Manipularea părinților. Pot bebelușii și copiii până la 3 ani să facă asta?

Daniela Ghiorghe
manipularea părinților

Manipularea părinților de către bebeluși și copiii de până la 3 ani este un concept din ce în ce mai întâlnit, majoritatea sfaturilor din partea părinților concentrându-se pe această idee. Sfaturile îi încurajează pe aceștia din urmă să țină cu dinții de principii și să nu le permită copiilor să facă tot ce vor ei.

Este o abordare combativă care nu numai că promovează ideea că micuții reprezintă dușmanul, dar și că sunt capabili de plănuirea în detaliu a răzbunării lor. Această paranoia a manipulării pleacă de la faptul că părinții cred că ei ar trebui să mențină controlul mereu, scrie huffingtonpost.co.uk.

Definiția din dicționar a cuvântului manipulare o găsiți mai jos:

„controlul sau influența (a unei persoane sau situații) într-un mod inteligent sau fără scrupule”

„Ideea că micuții își manipulează părinții prin prisma comportamentului lor, fie că plâng noaptea sau că fac crize în timpul zilei implică faptul că aceștia posedă un grad de machiavelism. În realitate însă, acest lucru nu este adevărat” este de părere Sarah Ockwell-Smith, autoarea cărții „Soluții blânde pentru somnul liniștit al bebelușilor și al copiilor” pe care o găsiți AICI.

Pentru a-și manipula părinții, bebelușii și copiii sau au nevoie de următoare aptitudini?

  • Gândire ipotetică
  • Gândire critică și rațională
  • Empatie
  • Controlul impulsurilor

Abuzul emoțional, un mod parșiv de a-i frânge copilului aripile

Aceste aptitudini cognitive fac parte din atribuțiile cortexului prefrontal, parte a creierului care este responsabilă pentru abilități extraordinare și este ultima care evoluează. Cercetătorii cred că această parte a creierului se dezvoltă abia între 20 și 25 de ani.

Știind aceste lucruri, devine evident faptul că bebelușii și copiii de până la 3 ani sunt incapabili de procesul complex de manipulare al altor persoane. Adică unii părinți cred că micuții lor sunt în stare să facă mai multe lucruri decât pot ei de fapt.

Prin urmare, nu există posibilitatea ca un bebeluș care stă singur în pătuț în timpul nopții, să vrea în brațele mamei deși se simte bine unde este în prezent (adică în pătuț).  „Acest lucru ar implica mai multe situații în care bebelușul se gândește la mai multe reacții posibile ale părinților. Și implică faptul că ar fi capabil să-și controleze și comportamentul propriu, ceea ce nu este adevărat” crede Sarah Ockwell-Smith. „Mai degrabă bebelușul plânge pentru că nu-și poate controla frica, din cauza izolării, adaugă ea.” Acesta plânge pentru că abilitățile primitive ale creierului său nu îi permit să facă altceva.

Similar, nu există nicio posibilitate ca un copil de până la 3 ani, plin de emoții copleșitoare: tristețe, mânie, durere și frică a ales să facă o criză pe podeaua supermaket-ului pentru că vrea să-și facă părinții de râs. Acest tip de manipulare are nevoie de o dezvoltare a creierului mult mai sofisticată decât cea a unui copil de până la 3 ani. Tot ceea ce știe acel copil este că organismul lui este plin de adrenalină și este speriat, trist și furios. Îți poți imagina cum se simte?

Volumul „Soluții blânde pentru somnul liniștit al bebelușilor și al copiilor” scris de Sarah Ockwell-Smith este disponibil cu precomandă de AICI.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa