şi părinţilor la 116 111, număr armonizat european Între 2011 – 2013, Asociația „Telefonul Copilului” a înregistrat peste 2.900 de apeluri de la copii care au dorit să vorbească despre bullying, 57% dintre aceştia fiind băieţi cu vârste între 12 – 17 ani.

”Cartoon Network reprezintă locul unde copiii pot fi ei înșiși, încurajându-i să aibă încredere în ei.”, a spus Hannes Heyelmann, Senior Vicepreședinte și Managing Director Turner Broadcasting pentru Europa Centrală și de Est. ”Știm că fenomenul bullying este o problemă care afectează o mare parte dintre telespectatorii noștri. Împreună cu parteneri ca Asociația Telefonul Copilului și Alex Velea, ne dorim să îi motivăm să acționeze împotriva acestui fenomen și să nu le fie frică să spună tare ce li se întâmplă. Noi tratăm această problemă delicată într-o manieră în care copiii o pot înțelege și îi îndrumăm către specialiștii care îi pot ajuta,” a adăugat Heyelmann.

Campania Cartoon Network, prima campanie care abordează bullying-ul

La rândul său, Alex Velea a spus: “Mă bucur să ştiu că îi pot ajuta pe copii să se opună fenomenului bullying. Este o problemă reală şi toţi copiii din România pot fi afectaţi. Cred că primul lucru pe care cei mici trebuie să îl facă într-o astfel de situaţie este să stea de vorbă cu o persoană apropiată, de încredere, şi să povestească prin ce trec. Nu trebuie să sufere în tăcere sau să rămână indiferenţi atunci când asistă la astfel de hărţuiri. Toți putem fi prietenoşi şi respectuoşi faţă de ceilalţi”.

“În lumea magică a desenelor animate, viaţa este o joacă frumoasă. În universul unor copii, însă, teama, suferinţa şi depresia au devenit noua realitate. Ştim asta din ceea ce ne spun copiii afectaţi de fenomenul bullying, care ne cer ajutorul odată cu apelul lor la „Telefonul Copilului 116 111”. Campania lansată împreună cu Cartoon Network este prima campanie care abordează fenomenul bullying încă de la vârsta la care copiilor li se conturează personalitatea, totodată aducându-ne mai aproape de toţi acei copii care ţin sub tăcere ceea ce nu le dă pace, încurajându-i să ceară ajutor”, declara Cătălina Florea, Director Executiv, Asociația „Telefonul Copilului”.

Cartoon Network desfăşoară campania anti-bullying “CN CLUBUL PRIETENIEI” şi în alte ţări din EMEA pe parcursul acestui an. Copiii pot afla detalii despre fenomenul bullying și hărțuire pe website-ul www.CartoonNetwork.ro/clubulprieteniei. Tot aici, ei pot viziona videoclipuri animate și mesajul lui Alex Velea.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa