Gelozia între frați. Psiholog: ”Modul în care copiii sunt învăţaţi să își gestioneze furia şi frustrările face diferența”

gelozia între frați

De ce a trebuit să se nască şi el? Este întrebarea pe care fiica-mea o pune frecvent după conflictele cu fratele care are cu patru ani mai puţin. Se bat şi se agasează unul pe altul într-un mod  atât de subtil că nu ştii pe care să îl pedepseşti decât după o investigaţie în care fiecare este lăsat să îşi spună varianta şi rămâne să interpretezi care exagerează mai mult. Este vorba, de fapt, despre gelozia între frați.

Punctul culminant a fost atunci când s-au hârjonit astfel încât ecranul telefonului abia cumpărat de ziua ei s-a făcut praf. După ţipete şi plânsete de ambele părţi, i-am lăsat singuri. El plângea cu lacrimi şi muci, ea încerca să îl consoleze că nu a fost doar vina lui. Clar, ne încadrăm la culpă comună. A fost însă şi momentul în care am profitat pentru a pune în discuţie problema nevoii de a lovi pe care el o simte inclusiv când se joacă în parc şi am căzut de acord să nu o mai facă. Deocamdată funcționează. Rămâne de văzut cât…

De nenumărate ori mi-am pus întrebarea dacă vina acestor conflicte nu ni se datorează, poate nu am ştiut să îi facem să se placă suficient, poate că am alimentat geloziile mai mult sau mai puţin conştient.

Psihologul si psihoterapeutul Diana-Roxana Onuțu oferă explicaţii punctual la câteva întrebări esenţiale legate de conflictele între fraţi, dar şi ceva soluţii pentru a le diminua.

De ce apare gelozia între frați, dar bătăile?

Indiferent că este manifestată într-un mod evident sau nu, indiferent dacă este acceptată la nivel conştient sau nu, gelozia între fraţi este cu siguranţă mereu prezentă şi este absolut normal că ea să apară. Cei mai mari resimt puternic faptul că, dintr-o dată, trebuie să împartă timpul şi atenţia cu încă un membru al familiei,  iar asta duce chiar la apariţia unor sentimente de teamă de a pierde iubirea părinţilor sau chiar de a fi abandonat în favoarea noului născut.

Aşa s-ar explica gelozia fraţilor mai mari. Dar cum rămâne cu cei mici?  Ei bine, în cazul celor mai mici, sentimentele de gelozie ar putea fi explicate de faptul că, deşi uneori simt că li se permite orice, nu pot să facă anumite activităţi pe care fraţii mai mari le fac. Fie că este vorba despre anumite jocuri pe care încă nu le înţeleg, de anumite activităţi pentru care nu au încă vârstă corespunzătoare, această “excludere” este resimţită puternic de cei mai mici ca o formă de respingere, de pierdere a atenţiei şi afecţiunii în favoarea fratelui mai mare.

Despre cum îi poți învăța pe cei mici să își controleze emoțiile și cum poți transforma situațiile conflictuale dintre frați în oportunități de învățare, poți afla și de la dr. Laura Markham, în ”Părinți liniștiși, frați fericiți”.

În ceea ce priveşte bătaia, riscul ca cei mici să aibă un comportament agresiv este mai mare dacă copiii sunt frecvent pedepsiţi prin bătaie. Este vorba despre modul în care copilul învaţă cum este gestionat raportul de putere, cel mai puternic (părintele/fratele mai mare), obţine ce vrea de la cel mai slab (copilul/fratele mai mic) folosindu-şi puterea fizică.

De ce în unele familii apar, în altele nu?

Date fiind cele povestite mai sus, gelozia între fraţi apare în orice familie, iluzia că în unele cazuri ea nu este prezentă se datorează faptului că uneori este mai dificil de identificat. Este evident atunci când apare bătaia între fraţi sau când este exprimată  verbal, şi este mai puţin evident atunci când se manifestă sub forma unor comportamente regresive la cei mari (de exemplu: suptul degetului, dorinţa de a suge din biberon, udarea patului noaptea) sau a rebeliunii la cei mici. În ceea ce priveşte bătaia, trebuie să luăm în considerare dacă părinţii au comportamente agresive faţă de copii sau faţă de alţi oameni, dacă cei mici au fost expuşi la acte de violenţă la grădiniţă sau la desene animate. Consider că aceste aspecte la care se adaugă modul în care copiii sunt învăţaţi să îţi gestioneze furia şi frustrările, sunt cele mai fac diferenţa.

Ce poate face un părinte să nu le favorizeze?

Primul pas pe care un părinte e necesar să îl facă este să înţeleagă că gelozia va apărea ori cum şi să nu se învinovăţească. Odată ce îi acceptăm prezenţa suntem mai deschişi şi mai pregătiţi să găsim strategii casă îi facem faţă.

Deşi uneori unul dintre copii este mai compliant şi mai înţelegător, este recomandat să evităm să îl dăm ca exemplu celorlalţi fraţi care inevitabil vor simţi că cel dat ca exemplu este iubit mai mult. Asta adânceşte problema.

Când vorbesc despre comparaţiile între fraţi, mă refer şi la situaţiile în care părinţii le spun copiilor că îi iubesc “la fel de mult”. Bineînţeles că ne iubim copiii la fel de mult şi nu facem diferenţa între ei darsă ne gândim puţin la noi că adulţi, dacă cineva ne spune că suntem la fel de buni şi de competenţi cum e colegul nostru, în mod involuntar vom intră în competiţie cu acesta să vedem care este totuşi cel mai bun. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu copii. Ei au nevoie să ştie că sunt unici, că au ceva pentru care merită să fie iubiţi şi admiraţi, ceva ce nimeni altcineva nu are şi nu ar putea să le ia. De aceea, consider că este important să le spunem copiilor ce anume ne face să fim mândri de ei, ce admirăm la fiecare în parte şi de ce sunt indispensabili în viaţă noastră.

Sunt bătăile mai comune între băieţi sau este doar o aparenţă?

Băieţii sunt în general mai competitive decât fetiţele, aspect verificat şi confirmat de numeroase studii, ei fiind, de asemenea, şi mai agresivi. La baza acestei diferenţe stă, bineînţeles, testosteronul care se face vinovat de impulsurile spre violenţă, ce la o vârstă mică sunt dificil de gestionat sub o formă acceptabilă social. Cu vârsta, odată ce băieţii învaţă să îşi controleze instinctele şi impulsurile, comportamentul agresiv ar trebui să dispară.

Cum să le explicit copiilor că nu este în regulă să se lovească şi chiar să aibă efect?

Bătaia este forma prin care, de multe ori, copiii stabilesc raportul de putere dintre ei. Dacă dorim să eradicăm acest comportament, consider că este important să le oferim o alternativă. În primul rând, este necesar să vezi ce stă la baza acestei manifestări, motivul exprimat (obiectul fizic pentru care se bat) dar şi emoţia pe care nu ştiu cum să o gestioneze. Primul pas este să le validăm emoţiile – “este normal să fii furios şi frustrate când nu obţii ce îţi doreşti. Hai să vedem împreună cum altfel am putea rezolva asta”.

Este important să le dăm copiilor un exemplu despre cum să exprime prin cuvinte ce simt şi ce îşi doresc, apoi să îi ajutăm să ajungă la un compromis. Acest compromis nu trebuie să avantajeze pe niciunul dintre copii. De exemplu, dacă cei mici se bat de la tabletă, stabilim împreună un interval de timp pentru fiecare dintre ei (jumătate de oră), apoi îi punem să dea cu banul sau cu un zar pentru a stabili cine se va bucura primul de obiectul mult dorit. În acest fel, părintele nu favorizează pe nimeni, regula este impusă de o terţă parte.

Ce trebuie să înţelegi, ca părinte, este că aceste comportamente nu vor dispărea instant, este necesar să intervii şi să adopţi o atitudine echidistantă un timp mai îndelungat, până când copiii tăi vor învaţă să gestioneze conflictele. Este dificil şi este un proces care îţi va pune răbdarea la încercare. Asigura-te că regulile sunt înţelese şi respectate de copii, ei au nevoie de limite clare care să îi ajute să îşi ajusteze comportamentul spre o formă de manifestare acceptată social.

psiholog-diana-roxana-onutu

Diana – Roxana Onuțu este psiholog clinician și psihoterapeut. În anul 2014 a absolvit masterul de Psihologie Clinică  din cadrul Universității din București iar din 2015 și-a continuat studiile în cadrul Asociației Române de Terapii Scurte Orientate pe Resurse și Soluții din București. De-a lungul anilor, a lucrat atât cu adulți, cât și cu copii.
Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

 

Intră în conversație