La o minciună distanță

Minciunile copiilor/Totul despre mame
Cum sa scurtezi o zi de scoala?
Minciunile copiilor/Totul despre mame
Cum sa scurtezi o zi de scoala?

Cine a spus sirop de zmeură în crema de față sau ce ne facem cu minciunile (ne)vinovate

Mă sună luni învățătorul. “Pe Tudor îl doare burta. A fost şi la cabinet, dacă puteți să veniți să-l luați…” Mă duc într-un suflet. Copilul, flancat de prietenii cei mai buni din clasă, îşi strânge lucrurile. Plecăm.

Pe scurtul drum spre casă, îmi arată pe limbă jumătate de pastilă suptă. “Vezi? Mi-a dat şi medicament…” Îi fac un ceai de mentă, se bagă în pat la desene, îl scarpin pe spate, când să dau mobilul pe silent mi-l cere puțin, să se joace, că parcă se simte mai bine. Ziua de marți trece fără evenimente, miercuri sună iar domnul învățător. Cu o bănuială în suflet, îl rog pe tac’su să-l ia de la şcoală şi să-l ducă direct la doctorița de familie. Copilul, aflu, insistă că nu e cazul. Tatăl insistă că e, doctorița nu găseşte nimic suspect. Acasă, îl invit călduros în pat. “Fără desene, când eşti bolnav e bine să te odihneşti…” Îşi revine miraculos după cinci minute şi îmi spune că probabil circulă un virus că sunt mai mulți copii pe care îi doare burta şi TREBUIE să plece acasă.

Pe cuvânt de onoare?

Îl întreb cum e la cabinet. Îmi spune că e frumos. Vin cu el colegii preferați, doamna îi întreabă de sănătate. Pe măsură ce se entuziasmează, îşi dă seama că nu-i a bună să-mi zică tot. Mie-mi vine să râd, nu se mai abține nici el, apoi se enervează: “Îmi vine să râd că râzi tu! Nu mai râde!” Nu-mi amintesc prima minciună pe care mi-a spus-o. Dar nu pot uita episodul în care l-am muştruluit nici nu mai ştiu pentru ce, am ieşit din cameră şi m-am întors brusc să-i mai spun ceva. Era pe covor, într-o mare de jucării şi se strâmba spre uşa pe care tocmai ieşisem.

Minciunele

Mai tare decât o minciună în sine mă irită faptul că îşi imaginează că nu-mi dau seama că minte. Sigur, îmi amintesc propriile minciuni adresate adulților din jurul meu, pe când eram copil. Şi satisfacția pe care o aveam când nu mă/se prindeau. Era un fel de barieră de protecție pentru mine să ştiu că nu am nevoie decât de câteva cuvinte ca să scap basma curată după ce făceam vreo trăznaie. Dar bariera asta impunea şi o distanță. Copil fiind, distanța asta mi se părea interesantă pentru că eu o stabileam, eu puteam s-o şterg cu buretele. Şi Tudor al meu are momentele lui de onestitate. De exemplu, pe vremea când fumam, mi-a luat câteva țigări din pachet, le-a vârât într-o şosetă de-a lui şi apoi le-a răsucit. N-a recunoscut că el făcuse asta decât la vreo două zile după abominabila faptă. Sau când mi-a turnat sirop de zmeură în crema de față. Suntem trei oameni în casă, cum Dumnezeule să-mi ceri să cred că ar fi putut face asta bărbatu’meu sau spiriduşii?! Acum, că e mai mare, s-au mai rafinat şi minciunile. Numai că bariera asta între el şi mine – pe care o construieşte o minciună – doar el o poate lăsa în jos sau ridica. Îi dă un sentiment de putere, mi-e limpede, iar mie unul de adult tâmpițel. Ceea ce nu prea-mi convine.

Amintiri din copilărie

Primisem nişte rezerve de cerneală roşie, cum nu se găseau pe la noi. Spărgeam una şi picuram câțiva stropi sângerii pe-o batistă şi ieşeam de la ore cu ditamai hemoragia nazală. Însoțită, fireşte, de cea mai bună prietenă. Ne simțeam super inteligente pentru că păcăleam sistemul. Cine mai era ca noi? Până ne-a dat de gol un coleg frustrat. M-am simțit atât de prost… De aceea mi-e greu să-i demontez lui Tudor încercările de a mă minți şi prefer să-l las să vină singur la spovedanie, când are chef. Încerc să-i dau de înțeles, însă, că ştiam. Mai ales că mă gândesc, cu groază, la adolescență. Când minciunile nu vor mai fi inofensive şi nici atât de uşor de ghicit. Mi-ar plăcea să vină la mine cu orice problemă. Dar câți dintre noi am făcut-o, de fapt? Câți dintre noi au dat fuga la mama sau la tata să le ceară un sfat avizat când ni s-a întins, de exemplu, prima țigară? Sfaturile veneau pe altă filieră, iar cel mai inteligent mi s-a părut cel care mă învăța să am mereu la mine gumă mentolată. Pe care, după ce o rod un pic, s-o întind pe mâini pentru că şi mâinile miros a țigară… Partea bună e că sunt o mamă cool, iar până la adolescența lui Tudor mai sunt nişte ani, timp în care aş putea pune ban pe ban să achiziționez un detector de minciuni pe care să-l instalez pe hol, la intrare.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație