Cum reconstruiesti stima de sine a unui copil supraponderal?

copil supraponderal

În România, peste un sfert din copiii cu vârsta de opt ani sunt obezi conform unui studiu realizat de Organizația Mondială a Sănătății în 2014. „Obezitatea infantilă este o obezitate cu creșterea numărului de celule adipoase, pe când la adult ea se manifestă prin creșterea volumului celulei adipoase, așa cum a crescut poate să și scadă”, spunea endocrinolog Constantin Dumitrache, pentru  Gândul.

Deci, obezitatea la copii este mult mai gravă iar ea se instalează în cele mai multe cazuri din cauza lipsei de atenție și responsabilitate a părinților.

Cum se simte un copil supraponderal în mediul social?

Mulți dintre ei manifestă probleme de relaționare, au dificultăți motorii, devin apatici, izolați sau agresivi și asta datorită stimei de sine care s-a prăbușit catastrofal.

Dacă, atunci când era bebeluș, copilul care era dolofan era considerat drăgălaș, acum când a crescut și e nevoit să se integreze în societate va trebui să corespundă unor cutume fiindcă altfel va fi „taxat” de ceilalți colegi care se supun standardelor.

Realitatea e crudă și neiertătoare

Cu cât copilul e mai mare și mai grăsuț, cu atât va fi mai greu să-și recâștige forma fizică ideală, fiindcă orice dietă impusă e o misiune imposibilă atât pentru copil cât și pentru părinte.

Când în interiorul lui se va schimba ceva atunci schimbarea se va vedea si in plan fizic!

Ce poate face părintele unui copil supraponderal pentru a-l ajuta pe micuț să-și reconstruiască stima de sine?

Poate credeți că nu toți copiii supraponderali au stima de sine scăzută și instabilă …dar ar fi bine să aruncați o privire mai atentă în viață lui socială. Acasă, se simte în siguranță, dar la școală sunt atât de multe răutăți și nedreptăți care îl vizează încât nu le poate gestiona singur. Probabil au fost zile când a venit plângând sau când v-a povestit că la ora de educație fizică a fost ultimul la alergare, iar toți copiii au râs de el. Cum s-a simțit atunci, cum a făcut față situației?

E datoria ta că părinte, să-l ajuți!

În primul rând, acceptă că ai un copil supraponderal. Expresia „gras și frumos” nu mai e de actualitate!

În al doilea rând, privește-te în oglindă! Ești un exemplu bun pentru copilul tău?

Apoi fă o programare la medicul de familie pentru analize și una la nutriționist.

Dacă și tu ești un părinte supraponderal, este o ocazie foarte bună să iei măsurile necesare pentru sănătatea ta.

Unul dintre pilonii stimei de sine este iubirea de sine

Iubirea de sine înseamnă să îți respecți nevoile și aspirațiile. Atunci când îți este foame și mănânci conștient până când te saturi înseamnă că ți-ai respectat nevoia de hrană. Însă, dacă te “gasești” mâncând orice găsești pe masă sau în casă atunci când te simți nervos, frustat,  nemulțumit, agitat, sau copleșit de frică înseamnă că folosești “ronțăiala” ca să mai potolești emoțiile pe care le-am enumerat mai sus, sau poate și altele. În această situație nu te mai iubești pe tine. În momentul în care te simți copleșit de diverse emoții, nu fugi de ele afundându-te în frigider, ci ia-ți un moment cu tine, respiră, devin-o conștient de situația în care te afli și cere ajutorul pentru a ieși din ea. NU trebuie să le rezolvi singur pe toate. Abia acum putem spune că te iubești pe tine: îți respecți nevoia de a fi ascultat, înțeles și acceptat cu emoțiile pe care le ai în acel moment. Următoarea etapă a iubirii de sine este să te uiți către aspirația ta: cum îți dorești să te simți? Practic, ieși din paradigma victimizării și schimbă “plânsul de milă” cu “ce pot face diferit care să mă servească acum și pe viitor?

