Cum să învăţăm să desenăm

Creativitate înnăscută versus educaţie

La scurtă vreme după ce am început să desenăm împreună cu băieţelul nostru, ne-am convins că imaginaţia lui era cu mult mai vie şi mai bogată decât imaginaţia noastră de părinţi. Ce-i drept, noi nu am mai desenat în ultimele decenii şi nici nu avem profesii în domeniul artistic. Era clar, ne-am zis noi: desenele copilului nostru sunt rodul unui talent artistic pe care noi nu-l (mai) avem.

Ce ni s-a întâmplat nouă li se întâmplă multor părinţi. Imediat cum încep să deseneze, copiii lor îi uimesc cu imaginaţia extraordinară, cu ingeniozitatea desenelor neafectate de clişeele adulţilor.

“Mi-a luat o viaţă întreagă să ajung să desenez ca un copil”, a spus Pablo Picasso.

În societatea modernă, creativitatea copiilor a început să fie tot mai mult preţuită, iar asta a condus la aprecierea artei lor şi la ideea că talentul artistic înnăscut este tocit prin educaţia artistică formală. Unii artişti şi educatori au promovat libera explorare artistică la copii, fără intervenţia adulţilor.

 

Astfel am ajuns să ne întrebăm: n-ar fi mai bine să lăsăm copilul să exploreze singur posibilităţile desenului şi să nu îi impunem modele de desen? Iar educatoarea oare nu ghidează în acelaşi fel nociv modul în care copilul desenează sau pictează? “Uite, floarea se face aşa!” învaţă întregi generaţii de copii. Nu reprezintă asta impunerea unui model şi refuzul ideilor copilului, care sunt, de multe ori, mai ingenioase din punct de vedere artistic? Nu este educaţia o piedică în calea manifestării creativităţii copilului?

 

Părţile bune ale educaţiei

În realitate, însă, lucrurile stau oarecum pe dos. Un ghidaj din partea adultului ajută copilul să descopere mai multe posibilităţi de exprimare, tehnici de desen şi de pictură pe care nu le-ar fi descoperit singur.

Un studiu pe copii de trei ani care modelau plastilină a arătat că cei care o făceau sub îndrumarea unui adult aveau o gamă mai largă de subiecte, modele mai detaliate şi abordări stilistice mai diverse decât copiii care modelau singuri, prin explorare, şi fără intruziunea unui adult.

Eu am observat, după vârstă de trei ani, o mai mare preocupare a copilului meu pentru acuarele şi refuzul desenului cu creioanele.

-Vrei să desenăm?
-Nu.
-Vrei să pictăm?
-Daaa!

Această conversaţie s-a repetat de foarte multe ori, în mai multe zile. Am pus-o pe seamă insuccesului în desenarea imaginilor pe care şi le-ar fi dorit. Copilul dorea să deseneze fiinţe sau obiecte, dar încă nu ştia cum. Joaca cu acuarelele era altfel, scopul era să amestece culorile pentru a obţine unele noi şi să mâzgălească pagina. Am hotărât că e momentul să mă implic mai mult şi să-l învăţ să deseneze lucruri simple: “Uite, avem un cerc maaare, care e capul, iar punctele astea sunt ochii”. Prima lui reuşită a venit imediat, însă sub formă unei maşini cu roţile ca nişte puncte şi caroseria ca o pălărie. Cred, totuşi, că “lecţiile” în care îi arătam cum compun o persoană din cercuri şi linii l-au ajutat să procedeze la fel şi să reuşească să deseneze o …maşină.

 

Copiii sunt deseori furioşi atunci când nu reuşesc să reprezinte ceea ce doresc. De multe ori, lucrul ăsta îi descurajează şi conduce la pierderea plăcerii de a desena. Mulţi abandonează desenul ca preocupare în timpul liber după vârsta de opt ani. Este vârsta la care copiii intră în etapa realismului, în care caută să reproducă fidel persoanele şi obiectele. Le este greu să descopere singuri lucrurile care să le permită reproducerea fidelă a realităţii, cum ar fi proporţiile feţei şi ale corpului uman, perspectiva, umbrele etc.

Când învăţăm copiii să deseneze, trebuie să ştim că modul în care ei desenează trece prin mai multe etape. Nu trebuie să ne propunem scopuri care depăşesc cu mult interesele sau posibilităţile lor de la o anumită vârstă.

Intervenţia adultului nu exclude manifestarea creativităţii copilului. Învăţarea desenului seamănă cu învăţarea vorbitului. Copiii învaţă un limbaj, pe cel al desenului. Aşa cum, învăţând cuvintele, micuţii ajung să exprime propriile idei şi dorinţe, tot aşa, dobândind un limbaj artistic mai vast, îşi vor putea exprima mai bine ideile artistice.

 

Sugestii pentru stimularea creativităţii

Creativitatea poate fi stimulată prin implicarea adultului, care-i poate propune copilului să deseneze subiecte care să-i solicite imaginaţia:

  •  lumea aşa cum o vede o pisică;
  •  fiecare membru al familiei că şi cum ar fi un animal;
  •  o masinărie de cules stele;
  •  ce visează un televizor care e stins;
  •  o şcoală de furnici;
  • ce mănâncă extratereştrii.

 
Şi adulţii?
 
Noi am realizat că, ori de cîte ori încercăm să desenăm ceva, nu facem decât să reproducem câteva scheme simple de flori, case, persoane, maşini, pe care le ştim din copilărie, acesta fiind rodul unei educaţii inconstante în domeniul desenului,
încremenită la un anumit moment, cândva în şcoală primară. Soluţia a fost să învăţam noi înşine să desenăm. Eu am învăţat câteva tehnici simple de desen pe care nu ni le predase nimeni în şcolile supraaglomerate cu elevi ale generaţiilor noastre şi
desenele mi s-au îmbunătăţim imediat.

 

Tu desenezi împreună cu copilul tău? Ce îi place cel mai mult să deseneze?

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație