Ce ție nu-ți place…

Cererile copiilor / Totul despre mame

… copilului tău nu-i face!

Copilul tău nu vrea să împartă jucăriile și nici să se lase pupat de tanti Maricica, sora verișoarei mătușii lui mamaie? Păi, poate are dreptate!

Dacă îți e greu să accepți refuzul copilului de a primi lecția generozității sau pe cea a politeții, gândește-te întâi dacă ceea ce îi ceri este rezonabil. Gândește-te cum ai reacționa TU dacă ți s-ar cere frecvent, de vreo 25 de ori pe zi, să faci ceva care nu-ți place sau pe care le consideri cu totul nedrepte?

Să ne imaginăm pentru un moment că în lumea noastră, pe lângă adulți și copii, ar mai exista o categorie de oameni, să le spunem megadulții. Și megadulții ar avea asupra noastră cam aceleași drepturi pe care (credem noi că) le avem asupra copiilor noștri. Pe scurt, sub umbrela protecției și bunei-creșteri pe care ne-o oferă, megadulții ar avea tot felul de pretenții, reguli și lecții pe care noi ar trebui să le îndeplinim. Și nu oricum, ci chiar fără să protestăm.

Învață să împarți jucăriile!

Tocmai ți-ai cumpărat ultimul iPhone. Ai strâns bani, ai pândit lansarea, i-ai cumpărat carcasa perfectă și ți-ai instalat și cele mai cool aplicații. Ieși cu el în oraș să te vadă lumea și dintr-o dată, te trezești că megadultul din dotare ți-l smulge din mână și i-l dă necunoscutului Gigel. Gigel nu a făcut nimic pentru acel iPhone: nu a făcut economii, nu a visat la el luni de zile, nu i-a instalat cele mai cool aplicații. Gigel a apărut din neant lângă tine, nu îl cunoști și nu te cunoaște. Nu a trebuit decât să spună miorlăit: „Vreau și eu să mă joc cu jucăria ta!” Iar megadultul de lângă tine a decis că este momentul perfect pentru ca tu, adultul, să înveți lecția generozității. Îl și aud spunându-i megadultului de lângă Gigel: „Of, nu știu ce să mă mai fac cu el, nu vrea deloc să împartă cu ceilalți!”

Desigur, noi nu ne-am obliga niciodată copiii să împartă ceva important pentru ei. Serios? Și cine spune că lopețica roșie de doi lei nu e la fel de importantă pentru el ca ultimul gadget pe care ți l-ai cumpărat tu?

Liniștește-te!

Tocmai ai avut o scurtă cădere nervoasă pentru că megadultul din dotare ți-a smuls iPhone-ul din mână pentru a-l lăsa și pe Gigel să se joace cu el; nici nu ai recuperat bine gadgetul mult iubit că megadultul a decis că e timpul să mergeți acasă și să mâncați supică (iar la masă nu ne jucăm cu iPhone-ul!). În drum spre casă v-ați oprit la magazinul din colț unde a refuzat însă să îți ia covrigeii sărați de care îți era teribil de poftă, declarând că ți-ar strica pofta de mâncare. Când a trebuit să urci din nou în mașină, pur și simplu ai clacat și ai început să urli dând cu pumnii și cu trântindu-te cu fundul de pământ. Megadultul a cedat și el în acest moment (probabil că treaba cu Gigel, covrigeii și supica l-au afectat și pe el) și a început să urle isteric către tine: „Liniștește-te! Liniștește-te! Li-niș-teș-te-te!!!”

Nu trebuie să fii un megadult ca să îți dai seama de absurdul situației. Să fim sinceri, cu toții ne amintim un eveniment recent în care am făcut o criză de nervi în fața copilului, în timp ce tot noi îi solicitam lui, copilului, să se calmeze.

Hai, pup-o pe tanti Maricica!

Dar ziua cu iPhone-ul și Gigel și criza de nervi nu s-a terminat atât de repede. Seara mergeți în vizită la tanti Maricica. Când ți-a cumpărat gadgetul, megadultul obținuse promisiunea ta că vei fi un copil exemplar în această vizită. Comportamentul exemplar înseamnă, știi bine, să nu te joci pe telefon dar, mai ales, să ai o toleranță maximă față de mătușile megadulte care toate vor să te pupe, să te ciupească de obraji și de coapse, să te ia pe genunchii lor.

Apoi va trebui să le spui poezii și să le zâmbești chiar și atunci când te strâng tare în brațele lor osoase și la pieptul lor mirosind a naftalină. Și, chiar dacă megadultul te-a asigurat de nenumărate ori că apreciază sinceritatea, știai cu precizie că vei rămâne fără iPhone în momentul în care ai spus: „Mai stăm mult? Îmi vine să vomit! Tanti Maricica miroase foarte urât…”

Ne e fomică acum!

Cum ar fi să îți spună cineva, de trei, patru ori pe zi  când ar trebui să-ți fie foame? Megadultul va întrerupe o foarte importantă întâlnire de afaceri spunând: „Gata, e timpul pentru gustarea de dimineață! Știu că nu îți place spanacul, dar tocmai asta avem acum de mâncare. E important pentru sănătatea ta!” Sau te va smulge de lângă un vechi prieten, vorbind în locul tău: „Ne e fomică acum, trebuie să fugim acasă!” Nu, nu, ție nu îți e foame și nici măcar megadultului nu îi e foame, cui îi e foame de fapt acum?, te întrebi în timp ce prietenul tău te privește trist dar înțelegător. Parcă el nu știe de ce sunt în stare megadulții când e vorba de respectarea programului de masă?

Dragi părinți, nu pledez pentru o lume condusă de bunul plac al copilului. Dar cred că ne-ar fi mai ușor, ca părinți, dacă am face exercițiul mental de a ne pune din când în când în șosetele lui mici, cu Spider Man. Numărul de reguli, activități impuse și „lecții de viață” pe care le suportă un copil în fiecare zi ar scoate din minți și cel mai docil adult, nu credeți?

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație