Cele mai importante 3 lucruri pe care le-am învăţat de la dr. Laura Markham

domnica-petrovai-tdm

Domnica Petrovai despre cele mai importante 3 lucruri pe care le-a învățat de la dr. Laura Markham

Ca mamă și psiholog clinician, pentru mine conferința susținută de dr. Laura Markham la București pe 14-15 noiembrie 2015 a fost o bucurie, bucuria unei întâlniri potrivite cu timpul, cu o femeie caldă, autentică și înțeleaptă care mi-a dat un sentiment de încredere și prețuire.

Vino la întâlnirea cu dr. Laura Markham, din 13 mai 2017, și află cum poți deveni părintele blând de care copilul tău are nevoie sau cum îți poți ajuta copilul să devină un adult inteligent emoțional. Detalii AICI.

Dr. Laura Markham a venit în fața părinților din România cu un discurs echilibrat, bazat pe dovezi științifice, cu multe exemple din practica ei clinică de atât de mulți ani, cu o perspectivă care include studiile din neuroștiințe și psihologia dezvoltării, cu o bună cunoaștere a nevoilor copiilor, și în același timp, și a nevoilor și vulnerabilitățile părinților, cu o grijă atentă pentru sănătatea emoțională a copilului și părintelui, în procesul lor de evoluție, dezvoltare și transformare.

Pentru mine, trei mesaje transmise de dr. Laura Markham au fost foarte valoroase:

  1. Autocontrolul și empatia sunt abilitățile esențiale pentru sănătatea și inteligența emoțională a copilului, abilități pe care copilul le dobândește în relația lui cu mine, ca părinte. Caracterul moral al copilul este posibil numai când copilul învață empatia și autocontrolul.

  2. Responsabilitatea mea ca părinte este propriul meu echilibru și sănătate emoțională pentru ca de ea depinde și maturitatea emoțională a copilului meu.

  3. Relația dintre frați este o șansă teribilă pentru copii de a învăța ce înseamnă o relație bazată pe reciprocitate, respect, grijă unul față de celălalt, acceptarea diferențelor, cooperarea și iubirea necondiționată.

Să le discutăm pe rând:

Autocontrolul și empatia sunt abilitățile esențiale pentru sănătatea și inteligența emoțională a copilului, abilități pe care copilul le dobândește în relația lui cu mine ca părinte. Caracterul moral al copilul este posibil numai când copilul învață empatia și autocontrolul.

Emoțiile, în toate formele lor, fie că este frică, teamă, furie, tristețe sau bucurie, ne comunică o nevoie, de afecțiune, joc sau apreciere când ne simțim triști, de siguranță când ne este teamă, de limite și atenție din partea celorlalți când simțim furie. Nu există „emoții pozitive și emoții negative”, distragerea atenției de la emoțiile noastre, negarea, respingerea sau minimalizarea lor ne îndepărtează ce cine suntem noi, de nevoile noastre profunde. Cum îl învățăm pe copil înțelegerea și acceptarea propriilor lui emoții, conectarea lui cu nevoile lui cu înțelegerea și respectarea nevoilor celorlalți?

Citește și:  Zen şi arta parentingului

Copilul are nevoie de mine ca părinte să fiu eu atent la cum se simte, să îi oglindesc emoțiile, să se liniștească alături de mine, să fie dependent emoțional de mine în primii ani de viață. Așa copilul înțelege că toate emoțiile lui sunt valide, importante, valoroase, că este primul lui contact cu nevoile propriii Când eu ca părinte răspund cu acceptare, el învăță acceptarea de sine și contactul cu propriile nevoi. Când însă eu ca părinte, datorită trecutului și experiențelor mele de viață reacționez adesea emoțional cu disconfort fată de emoțiile copilului (exprimate direct sau indirect prin comportamente) cu teamă, îngrijorare, furie sau deznădejde, încerc să îi distrag atenția de la cum se simte, pentru că nu tolerez eu disconfortul copilului, „vreau să nu sufere copilul” sau ignor ce simte „lasă că îi trece”, „nu-ți face griji, totul o să fie bine” sau simt furie și îl pedepsesc, țip, critic, ameninț pe tipul „nu te mai smiorcăi ca un copil mic, vorbim când te liniștești”, copilul se simte în nesiguranță, se simte amenințat și în pericol.

Când copilul simte amenințarea, se apără și se centrează pe durerea și suferința lui, nu procesează emoția natural, și pierde capacitatea de empatie. Una din consecințele pedepselor asupra copilului este lipsa lui de empatie și compasiune față de el și față de ceilalți. Învață să răspundă la disconfort după ce este pedepsit, ori prin victimizare (ex. smiorcăială, blamarea celorlalți), control asupra părinților și asupra celorlalți, fie răspunde prin agresivitate fizică și verbală, critică, defensivitate, retragerea afecțiunii, răceală. Cei care îi controlează pe ceilalți au dificultăți de autocontrol, de a exprima direct ceea ce vor, pe înțelesul celorlalți, și pun limite pentru ca știu ce le place și ce le displace fără frica de a se dezvălui. Dar, sigur, pentru copil autocontrolul se dobândește în timp, studiile arată, așa cum spunea și dr. Laura Markham, până la vârsta de 24 de ani. Un copil cu un bun autocontrol, cu capacitatea de autoreglare dezvoltată va fi un adult responsabil, care își va asuma propriile nevoi, granițe și limite, va știi să ierte când se va simți rănit și se va ierta pe sine când a rănit, cu grija și atenția pentru propria persoană dar și pentru celălalt. Altfel, riscul este să ajungă un adult subjugat care se sacrifică pentru ceilalți, sau narcisic, pentru care doar nevoile lui contează, cu incapacitatea de a conștientiza ca ceea ce face poate răni, cu o incapacitate de simți durerea celuilalt, fără empatie reală.

Pentru ca cel mic să devină autonom emoțional are nevoie de o relație sănătoasă, bazată pe securitate și siguranță emoțională de dependență emoțională față de mine ca părinte. Hiperprotecția, toleranța scăzută a părintelui față de disconfortul copilului datorită propriilor lui anxietăți și a faptului că el, la rândul lui nu a avut parte de alinare și afecțiune când trăia un disconfort, limitează copilului capacitatea de a-și tolera propriul disconfort, și rămâne vulnerabil, hiper-reactiv la disconfort. Copilul învață să își tolereze disconfortul când primește alinare, dar i se permite trăirea disconfortului. Nu îi distragem atenția de la disconfort, nu negam, minimalizăm sau amplificăm disconfortul lui datorită anxietățile noastre. Relații sănătoase poți avea când ești capabil de a-ți asuma ca adult un set de valori, cum sunt integritatea, loialitatea, onestitatea, și ele vor fi și valori ale copiilor noștri când le oferim cu înțelepciune exercițiul lor. Prin exercițiul empatiei, a atenției față de nevoile tale și ale celuilalt.

Citește și:  Vrei să ai un copil inteligent emoţional?

Responsabilitatea mea ca părinte este propriul meu echilibru și sănătate emoțională pentru ca de ea depinde și maturitatea emoțională a copilului meu.

Cum se face că, deși mulți părinți știu cum ar fi potrivit să răspundă nevoilor sau disconfortul copilului, adesea avem reacții care sunt nepotrivite, țipam, controlăm, criticăm, simțim furie, dezamăgire sau iritare în relația cu copilul? Dr. Laura Markham a vorbit despre două lucruri pe care le putem face pentru noi:

1. Grija zilnică pentru noi înșine, prin meditație, sport, un somn bun, o alimentație echilibrată, activități care îmi fac plăcere (citesc, ascult muzică, vorbesc cu o prietenă), cu recunoștință zilnică pentru ceea ce fac și ofer celorlalți (esențială pentru confortul meu emoțional), afecțiunea partenerului și pentru partener, cu mintea atentă în prezent și controlul îngrijorărilor sau ruminațiilor (gândurile negative, catastrofale legate de viitor sau trecut). Toate mă ajută pe mine ca părinte să am un confort emoțional într-o viață reală cu multe griji și responsabilități, cu oboseală și stres. Oboseala și stresul mă fac să fiu reactiv față de copil, sa îl pedepsesc cu ușurință, să nu fiu atent și prezent.

2: Să îmi observ și înțeleg propriile mele vulnerabilități din trecut, ori de câte ori reacția mea emoțională este de disconfort față de copil când nevoia lui este de a îi oferi eu lui alinare, empatie, siguranță emoțională, îndrumare și limite, sunt momente de reflecție pentru mine ca părinte. Care sunt acele experiențe trecute care m-au făcut să fiu reactiv? Avem nevoie de psihoterapie și orice alte forme de ajutor și sprijin în a ne rezolva problemele din trecut, suntem prea mult în mintea noastră pentru a vedea ce mecanisme a dezvoltat ea de apărare față de pedeapsă și care acum mă sabotează pe mine și relația cu copilul meu. Așa voi face și diferența între nevoile, anxietățile și vulnerabilitățile mele și nevoile copilului pentru a nu crea acea relație simbiotică nesănătoasă cu copilul sau pentru ca copilul să nu devină cel care trebuie să suplinească nevoile mele emoționale, de validare „sunt un părinte bun”, de afecțiune, atenție. Eu ca părinte cu problemele mele nerezolvate voi avea o capacitate limitată de atenție la nevoile reale ale copilului, la acceptarea faptului că el este diferit de mine, are alte preferințe, nevoi, pasiuni, dorințe.

Relația dintre frați este o șansă teribilă pentru copii de a învăța ce înseamnă o relație bazată pe reciprocitate, respect, grijă unul față de celălalt, acceptarea diferențelor, cooperarea și iubirea necondiționată.

Cartea „Părinți liniștiți, frați fericiți – Cum să creștem frați prieteni pe viață” de dr. Laura Markham este cel mai bun text pe care l-am citit ca mamă a doua fete și ca terapeut care mă confrunt foarte des cu întrebări, probleme ale părinților privind relația dintre frați. Adesea părinții privesc cu resemnare relația și fără speranța unei relații de prietenie, frumoase, armonioase, „nici eu nu am avut o relație bună cu sora mea, așa sunt copiii..” . În realitate, însă putem face foarte multe ca părinți și cartea ne oferă nenumărate exemple concrete. Ce am reținut eu a fost faptul că tu ca părinte ai nevoie să intervii de fiecare dată pentru a-i sprijini pe copiii tăi în a învăța să își rezolve problema fără să se rănească, cu empatie și înțelegere unul față de celălalt. Pentru ca relația lor să nu devină o luptă pentru putere, de pedeapsă, răzbunare, tachinare. Să învețe colaborarea și încrederea. Tu ca părinte ai nevoie de un timp special cu fiecare în parte pentru a avea răgazul de a-i acorda atenție, valida, aprecia, de a fi atent și prezent pentru a simți iubirea ta necondiționată. Cu atât mai mult cu cât este dificil pentru copil să „împartă” afecțiunea și atenția ta cu fratele sau sora. Firesc, de altfel. Relatia dintre frați este spațiul unde ei învață cum rezolvăm o divergență, o incompatibilitate, când avem nevoi diferite, sau ne dorim același lucru în același timp, fără să rămână cu convingerea ca unul are dreptate, dacă fac greșeala sa iau partea cuiva, sau să cedeze unul dintre ei, și sa rămănă cu convingerea ca nevoile lui nu contează, câștiga cine strigă mai tare, sau să rămână cu convingerea că dacă pedepsești obții ceea ce vrei. Cum vrem sa fie copiii noștri? Care să fie felul lor de a fi? Valorile lor?

Nu uitați, nu este niciodată prea târziu pentru a căuta răspunsuri la aceste ultime întrebări.

Volumele „Părinți liniștiți, copii fericiți – Cum să înlocuim țipetele cu conectarea” și „Părinți liniștiți, frați fericiți – Cum să creștem părinți prieteni pe viață” de Dr. Laura Markham se găsesc pe rafturile librăriei virtuale TOTUL DESPRE MAME. Acum nu vă rămâne decât să vă pregătiţi o cană de ceai, să vă aşezaţi în fotoliu şi să citiţi liniştiţi preţ de cinci minute, până când copilul se trezeşte, vrea să facă pipi sau toarnă borcanul de miere pe pisică.

Intră în conversație