Toată copilăria am avut o singură păpușă mare, Arădeanca, și vreo trei mai mititele, moștenite de la sora mea. Am avut și un urs pufos, Martinel, preferatul meu, căruia i-am cusut nasturi în locul ochilor, pe care i-a pierdut la un moment dat. Eram foarte fericită cu jucăriile mele, pe care le puteai număra pe degetele de la o mână, și nu-mi doream nimic în plus.
Alte vremuri, alte dorințe
Mă uit azi la copiii mei. Își doresc mereu mai mult, mereu altceva. Cu greu se atașează de vreo jucărie și, chiar dacă o fac, asta nu le oprește din a-și dori altele noi, pe care le abandonează după două săptămâni sau chiar în aceeași zi. Mereu îmi spun că nu mai cedez presiunilor și aproape mereu cad pradă șantajului emoțional. Iar fetele mele se pricep de minune la așa ceva: „Uite ce scumpică e! Ce ochi verzi are! Cum știe ea să-și îndoaie piciorul și să facă șpagatul! Te rog! E ultima oară când îți mai cer ceva! Uite, poți să mi-o iei în contul zilei mele de la anul!”. „Dar ți-am luat deja în contul zilei tale de la anul și în contul alocațiilor pe 6 luni!” „Ah, da? Nu-i nimic, mama, atunci ia-o în contul zilei mele de peste trei ani!” „Sau în contul cadoului de la Zâna Măseluță pentru măseaua pe care am s-o scot peste cinci ani!” Vă sună cunoscut, nu-i așa?
Nici nu pot să mă supăr prea tare, copiii din ziua de azi sunt bombardați cu mesaje comerciale pe toate canalele. Noi nu ne puteam dori ceva ce nu exista sau despre care nu aveam cunoștință. Ei pot și, în consecință, o fac. Într-o lume eminamente mercantilă, unde reclamele cu promoțiile de Crăciun încep să-și clincăne ofertele cu cel puțin două luni înainte ca primul fulg de nea să ți se topească pe pleoape, cum să îi învățăm pe copiii noștri să fie recunoscători pentru ce au și să nu se vaite că nu au primit ultima colecție de păpuși sau de trenulețe? Cum să îi ajutăm să aprecieze ceea ce contează cu adevărat? M-am gândit la cinci idei care, odată puse în practică, i-ar putea face pe copii mai puțin interesați de ce au alții și mai recunoscători pentru ce au ei.
Puțin, dar bun
Copiii învață să spună „mulțumesc” încă de la 18 luni, dar te-ai gândit că este doar un cuvânt spus automat, la comandă? Dacă și copilul tău are prea multe jucării și tot mai cere încă una, fă-l să înțeleagă că apreciezi că e interesat de atât de multe lucruri, dar că va putea avea doar câteva dintre ele. Astfel, nu-și va face așteptări false.
Îl poți ruga să facă o listă cu lucrurile pe care este dispus să le facă pentru a căpăta jucăria dorită: să doneze o jucărie veche, de care nu mai e interesat, dar e încă în stare bună sau să le dăruiască prietenilor lui câte o jucărie de care el s-a plictisit.
Fă-l să înțeleagă că darurile sunt gesturi care vin din suflet, nu o modalitate pentru el de-a se lăuda cu ce a mai primit. De fiecare dată când primește un cadou, vorbește-i despre sentimentele celui care i l-a dăruit: „Uite, Anca și-a amintit că îți doreai o astfel de brățară. A cales culorile care-ți plac ție și, probabil, i-a luat ceva timp să o creeze. Ce drăguț din partea ei!”.
În curând, copilul tău va realiza că nu cantitatea darurilor este importantă, ci calitatea lor.
Calul de dar…
Dacă cel mic nu a primit ce își dorea, este foarte posibil să-și exprime sentimentele negative pe loc, în fața invitaților. Nu trebuie să-l pedepsești, în primii ani de viață copiii nu știu să salveze aparențele și să-și ascundă adevărata părere. Îmi aduc aminte cum, în urmă cu mulți ani, Ioana mea a primit de la nași același model de pijamale pe care le avea deja: „Dar mai am unele la fel și sunt chiar urâte!”, a spus, începând să se smiorcăie. Pe-atunci nu știam ce să fac și am izbucnit în râs, detensionând la limită situația. Dar tu ai putea proceda mai bine: dacă în loc de păpușa cu părul blond a primit un ursuleț albastru, fă-l să vadă jumătatea plină a paharului: „Vai, dar uite câte lucruri putem face cu ursulețul! De exemplu, îl poți strânge tare în brațe, noaptea la culcare: te va încălzi și te vei simți mult mai în siguranță cu un prieten atât de mare, de nădejde!”. Iar dacă a primit mănuși (ce copil își dorește mănuși?!), cu-atât mai bine: „Vezi, mătușa Elena și-a amintit că în curând va ninge și vei avea nevoie de ele ca să faci un om de zăpadă!”.
Mereu altceva
Nu poți să-ți iei copilul după tine la magazin să-i cumperi șosete că, invariabil, își va dori (și) altceva. Nu mai târziu de ieri, am fost martora unei adevărate scene dramatice. Mânată de prognoză, am dat fuga la magazin să le iau căciuli și haine groase – desigur, cele de anul trecut nu le mai încăpeau. Dar până să ajung la raionul de haine, bugetul meu a început să scârțâie simțitor: una din fete și-a amintit că vrea și pantaloni de trening de nu-știu-ce-fel, că așa a cerut profu’ de sport, dar și un ceas nou, pentru că pe cel cumpărat în urmă cu un an nu-l mai găsește de șase luni, cealaltă și-a dorit un inel-kitsch pe care nici măcar nu l-a probat, iar când am ajuns acasă am constatat că îi era atât de larg încât ne-am gândit să i-l ajustăm, ajutându-ne de patent. Inelul s-a rupt în două și banii noștri au ajuns la gunoi, în bocetele asurzitoare ale Ilincăi. Cine era de vină? Eu, desigur!
Ca să nu pățești ca mine, înainte să mergi cu cei mici la cumpărături, informează-i în ce scop faceți această „călătorie”. Așa, vor ști de la bun început că nu vor primi nimic în plus. Discutați, pe drum, despre lucrul pe care urmează să-l cumpărați sau, dacă urmează să achiziționați un cadou pentru altcineva (atunci când cumpărați lucruri pentru alți copii e cel mai complicat!), întrebați-i ce cred că i-ar plăcea acelui copil să primească. Ajută-i să se bucure că au contribuit la alegerea celui mai potrivit cadou și că îi vor face acelei persoane o bucurie! Chiar dacă vezi că la magazin se bosumflă, rămâi pe poziții.
Mai multe experiențe, mai puține daruri
Încearcă să nu petreci tot weekendul la cumpărături cu familia. Altfel, bucuria de a primi un lucru nou se va estompa pentru cel mic. Știu, uneori e mai mult decât necesar să le împrospătezi garderoba, mai ales când cresc atât de repede de la un sezon la altul, dar fă tot posibilul să vă creați și altfel de amintiri împreună. Mergeți într-o librărie, bălăciți-vă într-o piscină acoperită ori distrați-vă într-o sală de cățărare. Ideea de a acumula experiențe comune va deveni, cu timpul, mult mai interesantă decât cea de a acumula lucruri materiale.
Vreau și eu ce are el!
Oricâte lucruri i-ai lua, puștoaica ta tot vine acasă plângând, spunându-ți că prietenele ei au lucruri mai „cool” ca ale ei. Ilinca mea, de exemplu, mă roagă de un an să-i iau o geacă de fâș fără mâneci, pentru că „așa au toate fetele din clasă”. Dar mie mi se pare un accesoriu inutil: e prea groasă pentru toamnă și prea subțire pentru iarnă. Și nici nu cred că așa au toate fetele de la ea din clasă. Ce-i de făcut? Am întrebat-o de ce-și dorește să aibă ceva ce au toate fetele. Cum să iasă în evidență așa? Mi-am dat însă seama că la vârsta aceasta copiii nu-și doresc să iasă în evidență ci, dimpotrivă, să fie acceptați de ceilalți. Și cum altfel decât – cel mai ușor – arătând ca majoritatea?
Când copilul se plânge că nu are ceea ce au alții, spune-i că, de fapt, are mai mult. Implicați-vă împreună în acte de caritate, unde va fi expus și mediilor în care trăiesc persoane defavorizate. Data viitoare când treceți pe lângă un cerșetor pe stradă, întreabă-ți copilul: „Unde crezi că doarme mama aceasta cu fetița ei?” sau „Îți dai seama cât de greu ți-ar fi dacă nu ai avea o casă?”. Apoi roagă-l să-și imagineze cum s-ar simți în locul acelor oameni. Nu încerca să îi trezești mila, ci compasiunea, și asigură-l, în același timp, că el va avea întotdeauna un acoperiș deaspura capului. Vei fi surprinsă să afli cât de dispus va fi data viitoare să-și ofere voluntar ajutorul și să prețuiască ceea ce contează cu adevărat.
