Publicitatea și copiii: cum îi influențează reclamele pe cei mici

Alexandra Irimiea
reclamele si copiii totul despre mame

Copilul tău știe că reclamele nu vor doar să-l distreze, ci să-i vândă ceva? Află ce trebuie să faci ca-i dezvolți celui mic simțul critic în privința consumului de media!

Scurte, atrăgătoare și de impact! Așa sunt făcute reclamele. Adulții sunt cât de cât familiarizați cu strategiile de publicitate, dar din păcate, copiii sunt mult mai impresionabili. Ei cad ușor în capcană, fiind astfel păcăliți să devină consumatori înrăiți, cu atât mai mult cu cât există o întreagă știință în spatele materialelor publicitare, menită să declanșeze anumite reacții și emoții care, într-un final, să ducă la un proces de… achiziție.

Este sarcina părinților să-i ajute pe copii să înțeleagă cum companiile încearcă să-i convingă să cumpere ceva, chiar dacă nu-și dau seama de asta.

Ce impact au reclamele asupra copiilor mici?

Cumpără: cred că nu sunt singurul părinte care a cumpărat un produs doar pentru că i-a cerut copilul, după ce a văzut o reclamă la televizor. „Mami, vreau și eu x lucru pentru că e cu Mickey” sau „Mami, vreau și eu o jucărie din aia cum arată la canalul de desene animate, în pauză”.

Iată ce știu specialiștii din publicitate și ar trebui să știm și noi: cu cât e mai mică vârsta la care un copil începe să fie expus imaginii unui brand, cu atât cresc șansele să cumpere produsul respectiv când va fi mai mare sau își implore părinții să-l achiziționeze.

Își lasă gusturile modelate: Reclamele fac distincția clară între jucăriile pentru băieți și cele pentru fete, determinându-i să-și dorească lucruri specifice. Pe lângă tradiționala dihotomie: roz/albastru, aceștia folosesc mici actori: fetițe care se joacă cu păpuși și băieței care mânuiesc mașinuțe sau truse cu unelte. Ce îi învață acest lucru? Nimic mai mult decât că o fată nu se joacă cu mașinute (chiar dacă îi plac), iar un băiat nu trebuie să aibă nimic roșu, doar e culoare de fete. Citește mai multe despre acest subiect aici: Jucăriile şi stereotipurile de gen

Sunt predispuși la alegeri nesănătoase: Mai grav este că publicitatea are puterea chiar de a determina preferințele pentru produsele de tip junk-food. Personajele din desene animate mănâncă cereale sau chipsuri, iar apoi invadează universul copilului prin figurinele speciale disponibile doar dacă achiziționezi anumite produse.

Urmărește mai jos un video despre cum publicitatea îi influențează pe copii să vrea chipsuri sau fast-food, în locul unor alegeri mai sănătoase, ce conțin alimente nutritive, bune pentru organismul lor.

La ce vârstă înțelege un copil ce este publicitatea și cum îmi învăț copilul să recunoască o reclamă?

Copiii se uită fascinați la reclame. Au și de ce – sunt făcute într-un mod dinamic și atractiv. Dar un copil își dă seama că o reclamă vrea doar să-i vândă ceva abia pe la vârsta de opt ani. Până atunci, le privesc cu ochi inocenți și cred că sunt un program obișnuit de tv.

Este bine să discuți cu copilul tău și să-i explici că programele tv sunt întrerupte regulat de reclame, menite să-i vândă ceva. Le puteți chiar analiza împreună și astfel îi vei antrena spiritul de observație. Atenție însă la publicitatea online – este mult mai diversă și intruzivă, chiar și adulților fiindu-le uneori dificil să facă diferența. În zilele noastre, reclamele se pot deghiza în jocuri video sau diverse concursuri interactive pe website-uri.

De ce sunt reclamele atât de fascinante pentru copii?

Dar chiar dacă un copil înțelege că ceea ce vede este o reclamă, nu înseamnă că aceasta nu-l poate influența mai târziu, când e la cumpărături. Nu e de mirare! Specialiștii care concep reclamele știu exact pe ce „butoane” să apese pentru a genera un anumit comportament:

Nevoia de stimulare – Creierul copiilor răspunde foarte bine la stimulare. Dacă ceva este super interesant, atunci ei îl vor remarca.

Dorința de implicare – Brandurile profită de vârsta lor când mai importante sunt experiențele, nu prelegerile. De aceea, pentru a le capta și menține atenția, crează tot felul de jocuri, aplicații și concursuri interactive.

Nevoia de conexiune emoțională – Știi cum sunt copiii: pur și simplu iubesc o anumită rochie sau trebuie să aibă un anumit dispozitiv sau sunt obsedați de nu știu ce joc video. Advertiserii folosesc strategii care stârnesc emoțiile astfel încât copiii să se identifice cu un anumit produs sau brand.

Așadar, ce politică adoptăm în ceea ce privește reclamele: le interzicem sau nu?

În general, copiilor și chiar multor adulți le plac reclamele. Nu e nimic rău în asta. Cea mai bună politică pe care o poți adopta, ca părinte, atunci când vrei ca publicitatea să nu-l influențeze negativ, este să-i dai Cezarului ce e al Cezarului. Până la urmă nu-l poți feri la nesfârșit de reclame și dacă le interzici, acestea pot căpăta aura fructului interzis, de nedorit.

Apreciind o reclamă bună, împreună cu copilul tău, este un prim pas pe care îl poți face pentru a-i dezvolta simțul critic în privința publicității. Nu trebuie să fii un specialist pentru a face o scurtă analiză a ceea ce se întâmplă într-o reclamă și care sunt strategiile, intențiile vânzătorului.

Consideră-l un proiect special, al vostru. Dar încearcă să nu transformi totul într-o discuție unilaterală în care tu vorbești teorie, iar copilul ascultă supus. Cel mai bine este să-i pui întrebări de genul: „Tu cum ai face o reclamă dacă ai vrea să vinzi jucăria ta?”, „Ce sentimente sau emoții ai vrea să stârnești astfel încât oamenii s-o cumpere (fericire, bucurie, tristețe, mânie)?”, „Ce nu ai vrea ca oamenii să afle despre jucărie? Eventual că este puțin descusută sau că nu-i funcționează luminițele bine? Dar e corect să nu incluzi informațiile astea în reclama ta?”

Învățându-i pe copii să privească critic media online, de la reclame și până la statusuri pe rețelele de socializare, vei crește viitori cetățeni ce și-au dezvoltat inteligența digitală, necesară într-o lume care devine tot mai dependentă de media.

Despre cum gestionăm dorința copiilor de a se uita cât mai mult la televizor am mai scris aici: Cu ochii în televizor: efecte asupra dezvoltării copiilor.

Dacă ți-a plăcut acest articol, dă-ne un like pe Facebook, pentru a fi la curent cu tot ce publicăm!

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa