Cum știi că te iubesc?

TOTUL DESPRE MAME

La somnul de prânz cu tatăl meu. Am cam trei-patru ani, el deja doarme, iar eu mă uit la razele prăfuite care pătrund pe după perdea. Locuim la țară. Aud zgomote afară, e mama care a venit să lase sau să ia ceva. Mă ia cu ea, mergem cu o căruță undeva la cules de mazăre, timp în care mă gândesc ce va zice tatăl meu când se va trezi și nu mă va găsi lângă el.

Locuim în oraș, și mama pleacă la serviciu. Nu știu cu cine mă lasă acasă, dar eu fug după ea pe stradă și o implor să nu plece. Am cam patru-cinci ani.

În vara dintr-a patra spre a cincea facem practică agricolă la sortat ceapă la unul dintre depozitele de legume din oraș. La un moment dat angajații care ne supravegheau se agită, se aude că a venit șeful. Mă uit înspre poartă și îmi văd tatăl, sobru și impunător, intrând in curte. Plină de mândrie și fericită că îl văd acolo, am așteptat să se apropie și m-am dus spre el. Dar el nu m-a băgat prea mult în seamă, era la serviciu, iar eu eram cu școala acolo.

Am 11-12 ani, tatăl meu vine la prânz acasă și mă ia cu el la cinematograf, vedem Vă place Brahms?

Eu așa văd lucrurile: când copiii sunt mici îi iubim cu gesturi, fapte și, dacă ne vine ușor să le facem, cu declarații. Pe măsură ce cresc, gesturile tandre se diluează, primează faptele și acțiunile, și bineînțeles, cuvintele. Iar când îmbătrânim, multe nu mai putem face, suntem acolo doar cu inima și îi putem alina cu vorbe.

O priveam la televizor pe mama lui Felix Baumgartner, celebrul parașutist care a sărit recent din stratosferă, depășind viteza sunetului în cădere. Greu de descris emoția pe care am avut-o urmărind acest eveniment în direct, și mai ales empatia pe care am avut-o față de această femeie care și-a privit fiul învârtindu-se haotic zeci de kilometri în aer, în timp ce dobora niște recorduri. Nu-mi pot imagina ce era în sufletul ei, dar reacția pe care a avut-o când el a ajuns cu bine în spațiul sigur, după ce i s-a deschis parașuta, amestecul de uşurare, mândrie şi fericire, un fel de „Eram sigură că va reuşi!” pe care toată fiinţa ei, copleşită, le transmitea, mi-a inundat ochii cu lacrimi. Ea era acolo pentru el, îl susținea și avea încredere, indiferent căror riscuri se supusese copilul ei. Din punctul ăsta de vedere, Felix Baumgartner e un norocos. Dar și eu sunt norocoasă pentru că, așa cum au putut ei, și părinții mei au fost mereu alături de mine, acordându-mi maximă libertate, indiferent ce alegere am făcut. Și mi-aș dori să îmi vină firesc în orice clipă să pun mâna pe telefon și să le spun cât de mult îi iubesc pentru asta.

Mi-am întrebat ieri băiatul de cinci ani și șapte luni:

Tu cum știi că te iubesc?

Pentru că ești mama mea…  Pentru că îmi zâmbești tot timpul!

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa