Cum văd copiii divorţul

TOTUL DESPRE MAME

Copiii sunt atât de mici, iar divorțul este o treabă atât de complicată! Privit prin ochi de copil, divorțul ia proporțiile unui cataclism emoțional, în care siguranța afectivă poate fi zdruncinată puternic. Pentru copiii noștri, să fie aruncați deodată în mijlocul divorțului este ca și cum noi ne-am trezi mâine dimineață în plin război. Vă puteți imagina cum ar fi? Am avea nevoie de informații, de explicații, am sta lipiți de televizor, încercând să punem un pic de sens în haos. Aveți în minte imaginea familiilor adunate în jurul radioului din vremea marilor războaie ale epocii modene? Ei bine, noi suntem pentru copiii noștri ca acel aparat de radio de unde vin vești liniștitoare. Luați-vă în serios rolul și explicați-le din timp, pe îndelete și pe înțelesul lor, pas cu pas, ce se întâmplă.

Atunci când părinții divorțează, copiii pot deveni triști, confuzi și anxioși. Vârsta are puțină importanță – copiii se vor simți oricum pe un teren nesigur atunci când părinții iau decizia de a se despărți. Uneori, însă, divorțul este inevitabil. Atunci când nu mai există speranța că relația de cuplu mai poate funcționa, trebuie să avem grijă ca măcar relația părinte-copil să aibă cât mai puțin de suferit. Îi putem ajuta pe copii creând cât mai multă stabilitate în mediul lor și răspunzând prompt și cu empatie la toate nevoile și întrebările lor.

Când divorțul vine la pachet cu schimbarea locuinței, a mediului, poate chiar cu mutarea temporară a copiilor la bunici, când aduce cu sine nesiguranța financiară și instabilitatea emoțională a părinților, cum să ne mirăm văzând cât de afectați sunt copiii? Pentru un copil, părinții lui sunt cei mai importanți oameni din lume, iar a pierde contactul cu unul dintre ei poate fi extrem de tulburător.

Ceea ce contează este să parcurgeți drumul împreună – cu toții, iar părinții trebuie să „lucreze” la acest proiect ca parteneri pe un drum anevoios și plin de neprevăzut. Indiferent de circumstanțele care v-au adus în acest punct, de dragul copiilor, faceți echipă, chiar dacă e pentru ultima dată. Gândiți-vă doar că, la sfârșitul acestui drum pe care nimei nu l-a ales cu inima ușoară, copiii ar trebui să se simta iubiți, încrezători și puternici.

Fiți atenți la semnalele subtile transmise de copii și ascultați-i atunci când vor să vorbească. Uneori va fi nevoie de jocuri de rol sau de alte activități pentru a scoate la iveală gândurile și sentimentele lor în legătura cu acest eveniment. Nu întotdeauna copiii vor putea sau vor vrea să vă spună exact ce cred și ce simt, care sunt nevoile și dorințele, angoasele și neîmplinirile iscate de divorț.

 

Dacă ar vrea totuși să vă împărtășească ce își doresc, ar face probabil o listă care ar suna cam așa:

 

  • Vreau ca amândoi să rămâneți prezenți și implicați în viața mea. N-aș vrea ca unul dintre voi să dispară sau să devină o umbră. Va rog să fiți alături de mine, să vorbiți cu mine tot timpul. Dacă n-o să vă mai văd atât de des, aș putea crede că nu sunt important pentru voi sau că nu mă mai iubiți.

 

  • Aș vrea să nu vă mai văd certându-vă. Măcar în ceea ce mă privește ar trebui să stabiliți câteva reguli care să aducă liniște și stabilitate. Mă simt vinovat atunci când văd că vă certați vorbind despre mine.

 

  • Aș vrea să vă pot iubi pe amândoi la fel de mult și să petrec timp cu amândoi. Atunci când văd că sunteți geloși sau supărați unul pe celălalt, simt că ar trebui și eu să fiu de o parte sau alta și să aleg pe cine iubesc mai mult, însă asta e dureros.

 

  • Mami, când vorbești despre tati te rog nu spune lucruri urâte despre el! Vorbește-mi frumos despre el și ajută-mă să-l iubesc, să-l respect și să-l apreciez în continuare. Este foarte important pentru dezvoltarea mea emoțională. Tati, te rog să nu mă tragi de limbă în legătură cu ce mai face mami. Vorbește-mi despre noi, despre relația noastră și despre cât de minunați suntem, fiecare în parte. Nu-mi place să fiu prins la mijloc într-un război dureros.

 

  • Rugați-i pe bunici să nu mă facă să îmi judec părinții pentru decizia lor sau să încerc să-i împac. Nu e treaba unui copil să rezolve problemele adulților.

 

  • Aș vrea să pot rămâne acasă, să pot merge în continuare la aceeași școală, să îmi păstrez colegii și prietenii. Aș vrea să vă dați seama că divorțul vostru este cu atât mai dureros cu cât implică ruperea mea de tot ce îmi era familiar și drag.

 

  • Aș vrea să nu fiu eu cel puternic, cel care trebuie să o smulgă pe mami din depresie sau pe tati din anxietate. Desigur, tristețea e inevitabilă și eu trebuie s-o înțeleg, însă am nevoie să fiți puternici pentru mine. Vreau să fiți prezenți, activi și cât mai senini în relația cu mine. Am să înțeleg că mami e uneori tristă și plânge, dar o să mă simt foarte dezorientat dacă face asta tot timpul.

 

Ei bine, e adevărat, de cele mai multe ori copiii nu vă vor spune atât de clar ce își doresc și care sunt nevoile lor în aceste momente. Mult mai des vă vor da de înțeles ce își doresc, iar de cele mai multe ori va trebui să vă dați singuri seama, analizând empatic reacțiile și schimbările lor de atitudine. Procesul de comunicare va fi înlesnit dacă îl începeți, cu deschidere și sinceritate, chiar voi. Înainte de a aștepta de la copii să vorbească despre ceea ce simt, vorbiți-le voi primii.

 

Atunci când a devenit clar că un divorț nu mai poate fi evitat, ce și cum le spunem copiilor?

 

  • În primul rând, spuneți adevărul. Fiți onești, dar nu intrați în detalii complicate și în istorii întortocheate. Spuneți-le copiilor simplu că nu vă mai înțelegeți, că vreți să vă refaceți viața sau că nu vă mai potriviți. În același timp, încercați să transmiteți un mesaj clar: oricare ar fi problemele dintre părinți, copiii nu poartă în niciun fel vreo urmă de răspundere.

 

  • Spuneți-le copiilor că îi iubiți și repetați-le asta cât mai des. Dacă puteți face un consiliu de familie, stabiliți dinainte ce le veți spune și puneți-vă în gând să repetați pe tot parcursul discuției cât de mult îi iubiți și cât sunt de importați pentru fiecare dintre voi.

 

  • Vorbiți despre schimbările inevitabile care vor avea loc și pregătiți-i pe copii din timp. Explicați-le că tati se va muta și spuneți-le unde anume, cum vor putea ajunge copiii acolo (detaliile exacte, vizuale, îi vor captiva pe copii: două stații cu metroul și apoi una cu tramvaiul, iar de acolo prima la dreapta, în capătul străzii). Spuneți-le că relația cu bunicii nu se va schimba, povestiți împreună despre ultima vacanță la bunici, planificați-o pe următoarea. Explicați-le ce se va întâmpla cu mașina sau cu alte obiecte de care sunt atașați. Dacă vor schimba casa sau școala spuneți-le că înțelegeți cât de greu va fi și că le veți fi aproape, ajutându-i să se adapteze.

 

Pentru părinți, divorțul aduce cu sine vinovăția, sentimentul de eșec, frustrarea și îngrijorarea. Este important să nu le transmitem copiilor aceste sentimente și să înțelegem un lucru esențial: copiii au nevoie de părinții lor, nu neapărat de părinți căsătoriți, ci pur și simplu de părinți prezenți, implicați, atenți și în care pot avea încredere.

 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa