Ataşamentul este legătura afectivă care se crează între părinte şi copilul lui, în primii ani de viaţă ai micuţului. La crearea ataşamentului contribuie în mod esenţial felul în care părintele interacţionează cu propriul lui copil. Este vorba despre felul în care părintele răspunde şi satisface nevoile copilului de îngrijire, de comfort şi de securitate.
Rolul ataşamentului faţă de mamă
Cel mai important ataşament este cel dezvoltat în relaţie cu mama. Acest tip de ataşament este modelul pentru toate relaţiile copilului de mai tarziu. Dacă în primii ani de viaţă micuţul s-a simţit iubit şi securizat, atunci încrederea copilului va fi transferată şi celorlalţi. Dacă, din contră, copilul a simţit teamă în relaţie cu mama, aceasta amprentă a anxietăţii se pune asupra tuturor relaţiilor pe care copilul le va avea mai târziu.
Ataşamentul are în vedere sentimentele şi reacţia copilului în relaţie cu mama şi nu sentimentele părintelui vizavi de copil.
Este important de ştiut că micuţul poate dezvolta tipuri diferinte de ataşament cu cei doi părinţi, dar cel mai important este cel creat în relaţie cu mama. De asemenea, în absenţa părinţilor, copilul se ataşează de persoana care îl îngrijeşte (de exemplu bunică, bonă sau asistent maternal).
Care sunt tipurile de ataşament?
Există patru tipuri de ataşament. O să ţi le prezint pe scurt pe fiecare, aşa cum sunt ele descrise de Mayam Bialik, expert în parenting.
Un copil care a dezvoltat ataşamentul sigur se separă cu uşurinţă de mamă, reacţionează bine când o revede, îşi caută mama pentru alinare şi siguranţă. Cu cât ataşamentul micuţului este mai sigur, cu atât îi este mai uşor să devină independent şi să dezvolte relaţii bune cu ceilalţi. Cercetările estimează că în jur de 55%-65% dintre oameni au acest tip de ataşament.
În cazul ataşamentului evitant, copilul nu caută alinare la părinţi, deoarece aceştia nu îi pot oferi siguranţa necesară. Mai mult, el nu prea face diferenţa între alinarea oferită de părinţi şi cea oferită de străini. Ca adulţi, au dificultăţi în intimitate şi nu îşi împărtăşesc gândurile şi sentimentele. Se estimează că aproximativ 20-25% dintre oameni au acest tip de ataşament.
În cazul ataşamentului ambivalent, copilul devine neliniştit când părintele iese din cameră, dar nu se linişteşte nici în momentul în care părintele se întoarce. Persoanele cu acest tip de ataşament se tem să se apropie de ceilaţi, se tem că nu vor fi acceptaţi, iar când o relaţie se sfârşeşte, sunt foarte nefericiţi. Cam 10-15% dintre adulţi au acest ataşament.
Ataşamentul dezorganizat se întâlneşte cam la 15-20% din populaţie. Copiii sunt în permanenţă înspăimântaţi. Este dezvoltat de micuţii care au fost neglijaţi sau abuzaţi fizic. La maturitate aceştia pot avea difficultăţi de relaţionarea. Sunt acei adulţi care “au probleme nerezolvate”.
Câteva mituri legate de ataşamentul sigur
„Din moment ce l-am născut, bebeluşul e ataşat de mine”
În realitate copilul tău poate fi foarte diferit de tine. Dacă nu îi vei acorda atenţie, nu îi vei înţelege nevoile proprii. Totodată ceea ce te face pe tine să te simţi bine poate fi diferit de ceea ce îl face pe el să se simtă bine.
„Ataşamentul sigur e acelaşi lucru cu dragostea”
Cele două sunt foarte diferite. Ataşamentul copilului ia naştere din felul în care tu răspunzi semnalelor lui, precum şi din felul în care îl linişteşti.
„Dacă răspuzi întotdeauna nevoilor copilului, îl alinţi”
Din contră, cu cât îi vei răspune mai des, cu atât va fi mai puţin alintat. Mai mult, va avea încredere, iniţial în tine (că îi satisfaci nevoile), apoi în el însuşi.
„Am dificultăţi în a înţelege semnele copilului şi mi-e greu să îmi dau seama întotdeauna ce vrea. Deci nu o să aibă un ataşament sigur”.
Este posibil să nu îi înţelegi întotdeauna nevoile copilului. Dar e important să conştientizezi că nu ai fost în contact cu copilul tău şi să încerci şi să repari acest lucru.
Cum poţi dezvolta atașamentul sigur
Învaţă să înţelegi semnele bebeluşului
Încă de la naştere, bebeluşul îşi manifestă preferinţele şi personalitatea. Unii copii sunt mai agitaţi, alţii, din contră, sunt mai liniştiţi. Învaţă modul în care copilul tău îşi exprimă nevoile şi răspunde la ele cât mai adecvat.
Chiar dacă poate să plângă la fel, bebeluşul îţi poate comunica şi prin mişcări ale braţelor, ale feţei sau prin privire. Sarcina ta este să devii un fel de „detectiv al mesajelor” transmise prin mişcările corpului.
Iar atunci când nu înţelegi ce îţi transmite copilul şi nu reuşeşti să îl linişteşti, păstrează-ţi calmul şi tratează-l cu blândeţe şi înţelegere.
Masa şi somnul sunt momente importante în crearea legăturii
Nu uita că în primele luni bebeluşul are nevoie de mult somn (16-18 ore). Dacă nu e suficient de odihnit, poate plânge sau poate deveni extrem de agitat. Nu lua agitaţia drept o inivitaţie la joacă, ci la odihnă! Totodată, bebeluşul creşte, iar nevoile de hrană se schimbă la câteva săptămâni. Aşa că e necesar să fii atentă la semnalele copilului.
Vorbeşte-i, zâmbeşte-i şi joacă-te cu el
Aceste nevoi sunt la fel de importante pentru dezvoltarea copilului ca şi cele de hrană şi de odihnă. Pentru că bebeluşul nu are pe deplin dezvoltat sistemul nervos, poate obosi foarte repede. Aşa că fii atentă la semnalele date de micuţ şi întrerupe jocul atunci când este cazul.
Renunţă la a fi un părinte perfect
Nu trebuie să fii părinte perfect pentru a crea o legătură securizantă cu copilul tău. Fă tot ce poţi, ce ţine de tine şi nu îţi fă griji dacă nu ştii întotdeauna ce vrea cel mic. Ceea ce creează ataşamentul sigur este calitatea relaţiei şi dorinţa de a corecta mesajele înţelese greşit.
Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.
Foto: Guliver
