Inteligența emoțională. Cum o cultivi, de ce este importantă?

inteligența emoțională

Emoțiile ne colorează viața. Ele pot fi luminoase sau terne, iar sănătatea emoțională a copiilor este strâns legată de cea fizică, ne asigură Sanya Pelini pe parent.co.

Studiile făcute în acest domeniu sugerează că „emoțiile ne controlează comportamentul și starea fiziologică”. Emoțiile se manifestă diferit în fiecare organism; cu alte cuvinte, nu toată lumea simte fluturi în stomac atunci când e anxios. Însă emoțiile joacă un rol important în sistemul nostru nervos, conducând la manifestări fizice diferite.

Conform expertului neurolog Candace Pert, „trupul tău este subconștientul tău”. Dr. Pert susține că emoțiile diferite trimit mesaje diferite trupului, ceea ce poate duce la un dezechilibru al sistemului nervos. Cele mai obișnuite sunt durerile de cap, mâini și picioare amorțite, stres și anxietate, depresie, dureri musculare, crampe, dureri abdominale, diaree și chiar nevoia bruscă de a urina sau defeca.

Din această cauză, este important să învățăm copiii să-și controleze emoțiile, acesta fiind un pas important care-i va dezvolta inteligența emoțională în copilărie, dar și la maturitate. Iată cinci ponturi cu ajutorul cărora puteți întări inteligența emoțională a copilului:

Ajută copilul să reflecteze la emoțiile lui

Copiii mici nu știu întotdeauna ce simt și rareori știu cum să facă față acestor emoții. Mai mult, ei nu vor învăța să facă diferența între emoții dacă nu sunt învățați. Își dau seama că simt ceva, dar nu știu despre ce anume e vorba. Emoțiile sunt peste tot, așa că e ușor să găsești momentul să vorbești cu copilul despre asta.

Considerând emoțiile lui reale și vorbind periodic despre sentimente – Cum te simți? Cum crezi că se simte el? De ce crezi că e tristă? – este calea potrivită de a-l învăța să-și gestioneze emoțiile.

Oferă-i instrumentele potrivite cu ajutorul cărora să gestioneze emoțiile negative

Indiferent cât de mult ne-am dori și am încerca, nu vom reuși niciodată să ne ferim copilul de emoțiile negative. Nu le putem garanta că drumul lor în viață va fi neted și nici nu ar trebui să facem asta. Copilul trebuie să știe că emoțiile sunt normale și că pot fi gestionate atunci când ai instrumentele necesare.

Învățând copilul să-și gestioneze singur emoțiile, îi oferim acestuia posibilitatea să găsească resursele necesare atunci când va fi pus în situații dificile. Unul dintre instrumente implică ajutarea copilului în identificarea reacției potrivite la emoțiile puternice. Asta îl poate calma și totodată poate reduce furia, stresul și anxietatea.

Te-ar mai putea interesa și:
Comportamentul obsesiv compulsiv la copii. Semne și abordări

Oferă-i ocazia să-și exprime emoțiile și cultivă-i inteligența emoțională

Atunci când există transparență în luarea deciziilor legate de creșterea copilului, el va ști că-i ești mereu alături și atunci îi va fi mult mai ușor să vină la tine când are probleme. Când micuțul știe că părerea lui contează și că emoțiile lui nu vor fi minimalizate, e mult mai verosimil să-și exprime gândurile. În cele mai multe cazuri, copilul nu spune niciodată deschis ce-l deranjează, mai ales dacă mai e încă sub influența unei emoții.

Oferindu-i mai întâi posibilitatea să se liniștească, într-un spațiu intim, confortabil, îl poate ajuta să vorbească apoi despre ceea ce l-a afectat.

Trebuie să știi când e momentul să-l lași în pace

Întărirea inteligenței emoționale a unui copil înseamnă și că e bine să-l înveți să ia decizii, după care trebuie să te dai la o parte ca să se poată descurca singur. Multe studii garantează că dacă-i oferi de timpuriu independența, învață să găsească mai repede soluții la anumite probleme și-i crește încrederea în sine.

Ajutându-ți copilul să exploreze reacții sau soluții la diferite probleme îi dezvoltă capacitatea de a găsi singur soluții, crescându-i încrederea în sine. De exemplu, spunându-i că întotdeauna există mai multe soluții la aceeași problemă, îl ajuți să reflecteze la posibile reacții, chiar și în lipsa ta.

Te-ar mai putea interesa și:
Ce învață un copil neglijat emoțional?

Învață-l când e bine să renunțe

Se spune că pescarii care dau prea mult la pește în același loc nu vor mai prinde nimic, deoarece peștele s-a învățat cu momeala aceea și nu mai mușcă. În cele din urmă, pescarul trebuie să caute un alt loc.

Morala acestei povești este că, uneori, este mai bine să renunți dacă problema pe care o ai îi cauzează stres și anxietate. Deși unele situații sunt inevitabile, sunt și multe care pot fi evitate. Știind că poate evita o anumită situație, copilul poate reduce efectul unor emoții negative.

Odată ce-i cultivi copilului inteligența emoțională, îl vei ajuta să aibă o viață mai bună și să se simtă împlinit.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație