Discuția despre moarte

DIscutia despre moarte cu copiii / Totul despre mame

DIscutia despre moarte cu copiii / Totul despre mame5 reguli care vă vor ajuta să le vorbiți despre moarte copiilor

Copiii noștri trăiesc într-o societate în care moartea este tot mai invizibilă. Boala care o precede se petrece la spital, iar de înmormântare se ocupă o firmă de servicii funerare. În cele mai multe cazuri, copiii sunt feriți de participarea la înmormântări. Chiar și animalele de casă au încetat să mai moară pe canapeaua familiei și sunt eutanasiate de medicul veterinar, departe de ochii copiilor.

Experiența morții a devenit astfel inaccesibilă copiilor noștri, devenind un fapt înspăimântător și exotic pe care nu știu cum să-l integreze în ceea ce știu despre lume.

Vă mai amintiți anii petrecuții la țară, la bunici?

Pentru copilul crescut la țară, înmormântările erau o prezență acceptată. Evenimentul era trăit de întreaga comunitate, cu ritualuri și roluri bine determinate. Chiar și copiii știau ce au de făcut: strângeau, de pildă, monedele aruncate la răscruce de drumuri și primeau pomană coliva dulce ca o prăjitură. La biserică, preotul vorbea despre ce se întâmplă după moarte și astfe părinții și bunicii erau scutiți de întrebări incomode despre moarte. Moartea era o parte din viață: oameni și animale mureau și asta nu părea să oprească lumea în loc.

Pentru copilul urban, moartea nu mai este o prezență obișnuită. Dimpotrivă, a devenit o întâmplare exotică și, prin urmare, cu atât mai înfricoșătoare. Iată deci de ce, într-o lume care a scos moartea în afara zidurilor cetății este cu atât mai important să le vorbim despre moarte copiilor noștri, de îndată ce ei încep să pună întrebări.

Iată cinci sfaturi care vă vor ajuta să construiți un dialog cu copiii voștri, încă de la cele mai mici vârste:

5 reguli care fac mai ușoară discuția despre moarte

1. Regula de aur, care se aplică și în cazul altor subiecte greu de abordat cu copiii, este: nu răspundeți întrebărilor care nu vi se pun. Răspundeți punctual și onest întrebării adresate și încercați să nu dați prea multe detalii necerute. Copilul a  întrebat de ce nu mai este bunicul la el acasă, răspundenți simplu: „A murit”. Nu continuați cu detalii dacă cel mic nu vă cere explicit mai multe informații.

2. Nu evitați să spuneți „Nu știu”, atunci când sunteți întrebat, de pildă, dacă există o altă viață după moarte. Îi puteți spune că nimeni nu știe ce este după moarte, că unii cred că este raiul, alții cred că ne reîntoarcem pe pământ într-un alt corp, dar nimeni nu știe cu certitudine ce se întâmplă.

3. Nu vă așteptați la o discuție unică și definitivă despre moarte. Pentru copiii, informațiile despre naștere, moarte, boală, sex sunt destul de greu de digerat, cu atât mai mult cu cât le sunt livrate în mod abstract. De aceea, nu încercați să rezolvați problema morții odată pentru totdeauna, într-o singură sesiune de comunicare părinte-copil. Mai natural, și pentru voi și pentru copil, este să răspundeți întrebărilor pe măsură ce ele apar. Când informațiile sunt prea multe, copilul singur va știi să pună stop discuției.

4. Evitați asocierea cu somnul sau orice altă metaforă care nu spune morții pe nume. Dacă spuneți „bunica a adormit și a furat-o un înger”, s-ar putea ca cel mic să dezvolte foarte curând o teamă legată de momentul somnului. Nici „l-am pierdut pe bunicul” nu este o varianta mai bună: angoasa de separare a copiilor nu va face decât să devină mai puternică și se vor teme tot mai des că se pot „pierde” și ei sau unul dintre părinți.

5. Nu inventați povești în care voi înșivă nu credeți. Pentru persoanele cu convingeri religioase, situația este mai simplă. Dacă însă sunteți dintre cei nehotărâți, nu încercați să îi livrați copilului varianta cu raiul, îngerii și sufletul decât dacă voi înșivă credeți că așa stau lucrurile.

Nu orice discuție despre moarte trebuie să fie sumbră!

În plus, discuțiile despre moarte nu trebuie neapărat purtate în atmosfera sumbră cu care asociem aceste evenimente. Mi-l amintesc cu claritate pe băiatul meu de trei ani întrebându-și bunica ce se întâmplase cu câinele cel bătrân al familei.

„A murit”, i-a răspuns simplu bunică-sa. „Era foarte bătrân, s-a îmbolnăvit și a murit.”

„Și ce ați făcut cu el?”

(Copilul avea deci nevoie de mai multe informații legate de ce întâmplă cu noi, sau doar cu câinii, după moarte.)

„L-am îngropat. Am săpat o groapă în curte și l-am îngropat.”

„Cu ce ați săpat groapa?” a continuat el interogațiile, la fel de plin de curiozitate. (Era clar deja că informațiile despre moarte fuseseră mai mult decât suficiente pentru acea discuție matinală.)

„Am săpat groapa cu o sapă.”

„Hm,” a stat el și s-a gândit, „și ce culoare avea sapa?”

În concluzie, dragi părinți, nu vă temeți de discuțiile dificile!

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație