Mami, și tu o să mori?

Am o bună prietenă care a suferit o pierdere mare într-una din zilele trecute. Ce mi se pare straniu este că m-a sunat să mă anunțe exact în ziua când începusem să scriu un text cu titlul Cum le vorbim copiilor despre moarte. Eu mă poticneam într-un text cam prea didactic, neavând prea multe referințe, iar ea m-a sunat să îmi ceară ajutorul.

Băiețelul prietenei mele are doi ani și tocmai i-a murit bunica, cea mai minunată, mai caldă și mai elegantă bunică pe care am cunoscut-o.

Cum să îi spui unui copil atât de mic că cineva drag lui s-a dus într-un loc despre care nimeni nu știe prea multe? Și cum să îi explici că de acum încolo o persoană atât de dragă și apropiată va dispărea pentru totdeauna? Cum să treci peste durerea sufocantă pentru a gasi creativitatea și resursele necesare pentru a-i vorbi copilului calm și chibzuit?

Prietena mea e fenomenală. Probabil pentru că a avut o mama fenomenală. Povestea pe care i-a spus-o fiului ei m-a impresionat până la lacrimi și sunt sigură că nu îi pare rău că o scriu aici. E o inspirație pentru oricine, iar în plus e frumoasă ca o poveste de iubire.

Nono a adormit și – în somn – a făcut o magie. S-a transformat într-un înger minunat, iar acum poate să fie tot timpul cu noi. O să ne vadă tot timpul, însă trebuie să știi că noi nu o mai putem vedea. O putem simți și putem să îi vorbim de câte ori vrem, pentru că ne aude.

Așa o poveste frumoasă nu se poate naște decât din iubire. Din iubire enormă pentru mama și cea mai bună prietenă care s-a dus, din iubire imensă pentru puiul de om care pierde mult și înțelege tot, chiar dacă noi nu știm asta. Numai iubirea ne poate aduce în punctul în care transformăm lacrimile în povești cu îngeri care să poată lumina visele copiilor și amintirile de mâine.

Cei care au trecut prin pierderea cuiva drag știu cât de tare îi marchează pe copii moartea. Altfel decât pe noi, pentru că ei, în funcție de vârstă, înțeleg diferit conceptul de „dispariție pentru totdeauna”. Sensibilitatea lor pune peste orice sentiment o lupă enormă. Distorsionate si gigantice, sentimentele copiilor sunt greu de patruns, greu de descifrat.

Și să știți, dragi părinți, că la un moment dat moartea devine o tema recurentă și angoasantă pentru copii. Pentru toți copiii. Dacă băiețelul prietenei mele ar fi avut doar cu vreo doi ani mai mult, probabil că ar fi pus cea mai grea întrebare din lume. Mami, și tu o să mori?

De ce e aceasta cea mai grea întrebare din lume? Oare pentru că, deși suntem conștienți că la un moment dat nu vom mai fi, nu vrem să privim în ochi certitudinea asta? Oare pentru că atunci când avem copii moartea e de un milion de ori mai înspăimântătoare? Oare pentru că nu ne imaginăm că legatura dintre noi și copii ar putea fi vreodată întreruptă de ceva, de orice? Oare fiindcă nu știm ce înțeleg exact copiii prin „a muri”?

Deși noi, adulții, știm că moartea e definitivă, să ne amintim că pentru copii ea nu are aceeași valoare. Poate mai înțelepți decât noi, copiii nu pot privi moartea ca fiind ireversibilă (până târziu în copilărie). De aceea, poveștile prin care îi ghidăm în despărțirea de cei dragi n-ar trebui să fie legate de cuvantul „niciodată”. De-abia între cinci și nouă ani copiii încep să își dea seama ca moartea este ceva definitiv, permanent și că toate ființele mor la un moment dat. Între nouă ani și adolescență copiii înțeleg cu adevărat ce înseamnă moartea, că este un fenomen ireversibil, inevitabil și că ei inșiși vor muri la un moment dat. Unii dintre ei dezvoltă deja idei filozofice cu privire la moarte și viață. În această etapă copiii vor avea nevoie de ajutorul nostru, pentru a le tămădui angoasele. Ei vor vrea să știe mai mult decât în prima copilărie, vor adânci teme legate de sensul vieții sau de permanența iubirii. Ne va fi mai greu, având de răspuns unor întrebări complicate, sau mai ușor, vorbind aproape aceeași limbă, de pe tărâmuri apropiate?

Cred că e la fel de greu atunci când îi explicăm unui copil de doi ani că un om drag s-a transformat în înger ca atunci când îi explicam unui copil de patru ani că da, chiar și mami va muri cândva, deși mai e muuuult până atunci. Și la fel de greu, probabil, va fi să căutăm împreună cu copilul nostru adolescent sensul vieții, ajutându-l să treacă peste pierderi și despărțiri.

Pentru că, știți deja, viața e plină de pierderi și despartiri. Aproape la fel de traumatizante ca moartea, mai există in viata copilului nostru zeci de alte despățiri dureroase. Nu îi putem feri pe copii de viața însăși, dar putem să le fim alături, să-i ascultăm și să-i înțelegm.

Vom avea deseori noi înșine mare nevoie de ajutor și să nu uităm să îl cerem celor de vârsta noastra, care ni-l pot oferi. Iar copiilor să le punem în față povești simple, calde, potrivite vârstei lor.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație