Educaţia veritabilă, prezentată de Speranţa Farca la Serile TDM

Ediţia 18 a evenimentului TOTUL DESPRE MAME a clarificat o serie de nelămuriri legate de educaţia copiilor

Orice întâlnire cu psihanalistul Speranţa Farca este mult prea scurtă. Din tema dezbaterii curg întotdeauna alte subiecte şi idei, ramificaţiile fiind atât de interesante, încât ai vrea să rămâi un timp cel puţin dublu sau triplu în preajma vorbitoarei, ca să afli cât de multe poţi. Aşa a fost şi întâlnirea de vineri, 26 iunie, de la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, unde invitata ediţiei cu numărul 18 a Serilor TDM, intitulată Educaţie veritabilă versus dresaj, a discutat pe larg cu numeroşii părinţi prezenţi despre importanţa educaţiei şi despre efectele dăunătoare ale dresajului asupra copiilor.

Copilul înţelege tot

Înainte de a intra în subiectul serii, invitată evenimentului, Speranţa Farca, psihanalist şi doctor în Ştiinţele Educaţiei, le-a explicat celor de faţă de ce întâlnirea a fost deliberat concepută că o întâlnire la care să participe doar adulţii. Pentru că orice copil este o persoană, nu se vorbeşte despre el în prezenţa sa, deoarece, astfel, copilul poate afla cu surpriză lucruri noi despre propria persoană, lucruri de care părinţii nu l-au informat deloc. Şi pentru că nici nouă, oamenilor mari, nu ne place să se vorbească despre noi ca şi când n-am fi de faţă, cea mai bună şi corectă variantă este să discutăm ce avem de discutat despre copii în absenţa lor. În plus, chiar dacă noi credem că ei nu înţeleg ce spunem despre ei sau că nu-şi dau seama despre ce este vorba în stufoasa conversaţie a adulţilor, adevărul este complet altul, ei fiind capabili să priceapă mai multe decât de imaginăm noi.

Educaţia veritabilă, singurul tip viabil de educaţie

Întâlnirea a fost una interactivă, cei prezenţi putând să-i adresze invitatei întrebări legate de tema serii. În mod firesc, debutul dialogului cu psihanalistul a fost centrat pe semnificaţia noţiunii de părinte şi a educaţiei veritabile, prezentată drept singurul fel de educaţie care poate da roade pe termen scurt şi lung şi care reprezintă accesul la libertate. Deşi mulţi părinţi şi în mod special multe mame îşi promit sieși că nu vor reitera modelul de educaţie pe care l-au văzut în familia lor, respectiv la mamele lor, teama de reproducere a unor acţiuni considerate greşite şi de a nu fi părinţi perfecţi îi paralizează şi îi duce, adesea involuntar, către o serie de greşeli. Mulţi dintre noi greşim atunci când nu îl tratăm pe copil ca pe o persoană, când credem că ştim ce e mai bine pentru el, când nu ne punem în locul lui, când nu înţelegem că cel mic vrea să facă lucruri opuse faţă de ce facem noi. A fi mamă, însă, înseamnă să poţi să conții lucruri pe care nu credeai că le poţi face, chiar şi negaţia copilului şi modul bivalent în care ne poate percepe (azi frumoasă şi bună, mâine urâtă şi rea).

Educaţia este calea spre libertate

Poate că nu multă lume îşi dă seama de acest lucru, dar educaţia a fost adoptată de oameni din nevoia lor de libertate şi din nevoia de a se descoperi sau de a-şi afirma individualitatea. De aceea, cu cât mai multă educaţie veritabilă vom avea, cu atât vom fi mai liberi şi ne vom descoperi mai bine pe noi. Acest lucru se poate face învâţând, observând, asumându-ne consecinţe pe care ni le putem asuma şi greşind, în educaţia veritabilă greşeala fiind singura cale creativă, singura metodă de a fi liberi. De aceea, ea trebuie valorizată şi trebuie chiar încurajată, pentru a-i permite copilului să aibă o evoluţie suprinzătoare şi care îl fce să-şi depăşească limitele.
Nu trebuie uitat că dezvoltarea umană nu este ascendentă, ci sinusoidală, iar orice experienţă de viaţă ne transformă întotdeauna. Tot în acest spirit, este extrem de important să nu ne ne mai judecăm pe noi şi trebuie să fim autentici în creşterea copiilor.

Dresajul, calea sigură spre dependenţă

Făcând pasul de la educaţia veritabilă la dresaj, psihanalistul Speranţa Farca a afirmat că acesta din urmă este calea cea mai sigură către dependenţă. Condiţionând o persoană şi punând-o să facă anumite lucruri, pentru „binele” nostru, îl facem dependent de noi şi îi creăm pe termen lung tendinţa de a fi dependent de profesor, de şef, de colegi, de aprecierea altuia.
Totodată, invitata serii a mai discutat şi despre recompense care sunt create pentru a muta centrul de interes potrivit dorinţelor părintelui. Trebuie reţinut că unui copil îi place să fie util, nu trebuie recompensat pentru a face ceva, aşa încât dacă la vârste fragdede îl oprim din a pune în practică acţiuni mici, dar pe care noi le considerăm inadecvate vârstei sau momentului, mai târziu vom întâmpina dificultăţi în a-l face pe copil să discearnă între utilitate şi inutilitate. Dacă noi găsim bucurie în ceea ce facem, vom putea să-i oferim celui mic un model bun, pe care să-l poată reitera în viaţa să.

Relaţiile sănătoase din familie sunt cheia

Seara s-a încheiat cu accentuarea faptului că există o mare diferență între autoritate şi autoritarism, primul făcând referire la o coloană vertebrală internă pe care o avem, iar cel de-al doilea la o carapace externă care ne face să stăm drept. Iar dacă copilul are o relaţie fundamentală bună cu cel puţin unul dintre părinţi, poate să se întâmple aproape orice, căci el va ţine drumul drept atât în faţa sistemului eronat de învăţământ şi a unor cadre didactice neadecvate, cât şi în faţa pericolelor sociale pe care le poate întâlni ca adolescent şi adult.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație