5 strategii de prevenire a comportamentului dificil al copiilor

Ce facem atunci când cel mic are un comportament dificil? Soluţiile vin de la Dr. Laura Markham

„OK, m-ai convins să nu recurg la pedeapsă. Dar copilul meu de doi ani muşcă în continuare, are tantrumuri, aruncă cu mâncare şi scrijelește mobila…” – Rebecca

Capacitatea de a-și controla emoţiile şi comportamentul este încă în curs de dezvoltare la nivelul cortexului frontal al unui copil de doi ani. Asta înseamnă că da, aruncă mâncarea, rupe lucrurile, are crize, muşcă atunci când e supărat şi scrijeleşte mobila. Cu alte cuvinte, el se poartă corespunzător vârstei.

Dar, din moment ce creierul continuă să se dezvolte şi în anii adolescenţei, copiilor de toate vârstele le lipseşte, uneori, controlul raţional prin care să se comporte aşa cum ne-am dori. Câteodată chiar şi adolescenţii de 15 ani se poartă ca un copil de 2 ani!

Aşa că ce poţi face atunci când copilul tău are un comportament dificil, indiferent dacă e un copil mic sau un adolescent?

Iată cele mai bune cinci strategii de prevenire a comportamentului nedorit, pentru copiii de toate vârstele!

1. Conectează-te

Rămâi conectată cu cel mic privind lucrurile îi din punctul lui de veder , aşa încât să fie motivat să-şi dezvolte autocontrolul. Atunci când fiinţele umane răbufnesc – spre exemplu, când copilul îşi muşcă fratele, distruge lucruri, te sfidează – acest lucru se întâmplă pentru că se simt speriate sau rănite. Acea supărare îl deconectează pe copil de tine, chiar dacă ai de obicei o relaţie apropiată cu el. Dar motivaţia lui de a se purta într-un anume fel vine din legătura sa cu tine, deci va trebui să restabileşti conexiunea cu pricina înainte de a-i putea influenţa comportamentul. De îndată ce îţi vezi copilul supărat şi depăşind limitele de comportament acceptabil, apropie-te de el şi reconectează-te: „Scumpule, cred că toţi avem nevoie de o îmbrăţişare… Vino aici.” Uneori doar atât e suficient pentru a face ca lucrurile să ia alt curs, mai ales dacă pui în aplicare mai departe punctul următor.

2. Joacă-te

Copiii îşi procesează emoţiile prin joacă, iar astfel poţi adesea preveni comportamentele dificle, ajutând copilul să-şi exprime sentimentele printr-o serie de ghiduşii. Copiilor le trebuie cât mai des jocuri prin care să arunce fel de fel de obiecte, ca să le fie satisfăcute impulsurile de a arunca. Pune-i să arunce în casă sau afară mici bile într-o găleată ori să arunce cu jucării de pluş în jos, pe scări, dacă locuiţi la curte. Uită-te la el, concurează şi tu (fără să-ţi dai prea mult silinţa), admiră aruncările copilului şi prefă-te că greşeşti mai des, ca să îl faci să se distreze şi să râdă. Toţi copiii mici au nevoie de lupte şi de jocuri prin care ajung să se simtă puternici: „Eşti prea rapid pentru mine! Cum se face că reuşeşti mereu să câştigi?!” Cu cât se va râde mai mult, cu atât se vor rări momentele în care cel mic are un comportament dificil.

Aşadar, atunci când copilul începe să „sară calul”, ai putea să îl iei în braţe şi să alergi în jurul casei cu el, intonând ceva care-l face să râdă, de genul „suntem nişte căţeluşi zgomotoşi şi cine se apropie de noi primeşte un pupic lipicios de căţeluş!”

Apoi iniţiază o competiţe cu el pentru a vedea cine poate să mârâie mai aprig, până când veţi chicoti amândoi şi întreaga dispoziţie se va schimba. (Adaptează această joacă la copiii mai mari şi încearcă să te baţi cu perne. Lupta cu perne este esenţială pentru traiul alături de copii mai mari şi adolescenţi.)

Aceste trucuri funcţionează în cele mai multe situaţii, cu excepţia cazului în care lucrurile au ajuns prea departe şi copilul tău trebuie doar să-şi exprime toate acele lacrimi şi temeri pe care le are, iar joaca nu-i va schimba starea de spirit. Ceea ce trebuie să faci atunci este pasul următor.

3. Ajută-l să-şi gestioneze emoţiile

… astfel încât să nu ajungă la un comportament dificil.

Când copilul este mârâit sau sfidător, iar joaca nu-i schimbă starea de spirit, el îţi cere ajutorul în a-şi gestiona sentimentele uriaşe. Toţi copiii mici transportă un fel de „rucsac emoţional” în care depozitează emoţiile pe care nu au putut să le exprima într-un anumit moment. Când acele sentimente dau să iasă afară, copiii se simt deconectaţi de noi şi ne arată asta prin refuzul de a coopera. Când ignorăm aceste semnale, putem fi siguri că în curând cel mic se va dezlănțui.

Poţi să previi comportamentele dificile ajutându-l în mod proactiv pe copil să scoată la suprafaţă supărările. Cum? Creând un mediu sigur. Adunând cât de multă compasiune poţi. Apropiindu-te de el şi privindu-l în ochi. Dacă este necesar, pune-ţi mâna pe braţul lui şi opreşte-l atunci când vrea să arunce ceva sau pune-i mâna gentil chiar pe burtă, ca să-l împiedici să se îndrepte către sora lui. Stabilește limita cu cât de multă blândeţe poţi: „Dragul meu, nu te voi lăsa să faci asta”.

Varianta optimistă e că el se va înmuia şi va plânge. Şi mai probabil e că îşi va revărsa primul furia spre tine. Dacă rămâi într-o stare plină de compasiune (şi dacă ai reuşit să menţii o legătură strânsă cu el printr-o serie de jocuri şi prin timp petrecut doar cu el), se va simţi suficient de în siguranță pentru a-ţi arăta lacrimile şi temerile care se află în spatele furiei. Primeşte acele emoţii. Uneori, frica arată ca un tantrum, indiferent dacă cel mic are doi sau zece ani, dar el are nevoie de acel „mediu cald” oferit de prezenţa ta pentru a exprima, pentru a trăii aceste sentimente pe care le tot adună.

Vestea bună despre emoţii este că, odată ce îți dai voie să le simți, se evaporă. Iar după ce se înmoaie, copilul se va simţi mai relaxat, gata de o reconectare fericită şi de cooperare.

Cu cât este mai mai mic copilul atunci când începi să-i dai voie să-şi manifeste emoţiile, cu atât mai bine şi le va putea el controla pe măsură ce creşte şi cu atât mai puţine crize vei vedea. Dar chiar şi copiii mai mari vor reacționa la siguranţa pe care o creezi şi îţi vor arăta ce-i deranjează. Respiră calm şi nu lua furia lor drept un afront la adresa ta.

Asta înseamnă că accepţi abuzul verbal? Nu. În acest caz spui: „Vai! Trebuie să fii foarte supărat dacă-mi vorbeşti aşa. Ce să întâmplat, scumpule?”

Apoi ascultă şi continuă să respiri calm! Mai târziu, copilul tău îţi va oferi, probabil, nişte scuze spontane. Dacă nu, poţi accentua faptul că limbajul respectuos este una dintre regulile din casă. (Desigur, tu va trebui să fii un adevărat model în acest sens.)

4. Stabileşte limite cu empatie

Bineînţeles, nimic din toate astea nu te împiedică să fixezi anumite limite. Este responsabilitatea noastră de a ne ghida copiii. Dar toţi oamenii opun rezistenţă la control. Copiii de toate vârstele au mai multe şanse să ne urmeze sfaturile atunci când le înţelegem punctul de vedere. (Este, de asemenea, mai uşor pentru oameni să redirecţioneze un impuls, decât să îl oprească de tot.)

„Mâncarea nu e făcută să fie aruncată! Vrei să-mi arăţi că ai terminat de mâncat? Spune gata, mami! şi eu te voi ajuta să cobori de la masă… Din moment ce vrei să arunci cu lucruri, nu mai bine iei bilele să le arunci în găleată?”

„Ştiu, e greu să te opreşti din joacă şi să te pregăteşti de culcare. Pariez că atunci când vei fi mare n-o să mai dormi deloc. Tot ce o să faci va fi să te joci toată noaptea, în fiecare noapte, nu-i aşa? Dar acum, în schimb, e timpul să mergi la somn.”

5. Reglează-ţi propriile emoţii

Deloc surprinzător, copiii vor acţiona ca nişte copii şi vor da dovadă de un comportament adecvat vârstei lor. Atunci când noi reacţionăm printr-o criză de furie, întotdeauna înrăutăţim lucrurile. Dacă-ţi poţi regla propriile emoţii, poţi să-ţi calmezi întotdeauna furia. Un astfel de comportament îi învaţă pe copii să-şi gestioneze propriile emoţii. Iar asta e şi ceea ce le permite să-şi gestioneze comportamentul.

Aceste 5 instrumente – conectare, joacă, gestionarea emoţiilor, stabilirea limitelor cu empatie şi reglarea propriilor emoţii – îi vor da copilului tău sprijinul de care are nevoie pentru a fi cea mai bună variantă a lui însuși de cele mai multe ori. Desigur, în cazul în care copilul tău are doar câţiva anişori, e bine să fii prevăzător: nu lăsa stilouri la îndemână, ţine departe cariocile de tip marker permanent şi dezvoltă-ţi reflexe foarte rapide de a-i prinde castronaşul după ce a terminat de mâncat.

Copyright © 2015 Dr. Laura Markham, traducere de Raluca Dumitrică cu permisiunea autorului. Articolul original a apărut aici.

Vrei să fii părintele de care copilul tău are nevoie? Îți recomandăm și cărțile Laurei Markham, disponibile acum AICI.

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație