Cel mai bun prieten și momentul în care apare în viața copilului

Cel mai bun prieten al copilului
Momentul în care în viața copilului apare cel mai bun prieten este special. Habar n-ai cine-i sunt părinții, ce fac, cum te-ai înțelege tu cu mama aferentă.

Acel moment când în viața copilului apare cel mai bun prieten (CMP)

Îmi amintesc cu drag, în detaliu, fiecare prietenie serioasă din copilărie. Mă tot întrebam când va avea și Tudor al meu un cel mai bun prieten al lui. De ceva timp, a apărut.

Când sunt mici, îi împrietenim cu copiii prietenilor noștri. Uneori lucrurile merg mai ușor, alteori merg greu de tot. Pentru că, deh, simpatiile noastre nu coincid mereu cu cele ale copiilor noștri. Și ți-e dor de o cafea fierbinte cu o prietenă căreia îi poți vărsa tot ce ai pe suflet. Numai că dacă fiecare înghițitură de cafea e urmată de o serie de urlete dinspre camera unde stau prizonieri copiii incompatibili, împrieteniți cu forța, nu-ți mai vine decât să te rogi ca vizita să se încheie cât mai repede.

Cel mai bun prieten și prieteniile adevărate

Altfel stă treaba când copilul își face un prieten pe sufletul lui. Habar n-ai cine-i sunt părinții, ce fac, cum te-ai înțelege tu cu mama aferentă, cert e că nici nu contează. La noi, miracolul s-a întâmplat în spatele blocului, unde Tudor l-a cunoscut pe Robert, un puști ceva mai măricel, cu care are o compatibilitate incredibilă. Se caută reciproc, nu se pârăsc niciodată, se susțin în aprigele lupte pentru cine are dreptate în privința regulilor unui joc, ne bârfesc pe noi, părinții și râd ca nebunii când se întâlnesc. Îi leagă o prietenie cum nu-ți e dat să trăiești foarte des în copilăria timpurie. Se înțeleg din priviri și fiecare dintre ei știe că se poate baza pe celălalt. Generozitatea nu mai este impusă, ci vine de la sine. Robert l-a îmbrățișat sincer pe Tudor când a luat două medalii la înot, iar Tudor i le-a atârnat la gât în parc – deși pe mine nici nu mă lasă să le ating. Dar cel mai mult îmi place cum râd împreună.

Cel mai bun prieten – Prietenii râd până leșină

Erau amândoi pe pat, cu tabletele de rigoare, care devin doar un pretext când stau amândoi. Râdeau în hohote, eu încercam să lucrez. Nu m-a lăsat inima să le cer să facă liniște, dar m-am întrebat ce poate să-i amuze atât de mult. “Țâțe”, zice Tudor. “Roz”, zice Robert. Hahahaha! “Cur”, spune Robi. “Albastru”, completează Tudor. Noi hohote de râs. Știu că nu-i frumos să vorbească măscări, dar am început și eu să râd în fața calculatorului. Vorbeau încet, era doar pentru ei, așa că nu am intervenit în nici un fel în tirada de porcării colorate. Și poate nu ar fi câștigat un premiu la vreun concurs de stand-up comedy, însă era jocul lor, inventat de ei, cu elementul interzis al porcărelelor debitate pe rând plus alăturarea culorilor. Ei bine, la aproape 8, respectiv 10 ani asta e o super distracție și cine nu-nțelege să n-asculte! Cert e că râsul ăla mi-a umplut inima cu bucurie și lor le-a confirmat încă o dată faptul că sunt 100% CMP adică, cei mai buni prieteni din lume.

Cel mai bun prieten. Și dacă pleci, eu cui rămân? 

Într-o prietenie reală, părinții nu prea au loc. Nu sunt chemați nici pe post de arbitri (conflictele se rezolvă de la sine, fiecare lasă de la el), nici ca surse de divertisment (pentru că sunt adulții sunt mult prea plictisitori). Adulții au roluri simple și la obiect: hrănesc, transportă cu mașina, găsesc piesa-mică-roșie-de-lego-aia-rotundă, oblojesc în caz de julituri demne de Rivanol. Ceea ce, pe de o parte, este confortabil – mai mult timp pentru tine ca adult. Pe de altă pate, după ce îți consumi nevoia de a te coafa, de a citi o carte faină, de a te conversa cu un alt adult – ți-e dor să fii cel mai important pentru copilul tău, să ai cele mai bune poante din repertoriu…

Cel mai bun prieten. Oscar pentru rol secundar

Verdictul e simplu: noul prieten cel mai bun al copilului tău arată că l-ai crescut bine. E suficient de independent ca să poată lega o prietenie reală, are încredere în oamenii pe care îi alege singur (cum o fi asta spre adolescență, încolo… brrr, nici nu vreau să mă gândesc!) și tu poți să ai mai mult timp pentru tine. Așa că eu rămân în jobul meu de actriță secundară și râd pe înfundatelea când cei mici râd în hohote la obscenitățile lor puerile. În tot acest timp, sorb din cafea și mai fac un sandwich pentru ei.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație