Cum îl dezobişnuieşti de suzetă sau de animalul de pluş preferat

copil care doarme

Încerci de ceva timp să-l dezobişnuieşti pe copil de suzetă sau de jucăria preferată pe care o tot plimbă după el, dar nu reuşeşti nicicum? Îţi spunem în rândurile de mai jos ce trucuri poţi să pui în practică pentru ca rezultatele să apară.

În limbajul medical, lucrurile care îl ajută pe copil să se calmeze – precum suzeta, animalele de pluş, păturica preferată – sunt cunoscute sub denumirea de obiecte de tranziţie, arată www.huffingtonpost.com. Ele se numesc aşa deoarece sunt o punte de trecere între ataşamentul dintre el şi părinţi şi faptul că devine tot mai independent pe zi ce trece. Acestea sunt şi un mijloc prin care copilul poate să înveţe să se autocontroleze, dar bine de ştiut este că obiectele de tranziţie pot să devină problematice, mai ales că îl fac pe micuţ să fie tot mai dependent de ele.

Când e cazul să iei măsuri

„Depinde mult de gradul de dependenţă al copilului faţă de obiectul care îl linişteşte. Cât timp de zi petrece folosind suzeta sau purtând după el animalul de pluş? Şi lumea se opreşte în loc dacă pierde obiectul ce îi aduce confort?”, explică Jack Maypole, medic şi profesor de Pediatrie în cadrul Şcolii de Medicină a Universităţii din Boston, SUA. Este momentul să-l dezobişnuieşti pe copil de suzetă sau de alt obiect de care este ataşat dacă observi că devine tot mai dependent de el pe zi ce trece (excepţie sunt copiii care au nevoi speciale). „Nu ezita să iei măsuri dacă ataşamentul faţă de suzetă sau de alt obiect a devenit un obstacol ce îi afectează starea copilului. Discută cu soţul, bona, bunicii sau cu personalul de la creşă şi găseşte soluţii pe care să le pui în practică şi care să te ajute să-l dezobişnuieşti treptat. Foarte important este să nu te simţi jenată de dependenţa copilului în public, mai ales că acesta este cel mai rău lucru pe care poţi să-l faci. Nu rezolvi nimic nici dacă îi tot repeţi că trebuie să se dezobişnuiască de suzetă sau de alt obiect de care este ataşat. În plus, această strategie nici nu este una constructivă”, adaugă Jack Maypole.

Cum îl poţi ajuta pe copil să nu mai fie dependent

  • Asigură-te că începi procesul prin care să-l dezobişnuieşti de obiectele ce îi aduc confort într-o perioadă în care el este sănătos, dar şi când ambii părinţi sunt disponibili.
  • Bine este ca bunicii, personalul de la creşă/grădiniţă şi bona ştiu de planul tău şi că te susţin.
  • Este bine să te asiguri că poate avea parte de obiectul ce îl linişteşte doar atunci când este foarte stresat, dar şi că îl recompensezi când reuşeşte să facă faţă singur situaţiilor dificile.
  • Fă un program prin care să reduci treptat dependenţa copilului faţă de obiectul respectiv.

Vrei să-l dezobişnuieşti pe copil de suzetă sau de animalul de pluş de care este ataşat? Atunci trebuie să începi prin a reduce treptat timpul în care micuţul foloseşte obiectul respectiv. „Important este însă să aibă acces la obiectul de confort doar în clipele dificile. De ajutor este şi să-l lauzi pe copil atunci când renunţă de unul singur la suzetă sau la alt obiect de care este ataşat. Spune-i că face un lucru bun și că eşti mândră de el”, explică doctorul Maypole.

Cum îl dezobişnuieşti pe copil de suzetă: de ajutor sunt încurajările

De asemenea, specialistul recomandă ca părinţii să facă din timp un plan care să-i ajute, dar care să fie gândit pas cu pas, astfel încât procesul de dezvăţare să se facă treptat. Esenţiale sunt în tot acest demers încurajările. Bine de ştiut este că unii copii renunţă la obiectele de care sunt ataşaţi în jurul vârstei de 4 ani. „Aceştia ajung să renunţe de regulă la obiectele de confort ca urmare a presiunii din partea familiei, a faptului că devin tot mai independeţi, dar şi ca urmare a regulilor clare de la grădiniţă/şcoală”, adaugă Jack Maypole.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație