Dispariţia unui prieten

Cum îi ajutăm copii să treacă peste moartea unui animal de casă

Cu ani în urmă, nu aveam copii şi eram doar noi doi într-o casă mică. Noi doi şi o pisică, Layla. O tomberoneză veritabilă, fără pedigree, dar cu multe dungi, tărcată ca un tigru bengalez aterizat din greşeală printre blocurile Bucureştiului. O nesuferită şi jumătate pe care noi o iubeam de nu mai puteam. Când a fost la un pas de moarte – la trei luni s-a aruncat de la etajul cinci – am plâns pe rupte. Din fericire, Layla a supravieţuit, dar în urma căzăturii s-a ales cu o paralizie a membrelor inferioare, plus două şuruburi înfiletate în coloana vertebrală.

Atunci când s-a născut primul nostru copil, Layla devenise deja un soi de babă nesuferită, cu dureri reumatice în zonele bolnave, neprietenoasă şi care nu îşi mai putea face nevoile decât ajutată. Când avea opt ani iar copilul nostru şase, a trebuit să luăm o decizie oribilă: eutanasierea. Era atât de bolnavă încât parcă îi vedeai durerea pe faţă, dacă se poate aşa ceva la un animăluţ. Medicii nu îi mai puteau face nimic. Ce să vă spun? Nu a fost uşor pentru niciunul dintre noi.

 

Membrii ai familiei

Un animăluţ de casă, fie el căţel, pisică ori papagal, este considerat de cei mici drept un membru al familiei cu drepturi depline. Astfel, un copil are mamă, tată, surioră şi pisică. Iar când un copil spune că cel mai bun prieten al său este un căţel, nu glumeşte, aşa că dispariţia unui animal trebuie tratată cu maximă delicateţe. Modul în care copilul învaţă acum să gestioneze o situaţie de acest gen va fi definitoriu pentru pierderile viitoare cu care se va confrunta de-a lungul vieţii.

 

Veşti rele   

Este foarte important felul în care le spui copiilor despre moartea animalului preferat. În cazul animăluţelor foarte bătrâne sau foarte bolnave, este bine să li se vorbească copiilor din timp despre dispariţia lor. Oferă-i celui mic explicaţii simple, potrivite vârstei şi puterii sale de înţelegere şi ghidează-ţi explicaţiile după întrebările lui. Dacă starea de sănătate a micului vostru companion impune eutanasierea, aşa cum a fost în cazul nostru, încearcă pe cât posibil să îi explici cu sinceritate copilului de ce această soluţie este cea mai bună. Vorbeşte-i despre faptul că medicii au făcut tot ce au putut astfel încât să îi fie mai bine (o vizită la cabinet şi o discuţie între medicul veterinar şi copil poate ajuta), despre durerile mari pe care le are şi despre faptul că eutanasierea reprezintă singurul mod în care îi va fi mai bine. Explică-i ferm că este o situaţie deosebită şi mai ales evită explicaţii de genul „Medicul îi va face o injecţie care îl va adormi şi nu se va mai trezi niciodată”. Copiii mici pot înţelege greşit situaţia şi o pot asocia cu viitoare experienţe medicale (anestezii înaintea operaţiilor), sau chiar cu somnul lor de noapte. Cel mai bine este să îi spui că este o procedură medicală efectuată cu ajutorul unor substanţe speciale.

 

Adevărul şi numai adevărul  

Încercând să ne protejăm copiii de suferinţă, inventăm deseori poveşti mai puţin adevărate cu ajutorul cărora le explicăm ceea ce s-a întâmplat. Copiii au însă un „detector de minciuni” înnăscut, iar o astfel de poveste nu îi va ajuta, ba dimpotrivă. Explicaţii de felul „Layla a plecat într-o excursie mai lungă”sau„Pluto s-a pierdut” pot aduce alinare pe moment, însă, odată ce copilul va afla adevărul, se va simţi mânios şi trădat.

Cel mai bine este să ne folosim o astfel de situaţie nefericită şi să ajutăm copilul să îşi înţeleagă sentimentele şi să găsească soluţii pentru a trece peste supărare. Este un moment bun pentru a-i povesti ceea ce crezi tu însăţi despre moarte (în termeni religioşi sau laici). Ţine cont şi că de multe ori un sincer „nu ştiu” este mult mai bun decât o poveste neadevărată.

 

O perioadă de doliu

Este absolut normal pentru un copil să se simtă foarte trist atunci când îşi pierde un prieten, fie el blănos şi cu patru picioare. Copiii se pot confrunta, ca şi adulţii, cu o paletă foarte variată de sentimente în faţa morţii: mânie, frustrarea că nu l-au putut ajuta, vinovăţie, însingurare. Iată câteva lucruri pe care le poţi face astfel încât perioada de doliu să fie cât mai puţin dureroasă:

  • Nu minimiza durerea pe care cel mic o simte şi nu folosii expresii de genul „Îţi va trece, când vei fi mare nici nu îţi vei mai aminti”!
  • Vorbeşte-i copilului despre sentimentele tale în situaţii asemănătoare şi împărtăşeşte-i ce simţi acum, când animalului vostru de casă nu mai e.
  • Modelaţi din plastilină sau desenaţi animalul pe care tocmai l-aţi pierdut.
  • Scrieţi o scrisoare pe care îngeraşii, fluturii sau orice altceva (conform propriilor credinţe) să o ducă animalului decedat, acolo unde se află el.
  • Faceţi un album de amintiri sau o cutie specială în care copilul să poată aduna tot ce îi aminteşte de prietenul pierdut şi peste care se poate uita ori de câte ori i se face foarte dor.
  • O înmormântare poate părea hilară unui adult, însă pentru copii poate fi benefică, mai ales dacă planificaţi împreună acest lucru. Puteţi planta un copăcel sau o floare „în memoria” animăluţului pierdut.
  • Aminteşte-i celui mic întâmplări amuzante legate de animăluţul vostru ori de câte ori îl vezi foarte trist; o porţie bună de râs face minuni!
  • Nu te grăbi să înlocuieşti animalul pierdut cu unul asemănător imediat. O perioadă de doliu, în care copilul să se detaşeze încet de tristeţea pe care o simte, este bună. Alegeţi apoi împreună un nou prieten, de preferat diferit ca înfăţişare faţă de cel pierdut.
  • Câteva extraactivităţi alături de alţi copii îi pot prinde bine micuţului tău, lăsându-i mai puţin timp în care să se simtă singur.

 

Copilul tău s-a confruntat cu pierderea animăluţului preferat? Cum l-ai ajutat să treacă peste acest moment?

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație