Cum să-i ajutăm pe frăţiori să fie prieteni buni

 

Copiii sunt în mod natural interesaţi de alţi copii şi sunt atraşi unul de altul. Ei doresc să iubească şi să fie iubiţi de ceilalţi, dar în acelaşi timp copiii au nevoi de cantităţi enorme de atenţie din partea adulţilor. Ei au nevoie în mod legitim de disponibilitatea noastră, de atenţia noastră directă. Când copiii nu primesc atenţia de care au nevoie, se creează o durere emoţională. Fiecare copil a fost rănit în acest fel, deoarece nu avem resurse suficiente pentru a împiedica uneori copilul să se simtă dezamăgit şi respins. Adesea, copiii stochează aceste sentimente şi le închid în ei înşişi, în principiu pentru că nu e nimeni disponibil pentru a-i asculta. Apoi, atunci când un părinte acordă o atenţie evidentă unui frate, unui adult, sau telefonului, copilul cu sentimente refulate suferă, întrucât poate observa că problemele sale nu constituie o prioritate. Acest lucru trezeşte nevoile copilului şi le face să fie urgente, chiar dacă a primit recent suficient de multă atenţie. Nevoia este „îngheţată” în copil, deoarece durerea stocată nu a fost încă eliberată.

Ciclul natural, dar extrem de neconvenabil, prin care copiii îşi eliberează sentimentele de suferinţă şi îşi recapătă sentimentele de satisfacţie vizavi de viaţa lor include râs, plâns, istericale, crize de furie cu transpiraţie şi tremur. Atunci când sunt supăraţi, purtarea lor gravitează în jurul etalării exagerate a sentimentelor. O fac fie direct, fie abordând un comportament pe care tu, ca părinte, te vezi nevoit să îl suprimi, astfel forţându-te să stabiliţi o conexiune.

Să asculţi sentimentele unui copil, fără să judeci, să dai lecţii de viaţă sau să învinuieşti, este o modalitate foarte bună de a ajuta copilul să treacă peste orice supărare cu tine sau cu un frate. La sfârşitul unei partide sănătoase de plâns, un copil are suficient loc emoţional înăuntrul său pentru dragoste şi cooperare, întrucât supărarea sa a fost ascultată şi dizolvată.

Certurile dintre copiii noştri trezesc o mulţime de sentimente vechi în noi, astfel că, de cele mai multe ori, este greu să intervenim fără a provoca mai mult rău. Avem nevoie de timp în care să fim noi înşine ascultaţi în aşa fel încât să ne rezolvăm propriile frustrări şi temeri legate de supărările copiilor. Avem nevoie de o şansă de a ne elibera de sentimentele care se nasc în noi atunci când începe o ceartă între cei mici.

 

Să nu uităm că…

Fiecare copil are sentimente de gelozie şi furie faţă de fraţi. Acestea nu sunt însă singurele sale sentimente, deşi ele sunt de multe ori problemticile majore pe care părinţii le observă.

Majoritatea copiilor petrec mult timp iubindu-şi fraţii şi cooperând cu ei, iar părinţii, de multe ori, tind să nu observe acest lucru. Atunci când copiii se înţeleg, adulţii îşi îndreaptă atenţia spre alte treburi.

 

5 practici care te ajută să adminstrezi conflictele între fraţi

1. Un „timp special” petrecut cu fiecare dintre copii contribuie la păstrarea intactă a sentimentului că ai grijă de ei. Când intervin situaţii speciale sau confruntări, vor fi capabili să îşi administreze mai uşor emoţiile, deoarece vor avea amintirea recentă a afecţiunii pe care le-ai oferit-o.

2. Trebuie să intervii cu atenţie sau cu cinci minute de „timp special” la primul indiciu că un copil se abate de la traiectorie. Anticiparea şi rezolvarea unei situaţii dificile înainte ca ea să se transforme în realitate îţi oferă o şansă de a relaţiona cu copilul înainte de a te supăra şi înainte ca cineva să sufere sau să fie jignit. Este întotdeauna mai uşor să relaţionezi cu un copil înainte de o posibilă confruntare dintr el şi fraţii lui.

3. Cere-ţi scuze atunci când nu ajungi la timp pentru a preveni o ceartă. „Îmi pare rău că nu am observat cât de supărat eşti! Spune-mi ce s-a întâmplat”. Copiii tăi vor reuşi să se înţeleagă mai uşor după o ceartă, dacă niciunul din ei nu este învinuit pentru situaţia creată. De asemenea, le va fi mai uşor să îşi exteriorizeze durerea dacă tu, ca părinte, îţi asumi responsabilitatea pentru păstrarea armoniei în familie.

4. Când devii martor la o ceartă între copii, asigură-te că nu ajung să se lovească. Permite orice exces de plâns sau furie din partea lor, dar menţine un contact fizic cu amândoi copiii, în aşa fel încât să nu ajungă să îşi facă singuri dreptate. Nu este uşor, aşa că adoptă o atitudine delicată. Întreabă-i pe fiecare în parte care sunt problemele şi ascultă-i deopotrivă. Exteriorizarea sentimentelor este cea mai importantă într-o astfel de situaţie, aşa că rezervă-ţi timp pentru asta. Sintagma „graba strică treaba” se potriveşte de minune aici.

5. Deseori te vei întâlni cu o situaţie în care un copil l-a rănit pe celălalt şi apoi a fugit de la faţa locului. Variază-ţi răspunsul, uneori petrecând un minut cu „victima” şi apoi mai mult timp cu „agresorul”. Apoi schimbă procentul în favoarea primului. Amândoi copiii au nevoie de ajutor într-o astfel de situaţie. De obicei, copilul agresor se simte vinovat, dar nu va arăta câtă grijă de fapt îi poartă fratelui său. Să nu crezi că nu îi pasă. Acest copil s-a închis în sine şi nu va fi capabil să îşi exteriorizeze adevăratele sentimente. E de datoria ta să îl ajuţi, cu răbdare şi dragoste, să revină la statutul emoţional anterior conflictului.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație