Ce trăiește o mamă al cărei copil a ucis cu sânge rece

Copilul meu este un ucigaș

Copilul meu este un ucigaș. Nu există cuvinte pentru a descrie cât este de greu este pentru o mamă să admită asta. Cu atât mai mult în mod public, în fața a sute de oameni.

Dar iată că Sue Klebold a făcut-o. Ea este mama unuia dintre cei doi autori ai masacrului petrecut, pe 20 aprilie 1999, la Liceul Columbine, din statul american Colorado.

Dylan Klebold, un adolescent de 17 ani, a intrat în școala unde învăța și, împreună cu un prieten de-ai lui, a început să-și împuște colegii. Din senin? Așa pare, dar lucrurile sunt mai complicate de atât. 12 elevi și un profesor au fost uciși. Alți 24 de copii au fost răniți, iar în final, cei doi s-au sinucis.

La doi ani după această tragedie, mama lui Dylan a făcut cancer de sân. După alți doi ani s-a confruntat și cu probleme mentale. A simțit pe pielea ei ce înseamnă să ai un creier care nu funcționează cum trebuie.

Cum devine un copil ucigaș?

“Ultima dată când am auzit vocea fiului meu a fost când a ieșit pe ușa din față, în drum spre școală. El a spus un singur cuvânt, în întuneric: “Pa.” A fost 20 aprilie 1999”, așa și-a început discursul Sue Klebold, în cadrul unei conferințe TED susținută în noiembrie 2016, la Palm Springs, în California.

Vocea îi tremură și povara vinii se simte în glas. Cum ar putea fi altfel? Copilul ei a omorât cu sânge rece alți copii. Copilul ei a fost în stare intre în școală cu o pușcă în mână și să ia viețile colegilor lui. Copilul ei, pe care l-a iubit cel mai mult pe lume, pe care l-a crescut așa cum a crezut că e mai bine, s-a sinucis. Au trecut aproape 20 de ani, dar timpul nu poate șterge o asemenea tragedie din inima unei mame. Pur și simplu nu poate.

“Enormitatea tragediei nu poate fi măsurată doar prin numărul de decese și răniri care au avut loc. Nu există nicio modalitate de a cuantifica daunele psihologice ale celor care au fost în școală sau care au luat parte la eforturile de salvare sau de curățare”, spune Sue Klebold.

Cum de tu, ca mamă, nu ai știut că fiul tău este în depresie?

Dylan Klebold a comis atrocități pentru care nu a rămas să dea socoteală. I-a fost mai simplu să-și ia viața. Însă, în urma lui, a rămas o mamă care a fost luată la rost, criticată, judecată.

Cum de nu ți-ai dat seama? Ce fel de mamă ai fost? Sunt două întrebări care i-au fost puse încontinuu de către alții și de către ea însăși.

“Înainte de împușcături mă consideram o mamă bună. Educarea copiilor mei să devină adulți grijulii, sănătoși și responsabili a fost cel mai important rol al vieții mele. Dar tragedia m-a convins că am eșuat ca părinte și parțial acest sentiment de eșec m-a adus aici astăzi”, mărturisește ea.

Dacă e cineva pe lume care ar fi trebuit să-și dea seama de problemele pe care le avea Dylan, atunci aceea trebuie să fi fost mama lui, nu-i așa? Acest lucru se întreabă ea și, odată cu ea, milioane de alte mame. Până la urmă, nimeni nu crește un copil ca să devină un ucigaș. Și totuși sunt atâția criminali! Cum e posibil? Unde e problema?

Sue Klebold și-a făcut curaj și a venit în fața unei audiențe pentru a le spune celorlalți cum este să fii mamă de criminal. Cum este să fii mama unui om care a rănit și a omorât pe alții.

Ani la rând a căutat o explicație pentru comportamentul fiului ei. A căutat să afle unde a greșit ca părinte. Însă nu există răspunsuri simple. Acum întâmpină tot felul de provocări, mai ales atunci când cunoaște alți oameni. Lui Sue îi este teamă ca nu cumva aceia să fi avut de suferit din cauza copilului ei. În plus, îi este greu să fie privită cu compasiune atunci când vorbește despre sinuciderea fiului ei. Ceilalți îl văd doar ca pe un asasin. Însă pentru ea, el este tot Dylan, copilul ei.

Când un copil își dorește să moară

Problemele nu au început în acea dimineață fatală. Cu doi ani înainte de împușcături, Dylan a scris într-un caiet faptul că se tăia. “El a spus că era în agonie și că dorea să obțină o armă pentru a-și putea pune capăt vieții. Nu știam nimic despre asta până la câteva luni după moartea lui. Când vorbesc despre moartea sa ca sinucidere, nu încerc să-i minimizez răutatea de care a dat dovadă la sfârșitul vieții. Încerc doar să înțeleg cum gândirea sa suicidară a condus la crimă. După o mulțime de cărți citite și de discuții cu experții, am ajuns să cred că implicarea sa în împușcături nu avea rădăcini în dorința lui de a ucide, ci în dorința lui de a muri”, explică Sue.

Incredibil cum un copil poate fi într-o stare profundă de depresie fără ca nimeni să nu-și dea seama. Nici măcar mama lui. Iar acest lucru ar trebui să ne dea de gândit vizavi de gravitatea problemelor mentale și de cum sistemul medical reușește sau nu să aibă grijă de cei care suferă de așa ceva. Aceste boli invizibile ne pot face să gândim greșit. Să acționăm greșit. Ele sunt reale, chiar dacă nu se văd într-un raport de analize.

Părinții lui Dylan nu dețineau o armă, dar, cu toate acestea, a fost simplu să cumpere una, fără ca ei să îi dea voie sau să știe despre asta.

“Tragic este că și cel mai vigilent și responsabil părinte ar putea să nu fie în stare să ajute, dar din dragoste, nu trebuie să încetăm niciodată să încercăm să cunoaștem necunoscutul”, mai spune Sue. Ea ne îndeamnă să ne ascultăm copiii și să verificăm întotdeauna dacă sunt bine, chiar și atunci când ei neagă.

În continuare, vă invit s-o urmăriți pe Sue Klebold. Veți înțelege mai bine cum ajunge un copil, aparent normal, să aibă dorințe suicidare și cum poate deveni el un criminal. Veți simți durerea unei mame careia i-a fost răpit totul într-o secundă.

Depresia este o boală perversă care poate fi ascunsă și care poate fura sufletul unui om. Dylan ar fi putut fi ajutat, problema a fost că nimeni n-a știut ce se petrece cu el. Oare câte zâmbete ascunde, de fapt, durerea?

“Dacă dragostea ar fi fost suficientă pentru a opri pe cineva care se sinucide să se rănească, sinuciderile s-ar întâmpla rareori. Dar iubirea nu este suficientă, iar sinuciderea este răspândită. Este a doua cauză principală de deces pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 10 și 34 de ani și 15% din tinerii americani au făcut un plan de sinucidere în ultimul an”, adaugă Sue.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Intră în conversație