Dacă vei alege să abordezi situațiile mai conștient, copilul tău va înțelege că soluțiile la probleme nu se regăsesc în mâncare și în ronțăială efectivă ci în ancorarea la realitatea prezența a emoțiilor, situațiilor și experiențelor pe care le trăim zi de zi.” (Alice Macrina Cornea)

Cum să-l înveți pe el să se iubească dacă tu nu o faci? Cum să înveți un copil să citească dacă tu nu știi să citești? Nu uita că esti primul exemplu din viața copilului tău!

O dietă adecvată, activități fizice, joacă și multă bucurie e rețeta perfectă pentru un copil sănătos. Petrece cât mai mult timp cu copilul tău, mergeți împreună în parc, oferă-i atenție, ascultă-l și dovedește-i că îl susții în tot ceea ce face. Nu e un parcurs ușor și va trebui să îl parcurgeți împreună!

Stima de sine e o componentă a personalității tale și în egală măsură a personalității pe care copilul tău și-o construiește pas cu pas, zi de zi, alături de ține. Ea este consolidată de iubirea necondiționată pe care tu, părintele, i-o dăruiești. “Necondiționat” înseamnă că îl iubești indiferent de performanțele, coronițele, premiile, campionatele sau orice alte evaluări primește copilul tău. În cazul în care vrei să corectezi ceva la el, referă-te doar la comportament, iubirea nu este niciodată influențată  de vreo condiție exterioară.

Tu îți iubești copilul că e copilul tău! Punct! Iubirea nu este termen de negociere. Ea ESTE  pur și simplu. Între copil și părinte nu ar trebui să existe vreodată un PENTRU CĂ.

ȘI dacă în vocabularul tău există acum vreo explicație pentru care îți iubești copilul, îți recomand să îți iei un moment cu tine, să reevaluezi și să îți amintești de ce ți-ai dorit copilul și când a venit el în viață ta.

Stima de sine mai vine la pachet și cu imaginea de sine pe care copilul o are despre sine și se referă la o sumă de idei pe care cei din jur (colegii de școală, prietenii de joacă și chiar tu, ca părinte) i le-au conturat într-un portret astfel încât el a ajuns să-l integreze și să-l considere al sau. Singur, încă nu are capacitatea de a se autoevalua, tocmai de aceea ia de bun ceea ce tu, ca părinte, îi spui că este. Cu cât impactul emoțional este mai mare asupra lui, cu atât aceste “păreri” despre sine se impregnează mai puternic în subconștient. Astfel, în timp vei vedea un adult care crede mai mult într-un “portret” pe care i l-au făcut alții decât ceea ce este el cu adevărat în materie de puncte tari și puncte slabe, potențial și talente.

În rol de părinte, ai misiunea să devii aliatul lui în ceea ce privește o viață sănătoasă și o stimă de sine realistă. Faceți echipă în urmărirea unui stil de viață sănătos. Orice schimbare radicală a comportamentului alimentar ar putea să genereze furie, frustrare și revoltă din partea copilului tău. Așa că adopta mai degrabă principiul pașilor mărunți: introdu o masă de fructe dimineață și lasă-l apoi să integreze acest nou obicei cel puțin 3 săptămâni. Abia după aceea mai poți introduce un alt obicei sănătos: câte 30 de minute de plimbare în fiecare seară.

Cel mai important în tot acest timp este să fii blând cu el, dar și cu tine în același timp. Asta e tot o formă de iubire de sine. Orice schimbare necesită energie suplimentară pentru a o integra în viața ta, așa că dă-ți timp să te odihnești, luați-vă momente de relaxare și cel mai important, încurajează-l să-ți spună ce simte atunci când ar vrea să “incalce” dieta astfel încât să puteți satisface nevoia prin altceva decât dulciuri, mâncare, sedentarism etc.” (Alice Macrina Cornea – trainer)

Nu-i răpi copilului încrederea în sine

Un alt rol important în viață copilului îl joacă încrederea în forțele proprii. Ea s-a pierdut de-a lungul timpului. Poate că au fost ocazii când a încercat să-ți atragă atenția, dar tu ca părinte l-ai ignorat.Poate că a venit de multe ori de școală trist și necăjit, poate că a luat o notă proastă iar tu l-ai certat fără că măcar să știi ce s-a întâmplat exact.

Copilul a pierdut încrederea în forțele proprii fiindcă a observat pe propria piele că tu îl iubești condiționat sau a crezut că nu îl iubești deloc. Îi spui: „N-ai de ce să fii supărat!”  Ce aude în schimb, copilul?! Mama nu mă înțelege, nu mă crede, nu mă iubește!

„Pune mână pe carte, lasă prostiile!” îi spune părintele dar copilul nu ascultă. El va învață dacă are o motivație, dacă îi e trezită curiozitatea, dacă mama își găsește timp să-l asculte și să îi ofere atenția de care are nevoie.

Părintele are datoria de a crea tot felul de situații cât mai diferite unde copilul să-și confirme mici reușite, unde comportamentul lui să fie validat și susținut.

Încrederea în forțele proprii nu e ereditară, se construiește în timp

“Copilul își consolidează încrederea în sine prin felul în care te vede pe tine că acționezi. Degeaba îi spui ce să facă și cum să se comporte la școală sau cu prietenii. Dacă te vede pe tine că te umpli de teamă când pleci spre serviciu, sau ești plin de furie când vorbești cu alți adulți, copilul înțelege că mereu e mai important ce zic alții despre el și că ar fi bine să nu spună ceea ce vrea în față “autorității”. Dupa cum observi, ești principalul model la care copilul se raportează, așa că dacă îți dorești un viitor adult care să acționeze fără teamă de eșec sau de judecata altora, îți recomand să fii tu primul care abordează fiecare experiență ca pe o oportunitate de dezvoltare și maturizare.

Până la urmă, nu există eșec, și doar feedback!”, spune Alice Macrina Cornea.

Copilul nu are un model pe care să-l urmeze, oferă-i tu modelul căci altfel își va alege el unul și nu te va mulțumi. Ceea ce nu găsește acasă va cauta în alt mediu. Sau, se va resemna și nu va mai voi  nimic. Cu greu îl vei mai putea scoate din carapacea lui.

Trebuie să-i creezi o poveste, să-i creionezi o călătorie cu suișuri și coborâșuri dar cu final fericit!

Luptă alături de el, nu-l lasă să renunțe, nu e doar războiul lui e și al Tău! Fă-o pentru tine, fă-o pentru el!…din iubire!

 Dacă copilul tău se simte mereu inferior și fără putere, dacă persistă în sentimente de autoinvinovățire, dacă îi e teamă să își exprime părerea și mereu se lasă condus de alții, dacă nu are curaj să încerce lucruri noi, dacă nu se apără în fața altor copii care îl jignesc ori dacă se joacă mai mult singur și evită socializarea atunci înseamnă că nu are încredere în forțele proprii și că nu are o părere prea bună despre el însuși.

E datoria ta să îl ajuți! Hai la ANTRENAMENT PENTRU PĂRINȚI

Când? Marți 30 aprilie începând cu ora 18.30 până la ora 20.30 vei afla metode practice prin care copilul tău să aibă încredere în forțele proprii.

Gazde îți vor fi Alice Macrina Cornea, trainer și coach Certificat John Maxwell Team, psiholog și psihoterapeut în formare și subsemnatul, Florentina Dumitru, psiholog și consilier pentru dezvoltare personală.

Pentru înscrieri vă rugăm accesați link-ul de mai jos. https://goo.gl/forms/FRfDKtNOqCG8Yscz1

Intră în conversație