Eu te-am făcut, eu te omor

Parinti violenti

„Eu te-am făcut, eu te omor”: ce cuvinte sunt astea?

Când eram copil auzeam des „Eu te-am făcut, eu te omor” și nu o dată, ci aproape în fiecare zi. Decrețeii lui Ceaușescu erau mulți pe vremea aceea și tot atâția părinți frustrați, depășiți de responsabilități și de atâtea guri de hrănit. Auzeam asta din gura unui vecin cu cinci copii, care din când în când se plângeau că vor una alta. Lucruri mărunte pe care le vedeau la ceilalți copii. Eram îngrozită de imensitatea aceea de om, care uneori urla „Eu te-am făcut, eu te omor”. Cumva, așteptam în fiecare zi să văd dacă mai am cu cine să mă joc. Pentru că eu chiar îl credeam!

Imaginați-vă ce ar fi însemnat să aud cuvintele astea de la propriul meu tată! Cu ce fel de teroare aș fi trăit, dacă omul în care eu am atât de multă încredere mi-ar fi spus că el m-a făcut, el mă omoară? Există vreun almanah când devii părinte unde ți se oferă drepturi? Sau ce înseamnă până la urmă să fii părinte? Cât de nervos poți fi încât să-i spui copilului tău o asemenea atrocitate?

„Copilul nu datorează părintelui viața, ci creșterea”

Nicolae Iorga spunea așa: „Copilul nu datorează părintelui viața, ci creșterea”. Nu ești mamă doar pentru că l-ai născut. Nu ești tată doar pentru că ai contribuit la conceperea lui. Ești părinte când îl iubești necondiționat, când faci tot ce poți pentru a-i fi bine, când nu aștepți nimic în schimb pentru ceea ce faci, dar mai ales când nu-l crești pentru a-ți fi baston la bătrânețe.

Nu înțeleg opțiunea de a educa prin violență, fie ea și verbală. Nu înțeleg ce s-a întâmplat cu acești părinți de au uitat cum să-și iubească propriii copii.

Decrețeii sunt acum mari

Copiii de demult nu mai sunt acum copii. Sunt adulți cu câte trei-patru copii, fără educație, fără prea multă școală, fără locuri de muncă, fără o situație financiară stabilă. Să aibă oare legătură asta cu „Eu te-am făcut, eu te omor?” Spunând aceste vorbe în copilărie, e ca și cum copilul ar trebui să înțeleagă că are un stăpân și trebuie să facă numai ce i se dictează. Dar am o veste pentru voi: copilul devine adult. Și chiar dacă devine adult, asta nu înseamnă că i se schimbă crezurile din copilărie. Adultul de azi va aștepta să i se spună ce să facă, când, cum, cu cine, ce. Cu siguranță asta nu va însemna un adult fericit și nici împlinit.

Imaginează-ți pentru o secundă cum te-ai simți tu dacă ai fi amenințat verbal de cineva! Imaginează-ți cum ți-ar crește pulsul și ce ți-ai dori să faci într-un astfel de moment! Și mai imaginează-ți că ești neputincios pentru a riposta. E frustrant, nu-i așa?

Nu asta e soluția! Lăsați copiii să-și trăiască  întreaga copilărie în armonie, fără frici, fără teroare. Lăsați copiii să fie rebeli, să aibă un punct de vedere, să se facă ascultați.

Dragi părinți, fiți fericiți! Nu există statut mai onorabil decât acela de a fi părinte! Și știți ce? Meseria de părinte se face 24/24, gratis și cu mult efort, chiar dacă uneori stresul pare că-și spune cuvântul.

Citește ”Cum să ne păstrăm copiii aproape”, cartea care oferă o explicație puternică pentru agresiunile școlare și violența în rândul tinerilor. Odată explicația oferită se va găsi și rezolvarea. Cartea este disponibilă AICI.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație