Nu vă mai minţiţi copiii!

nu-va-mintiti-copiii-tdm

Nu vă mai mințiți copiii!

Le spunem din fragedă copilărie cât de important e să ne spună adevărul, dar îi mințim cu nerușinare în repetate rânduri. Le spunem că râd copiii de ei dacă plâng, că se supără Moș Crăciun dacă nu mănâncă tot din farfurie, că le face doctorul injecții dacă nu acceptă să le punem un hanorac imediat ce a intrat soarele în nori, că vine Poliția dacă nu se opresc din plin tantrum.

Am fost crescuți cu minciuni, dar asta nu înseamnă că trebuie să ne creștem copiii tot așa

Când era copilul meu de vreo trei ani, în perioada aceea critică în care un tantrum pe zi era ceva decent, obișnuiam să-l mint că vor veni vecinii la ușa noastră. N-am obținut nimic niciodată, copilul plângea și mai tare. Când a mai crescut, într-una din discuțiile noastre despre viață, am aflat de la copil că e tare speriat de vecini. Avea impresia că locuim într-un bloc cu niște bestii care vânează copiii care plâng. Îi era frică să nu cumva să ne trezim cu ei la ușă și să mă bată, în primul rând, pe mine. E drept, o bătaie chiar aș fi meritat atunci!

Am crescut cu doctori răi care urmau să mă schingiuiască dacă nu purtam căciulă, cu păduchi care abia așteptau să se urce în capul meu dacă nu stăteam cuminte să fiu tunsă băiețește, cu Moș Crăciun care nu mi-ar fi adus cadouri dacă nu stăteam potolită în curte, fără să ies afară la copii, cu vacanțe în care părinții nu m-ar fi luat dacă nu mâncam chiftele (le uram, le vomitam pe furiș).

Oferiți ceea ce vreți să primiți!

Poate nu azi, poate nu mâine, dar și copiii voștri vor începe să vă mintă. Nu pretindeți adevărul când nici măcar voi nu-l oferiți. Când sunt mici, nu știu să mintă, dar vor învăța dacă au de unde. Lecția adevărului nu se predă doar din când în când, ci în fiecare moment.

Copilul trebuie să știe că nu se întâmplă nimic dacă nu mănâncă tot – poate nu îi e foame, nu vine nimeni să-l ia sau să-l taxeze de Crăciun. Nu râd copiii de el dacă plânge, ei sunt obișnuiți cu plânsul, copiii între ei n-au treabă cu asta. Și, mai mult, nu e niciodată prea mare pentru o repriză bună de bocit. Noi, adulții, suntem mai pretențioși și ne uităm chiorâș dacă vedem un adult plângând pe stradă.

E greu să înveți să spui adevărul

Am crescut cu atâtea minciuni, încât mi-a luat mult timp să reușesc să scap de ele. Nici nu le mai gândeam, îmi ieșeau din gură pe nesimțite. Ce face? Nu mănâncă? A, o să te îmbolnăvești, mergem la spital, te opresc doctorii acolo. Nu stă unde zic eu și vrea să intre în coșul de rufe? A, e Moș Crăciun la geam, l-am văzut eu. Ba chiar mă și suna și îmi spunea că nu-i mai aduce nimic cadou. Eram un fel de tonomat de minciuni. Am stat așa până în ziua în care copilul meu a refuzat să iasă din casă cu mine purtând niște blugi sfâșiați în genunchi pentru că râd copiii de mine. Refuzul s-a transformat într-o criză de plâns care a reușit să-mi taie tot elanul.

Mi-a luat aproape un an să mă curăț de minciuni…

Adevărul se spune, nu se află

Nu ne-au greșit cu nimic, se nasc nevinovați și datoria noastră e să-i pregătim pentru lume. Haideți s-o facem fără umbrele copilăriei noastre. Să nu ducem minciunile dintr-o generație în alta. Copiii noștri au dreptul să știe adevărul de la noi, nu să-l afle sau să-l descopere mai târziu.

Spuneți-le copiilor adevărul, altfel vă vede Moș Crăciun!

Despre copilăria trăită în clișee și despre adevărul spus copiilor puteți citi și în cartea ”Eu n-am furiș. Dialoguri Marioneze”, de Vivi Gherghe, cu ilustrații de Tuan Nini. O carte delicioasă pentru adulți și copii deopotrivă! Aceasta este disponibilă AICI.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație