Copiii vor să fie la modă…

…și uneori merită să le facem pe plac

Acum avem pe hol un pennyboard. O placă dintr-un plastic masiv, cu roți, un fel de skate, ca să vorbesc pe limba mea de neanderthal. Și pe ea avem un copil foarte fericit, cu genunchii foarte vineți.

Dacă în trecut mă opuneam modelor care apar în lumea copiilor pentru că le găseam, de multe ori, absurde, acum mi-am învățat lecția și mi-am simplificat viața. Enorm!

Obiecte la modă

Se iscă, în rândul puștimii, câte un val cu ce e “trendy” și te trezești pe nepusă masă cu un copil complet nefericit și dispus să facă orice ca să aibă și el obiectul/obiectele despre care este vorba la momentul respectiv. Moda puștimii nu are nimic rațional. Degeaba ai role, trotinetă și bicicletă dacă ceilalți au pennyboard. Pentru tine, părintele rațional, e complet lipsit de noimă să mai achiziționezi o chestie cu roți pe care, mai apoi, s-o înghesui în apartament, mai ales că nu ai nicio garanție că moda va dura mai mult de câteva săptămâni. Am luptat cu colecții care acum strâng praful în dulap. Cu seturi de Lego la modă, deși al meu nu e pasionat de Lego. Dar am învățat să cedez când știu că nu am șanse de câștig și când, de fapt, are de câștigat copilul.

Mai mult sport

Să luăm acest ultim intrus din viața noastră: pennyboardul. Pentru că este la modă, îl au tot mai mulți copii. Evident, se formează un grup și, vai, cât de bine e să faci parte din grup când ai opt ani! Grupul de pennyboarderi e diferit de cel de skateri. Își aruncă priviri pe sub gene și susțin fiecare că obiectul lor cu roți e mai cool decât al celorlalți. Drept dovadă suplimentară, se studiază trick-uri. Cu care, preferabil, îi lași mască pe ceilalți. Și mai bine, se identifică ce poate face un penny față de un skate și se bate moneda bine, bine de tot pe acea caracteristică. După un timp, cineva cedează, dintr-o tabără sau alta, și obiectele vrăjmașe sunt testate în paralel. OK, în privat se poate chiar admite că e cool și un skate. Totuși, incomparabil cu un penny. Chiar dacă nu e foarte limpede de ce. Din punctul meu de vedere, oricum sunt câștigați toți. Însă mi-am învățat lecția și acum știu că n-are sens să mă opun modelor care aduc în viața copilului mișcare și apartenență la grup. Nu e un lup solitar, nici eu nu sunt și nici n-aș vrea să fie.

Ce urmează?

Văd la copiii mai mari decât al meu că urmează hainele. Nu vorbesc despre fetițe, la ele începe probabil mai repede obsesia pentru bluze, accesorii sau te miri ce. Dar și la băieți hainele sunt statement din momentul în care ele încep să reprezinte ceva. Anumiți pantofi sport sunt de o mie de ori mai dezirabili decât alții. Nu neapărat pentru că sunt mai comozi sau mai colorați. Nu îmi dau seama ce anume guvernează algoritmul hainelor la modă, știu însă sigur că nu scăpăm ieftin și că, în general, copiii au un ochi foarte priceput în a detecta ce e mai scump pe rafturi, după o vârstă încolo. Și îmi mai e clar că hainele reprezintă o chestiune de statut. Ne place sau nu ne place, ne dorim sau nu asta. Ideal ar fi să îi învățăm pe copii să aibă alte valori. O și facem, dar asta vine cu adevărat în timp și din propriile lor experiențe de viață. Acum au nevoie de noi să le oferim pașaportul spre un anumit tip de exprimare personală.

Cine dă tonul?

Chiar așa, de unde pornesc modele în lumea copiilor? Cel mai probabil, e o combinație de ce văd la televizor și cine e cool în grup. Asta începe încă de la vârsta fragedă a grădiniței și durează până hăt, la maturitatea reală, care vine sau nu vine. Așadar, copilul popular din clasă apare cu un nou tip de bakugan, pe care musai l-a văzut și într-o reclamă de televizor. În funcție de puterea de persuasiune pe care cei din proximitatea lui o au asupra părinților, jucăria e cumpărată și de aceștia. Care devin un grup. Dacă tu alegi să îi permiți sau nu copilului tău accesul la respectivul grup – prin obiectul la modă – e numai și numai alegerea ta. Eu am cedat uneori, alteori m-am ținut ferm pe poziții. Când copiii mai cresc, e mai greu și mai simplu deopotrivă. Pentru că acum copilul are opinii mai pertinente despre ceilalți și știe el însuși ce bătălii merită purtate, din ce grup vrea cu adevărat să facă parte. Iar răspunsurile noastre sunt mai ferme pentru că și noi știm unde ne simțim împăcați să-l vedem. Deocamdată, părerile noastre și ale lui coincid. Mai vedem peste câțiva ani, când va bate la ușa noastră Măria Sa Adolescența!

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație