Despre ce e 13 ani sau cum comunici cu o adolescentă

viata-cu-o-adolescenta-totul-despre-mame

Nu e nici copil, nici adolescent, cu-atât mai puțin adult. Cum comunici cu fiica ta de 13 ani?

Dacă fix acum un an mă întreba ce sunt “supermartoizii” – “niște supermeni veniți de pe Marte”?, acum, la 13 ani bătuți pe muchie, adolescenta mea este mai reținută când vine vorba să vorbim despre “probleme de oameni mari” și mult mai preocupată să dea iama în trusa mea de machiaj și în garderoba mea. 

Confuză, și nu prea

Dacă mă liniștește această schimbare de situație? Dimpotrivă, mă neliniștește pofund. Păi, să ne înțelegem, “supermartoizii” erau niște fințe abstracte, care veneau de pe o planetă despre care, cel puțin teoretic, știm că nu există viață. Însă reticența ei din prezent și răspunsul evaziv “Lasă, că știu eu foarte bine ce și cum”, la întrebările mele existențiale de genul “Cum se fac copiii”, îmi miroase a cod roșu de pericol.

Mama, sunt bolnavă?

Apropo de “roșu”, da, s-a întâmplat și asta. O pregătisem din timp, de fapt, fusesem asaltată de trei ani cu întrebări care mai de care mai năstrușnice: “Măi, mama! Ce se întâmplă cu mine? Și Vasilica, și Florica și Xulica de la a V-a B spun că le-a venit menstruația. Oare sunt bolnavă? Dacă n-o să-mi vină niciodată? Ce mă fac? Când vine? Când, când?”

Ce puteam să-i răspund? „Măi, mama! Nu e nimic în neregulă cu tine! Dimpotrivă, aș spune.”

Prizonieră între două lumi

Cum e să ai o fiică preadolescentă de 13 ani? Cum e să ai o fiică nici cal, nici măgar, nici călare, nici pe jos, nici așa, nici pe dincolo? O fetiță care țipă la tine șapte zile înainte de “codul roșu” și sare în brațele tale alte șapte zile după? Păi, cum să fie, ca și cum ai experimenta gravitația 4G! Ca și cum te-ai afla zi și noapte într-un roller coaster de mare viteză.

Zilele trecute, am întrebat-o: “Măi, Ioana. Spune-mi sincer: tu ai prieten?”. Mi-a replicat, cu o incocență care mi-a topit inima (o prinsesem după “codul roșu”): “Măi, mama, cum să mă întrebi așa ceva? Păi crezi că dacă aș avea, aș fi eu în stare să țin doar pentru mine o asemenea întâmplare? Ți-aș spune imediat!”. Hait! O bilă albă la capitolul comunicare ca-ntre fete.

Facem echipă!

Despre ce mai e 13 ani? Despre uitatul la filme și seriale împreună, doar noi două! “Fii atentă, aici, mama”, îmi spune Ioana într-una din săptămânile în care soră-sa de 8 ani și dușmanul său cel mai aprig era expediată la bunici. “Vei începe să te uiți cu mine la Pretty Little Liars. Dar vezi că sunt deja la episodul 5 din seria a doua. Te rog să fii atentă la intrigă, că nu-ți spun prea multe. Și ai grijă că e cu pupături, nu te superi, da? Și una din protagoniste, Emily, e lesbi, să știi. Dar, în rest, e foarte drăguță și de treabă”. Hop! Încă o bilă albă, de data asta la capitolul “discuții tabu”. Și aici am avut grijă să le explic din timp că doar războiul face rău, nu și iubirea.

13 ani mai e și despre descoperirea lecturii. Dacă o să credeți acum că am convins-o să citească Cei trei muschetari și Robin Hood, vă-nșelați amarnic. Însă atunci când te vede zilnic cu o carte în mână, vă zic, se ia până la urmă. Nu va citi ce ai citit tu la vârsta ei, ci cărți adaptate trendurilor anilor 2015 – în mare parte, fantasy. S-au format câteva mici turnulețe multicolore lângă patul ei, ba chiar e înscrisă pe un forum pentru adolescenți, unde fiecare scrie nuvele sau alte povestiri, iaar cele mai populare primesc like-uri. Și cum goana după like-uri e ca goana după aur de la nașterea Americii, și strădania de-a scrie cât mai bine e pe măsutră. 

Vreau, dă-mi! Acum!

13 ani mai e și despre bani: “Vreau alocația, e dreptul meu!”. “Dar am convenit că următoarele două luni nu ți-o voi da. Ții minte seara aceea când ai rămas extaziată în fața noilor colecții de haine din magazine și mi-ai promis că dacă îți iau două bluze și o pereche de bocanci înflorați renunți la alocație pe două luni?” “Da, dar am nevoie. Dar vreau! Dar trebuie”. Ce fac în aceste situații? Răbdare. Fără tutun. O las să se calmeze în ritmul ei, în explic aceleași lucruri de 30 de ori, până bagă la cap că trebuie să-și respecte promisiunea. Uneori face, alteori nu. Răspunsul meu e întotdeauna același: consecvență. Avantajul mamelor cu copii mari și nervii tociți.

Descoperirea eului

13 ani mai este și despre contestarea părintelui. “Cine ești tu să-mi dai mie sfaturi? De-abia aștept să plec din casa asta, să fac ce vreau!”. “Și eu la fel! La 16 ani, muncă scrie pe tine! Te duci și servești la fast-food, să vezi ce greu se câștigă banul și independența!”. “Ceee? Niciodată! Dar vânzător într-o librărie ce-are?” “Și mai bine!”. Certurile sunt, de multe ori, constructive, dacă la finalul lor micul rebel își va dori să facă precum l-ai sfătuit, ba chiar puțin mai mult.

13 ani e și despre schimbul de garderobă. “Ce e al tău e și al meu. Ce e al meu, e doar al meu”. Am zis “schimb”? Desigur, există și excepții: “Uite, mami, dacă îmi iei sandalele acelea îți promit că te las și pe tine să le porți!”. We have a deal.

Dar ce chip frumos de adolescentă răsare?

13 ani e despre descoperirea corpului: “Sunt grasă. Grasă și urâtă. Am un coș pe nas și părul îmi stă oribil.”. După doar 30 de minute, însă, o descopăr oglindindu-se tot pe-atât: “Hm, sunt chiar drăguță!”. Își zâmbește șmecherește, dă capul pe spate, să i se aranjeze mai bine pletele blonde, își face al 1025-lea selfie, în timp ce își atinge alunița de pe obrazul drept, de parcă ar vrea să se asigure că e tot acolo. Api mișcă din obraz ca să i se accentueze gropița și își șterge unghiile pentru a treia oară pe ziua de azi, ca să și le facă din nou. Am râs cu lacrimi într-o zi: “Hei, mama, ce faci, mă copiezi?”, mi-a zis ea, supărată, când am văzut că-mi dădusem și eu cu oja mea, pe care o cumpărasem cu o zi înainte, dar pe care nu apucasem să o scot din mâinile ei.

Mă iubește, nu mă iubește?

13 mai e despre ghicirea sentimentelor celui mai bun prieten băiat. Și despre speranțe cu duiumul: “Oare crezi că a început să mă placă? Puțin, puțin? Azi a dat like la o poză cu mine și s-a împrietenit pe Facebook cu mamaia. E semn clar, zi, mama, nu-i așa?”

În fine, 13 este despre sinceritate debordantă și ultimele clipe de puritate nedisimulată: “Mama, nu mă mai întreba ce vreau să mă fac atunci când o să fiu mare! Sunt prea mică să știu. Și, în plus, mi se face pielea ca de găină și începe să mă doară stomacul când mă gândesc. E și mâine o zi!”, declară ea, scarlettian, în timp ce se întoarce la păpușa pe care și-a dorit-o de ziua ei.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație