Ce ne facem cu sentimentele zgomotoase ale copiilor noştri

TOTUL DESPRE MAME

 

Trăim într-o societate care judecă foarte mult părinţii şi copiii. Adesea, oamenii din jur se aşteaptă ca cei mici să fie văzuţi, dar nu şi auziţi, este de la sine înţeles că părintele trebuie să controleze comportamentul copilului său, iar copiii care au manifestări emoţionale în public sunt percepuţi ca un deranj pentru cei din jur. Pe scurt, copiii nu sunt foarte bineveniţi dacă nu sunt „cuminţi”. Prospeţimea, curiozitatea şi manifestăriile lor sincere nu sunt văzute ca nişte lucruri naturale.

Mai mult, aceste reacţii adverse la manifestările copilului ne-au fost şi nouă, adulţilor, inoculate în subconştient de către cei din jur, în aşa fel încât, de cele mai multe ori, şi noi suntem deranjaţi atunci când copiii se poartă într-un mod care nu este pe placul adulţilor. Unii se aşteaptă să ne criticăm copiii, să folosim cuvinte dure, să îi pedepsim, izolăm, învinovăţim, ameninţăm sau chiar să îi lovim atunci când nu „se poartă frumos”. Niciun părinte, însă, nu vrea să se poarte ca un tiran cu propriul său copil. Adoptăm o atitudine negativă atunci când nu ştim cum altfel să ne purtăm, când suntem foarte supăraţi sau când ne temem de reacţiile celor din jur.

 

Poţi învăţa să prezici momentele emoţionale ale copilului tău

Sunt anumite situaţii în care copiii mici se încarcă emoţional. Aceste situaţii includ:

  • Prezenţa mai multor persoane: când se adună familia la cină, la o întâlnire, aniversare, comemorare, când se merge la biserică sau la cumpărături.
  • Momentele de tranziţie: plecatul la grădiniţă, întoarcerea de la grădiniţă acasă, oprirea unui joc pentru a sta la masă, mersul la culcare.
  • Prezenţa unui părinte stresat: părintele găteşte, face curăţenie, merge la cumpărături, încearcă să termine o sarcină la timp sau este supărat că nu primeşte suficient ajutor din partea altcuiva.
  • Sfârşitul unei activităţi distractive sau la care ţine foarte mult: după o repriză de joacă în parc, ieşitul din apă la mare, sfârşitul desenelor animate preferate.

 

Când se încarcă emoţional, copiii nu pot gândi. Pur şi simplu, nu pot funcţiona normal. Vor lucruri care nu au sens, sunt iraţionali şi nimic din ce încerci să faci nu îi mulţumeşte. Nu pot asculta şi cel mai mic stimulent îi poate determina să plângă sau să facă vreo criză de furie. Copilul are însă nevoie de apropierea părinţilor şi de răbdare. Nu poate ieşi dintr-o stare ca aceasta fără ajutorul tău.

În momente ca cele exemplificate mai sus, copilul are nevoie să îi fie stabilite cu blândeţe nişte limite de bun simţ şi să te aibă în preajmă atunci când are puseuri emoţionale. Această revărsare de sentimente, împreună cu atenţia şi răbdarea părintelui, reprezintă calea cea mai eficientă pentru ca un copil să revină la stadiul normal. Plânsul şi alte ieşiri comportamentale îl descarcă de tensiuni şi sentimente negative şi îl relaxează.

 

Copilul merită sprijin atunci când plânge

Câteva ajustări ale aşteptărilor noastre sunt necesare înainte de a ne permite să luăm apărarea copiilor atunci când aceştia au ieşiri emoţionale în public.

  • Trebuie să ţinem minte că şi copiii cuminţi au sentimente copleşitoare în public. Din motive necunoscute, aceasta se întâmplă pur şi simplu pentru că aşa sunt construiţi copiii.
  • Trebuie să reţineţi că societatea noastră a educat oamenii în aşa fel încât să dezaprobe comportamentul firesc, primar al copiilor. Adulţii nu sunt de acord cu jocurile în care gesticulaţia este euforică, dezaprobă sunetele înalte, excesele de furie, plânsetele, nevoia de atenţie. Aceasta dezaprobare, însă, contrazice mersul firesc al lucrurilor. Copiii sunt buni şi cuminţi. Nevoile lor sunt legitime, inclusiv ieşirile şi exteriorizările sentimentelor negative.
  • Adulţii trebuie să hotărască, pe cont propriu, că este datoria lor să se poarte frumos cu cei mici. Atunci când alţi adulţi îi critică, este de bun simţ ca părinţii să se poarte în continuare respectuos faţă de copii. A fi părinte înseamnă a fi şi gardianul/avocatul/purtătorul de cuvânt al micuţului; trebuie să fie cel care dă tonul în dialogul cu profesorii, edicatorii, medicii şi chiar şi cu străinii.
  • În sfârşit, trebuie subliniat că orice copil are nevoie de mult mai multă atenţie decât este dispus un adult să ofere. Cei care cred altfel sau care au primit la rândul lor mai puţină atenţie atunci când erau copii vor fi deranjaţi de o atitudine călduroasă sau de un aşa-zis răsfăţ.  E firesc să vă aşteptaţi la asemenea reacţii la cei din jur, dar nu înseamnă că trebuie să ţineţi cont de ele.

 

Aşadar, atunci când copilul are ieşiri temperamentale, comportamentale sau emoţionale, încetineşte ritmul şi ascultă-l. Dacă aşezatul în scaunul din maşină îl face să plângă, atunci mai stai puţin până să îi pui centura de siguranţă şi lasă-l să plângă până se potoleşte. Datorită acestor lacrimi, atât ziua ta, cât şi a lui, se va îmbunătăţi.

Dacă este cazul, te poţi muta într-un loc mai acceptabil din punct de vedere social: mergi în dormitorul din spate sau mută-ţi căruciorul de cumpărături în altă zonă a supermarketului. Procedează astfel într-un mod cât se poate de calm. Copilul tău nu face nimic greşit. Îşi urmează instinctul natural de a se opune unor sentimente care nu îl fac să se simtă tocmai bine. Ştie ce face. E ca o alarmă care izbucneşte atunci când intră în contact cu un sentiment care este ca un musafir nedorit. Poţi să te gândeşti în avans ce să le spui oamenilor dacă îşi vor manifesta vreo grijă sau părere. Un comentariu prietenos care să-i asigure că, oricare ar fi situaţia, tu eşti cel care o controlează, îi va linişti şi lămuri pe trecători.

Eşti un părinte bun atunci când copilul tău va înţelege ce vrei să îi transmiţi doar din priviri. Dacă vrea o anumită jucărie cu care tu nu eşti de acord, pune-ţi mâna în jurul lui şi priveşte-l cu atenţie, spune-i că nu are voie şi continuaţi-vă drumul. Vei şti că eşti pe calea cea bună în momentul în care copilul nu va mai reacţiona negativ într-o situaţie similară.

 

E posibil să previi anumite izbucniri în public

Izbucnirile în public sunt adesea provocate şi de tot efortul pe care părinţii îl depun pentru a-şi scoate copiii din casă. Trebuie să îi îmbrace, să le strângă toate jucăriile, să dea telefoane, să găsească lucrurile pierdute, să se grăbească. Până ajung într-un spaţiu public, echilibrul lor emoţional este adesea tulburat pentru că între ei şi adulţi există deja nişte tensiuni.

Petrece-ţi mai mult timp singur cu copilul tău înainte de a-l scoate într-un spaţiu public. Asigură-te că aveţi o conexiune care nu poate fi distrusă indiferent de situaţie sau împrejurare. Menţine legătura între tine şi copil; foloseşte contactul vizual, atingerea, vocea, în aşa fel încât copilul să nu se rupă de tine nicio clipă. Acest tip de contact îi reasigură pe copii că nu sunt singuri şi orice dificultate îi va găsi alături de părinţi.

Atunci când întrevezi o posibilă ieşire comportamentală, stabileşte imediat o conexiune cu copilul. Vezi dacă vrea să se joace, să râdă, să spună poveşti sau să asculte o poezie. Râsul este cheia către detensionarea unei situaţii stresante, indiferent de natura sa. Supărarea unui copil se vindecă atâta timp cât sentimentele sunt filtrate printr-o porţie sănătoasă de râs şi voie bună!

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa