Minciuni gogonate

Cele mai neplauzibile minciuni spuse copiilor

 

Of, trebuie să vă mărturisesc că, dacă la fiecare minciună pe care i-o spun fiului meu aș primi 1 leu, acum aș fi undeva prin Top 300 (prin partea de sus). Nu vă mai zic că, dacă ar fi fost adevărată povestea cu Pinocchio, acum aveam nasul de la Hala Traian până la Piața Unirii.

De exemplu, tocmai i-am spus azi dimineață că gluga s-a suparat pe el și vrea să plece de pe hanorac. Trebuia să plecăm la grădiniță, eram în întârziere (când nu suntem în întârziere?), afară era cam rece, el nu accepta șapca și atunci singura varianta era gluga. Pe care, evident, nu o accepta. Am făcut o față mirată și am scos un sunet de uimire, iar când s-a uitat la mine i-am spus că gluga mai are un pic și plânge pentru că el nu o vrea. Ba chiar am și vorbit cu ea, mi-a spus că vrea să plece de pe hanorac. Conflictul a fost încheiat chiar în scara blocului, înainte de a ieși. Copilul și-a pus singur gluga în cap: guga mea!

Mai sunt și poveștile acelea cu un personaj care vine să-i mănânce mâncarea. Noi îl avem pe Pingu. E pinguinul desenat pe marginea farfuriei care chiar ți se pare că stă acolo special ca să-i mănânce mâncarea copilului. Bunica lui, înainte de existenţa lui Pingu, a apelat la un urs mare de pluș pe care îl aducea la masă și îl punea pe scaun lângă el. Totul a funcţionat până în ziua în care copilul chiar nu avea chef să mănânce, așa că i-a vărsat ursului un castron cu lapte în cap și i-a golit și cutia de cereale peste.

Și, de parcă n-ar fi fost suficient, am început, mai nou, să-mi mint copilul în legătură cu timpul. A observat că atunci când nu vreau să-i fac/dau/iau ceva, îi spun că o voi face mâine. Dar s-a prins repede de această șmecherie. Dimineaţă mi-a spus că nu se duce azi la grădiniţă, se va duce mâine. I-am spus că azi e mâine şi s-a ridicat din pat fără să mai comenteze.

Măcar mă consolez cu ideea că nu sunt singura mamă care minte. Când copilul prietenei mele a văzut o cărămidă, a întrebat-o din ce e făcută. Pentru că n-a știut ce să-i răspundă, ea i-a spus că e făcută din cărămizi mai mici. A mers, dar peste câteva zile, puștiul a întrebat-o din ce sunt făcute cărămizile mici. A fost îndrumat către tată pentru lămuriri.

 

Minciuni din copilăria mea

Înainte să îmi spuneți că este important să fim sinceri cu copiii și înainte ca eu să vă dau dreptate, aș vrea să vă povestesc un pic cu ce minciuni am crescut eu, ca să înțelegeți și de unde mi se trage.

Ca toată lumea, am crescut cu povestea cu barza care aduce copii, barză care văd că este în continuare la modă. Am o prietenă însărcinată. Copilul meu a văzut-o în toată perioada sarcinii, de la primele luni în care burtica nici nu se vedea până acum când e în al treilea trimestru. I-am spus copilului ca ea are un bebe în burtică. Mă rog, povestea aia cu „și tu ai fost așa”, știți voi… Concluzia copilului? Prietena mea a mâncat un bebeluș.

„Urc mâncarea în pod, dacă nu mănânci, şi o mai dau jos la Sf. Aşteaptă.” Şi pe măsură ce eu nu binevoiam să mănânc, povestea căpăta accente horror. Că o să mor de foame, o să visez numai mâncare, o să mestec în gol etc. Nici acum nu mă simt foarte bine când am frigiderul gol.

„Miercuri te fac băiat.” Cred ca asta a fost cea mai traumatizantă. O să vă povestesc pe scurt. Îmi doream să fiu băiat, pe la vreo patru ani. Am început să o rog pe mama să mă transforme. După îndelungi insistențe, mama m-a trimis către tata pe motiv că el se ocupă de făcut băieți. Tata, ceva mai iscusit ca mama, ca să evite rugămințile mele stresante a recurs la altă șmecherie: „Vrei să te fac băiat? Te fac! Miercuri e bine, că până atunci am treabă?” Au trecut câțiva ani în așteptarea acelei  zile de miercuri. Ani în care mi-am luat la revedere în mod repetat de la copiii cu care mă jucam pe maidan, ani în care tata m-a luat cu el la fotbal și m-a pus să stau în tribune și să fiu atentă că de miercuri, după ce devin băiat, o să intru și eu în teren să joc. Din fericire, probleme de identitate sexuală nu am. Încă.

„Există un nene rău care îi ia pe copiii care nu sunt cuminți și îi ține în pivniță fără apă, fără mâncare și fără lumină.” De fiecare dată când făceam vreo boacănă, eram amenințată cu scenariul acesta. Ei, nu-i așa că acum minciunile pe care i le zic fiului meu nu vi se mai par așa de grave?

 

Haideți să promitem cu toții că vom fi mai sinceri cu copiii noștri!

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație