Puterea lacrimilor. Uneori, și copiii au nevoie să plângă

copiii au nevoie să plângă

Când se nasc copiii noștri, ne gândim mai ales că a fi părinte va fi așa:  copiii vor plânge, ne vom da seama ce au nevoie, le vom oferi și se vor opri. Și vom ști că facem ceea ce trebuie atunci când trebuie și astfel  vom avea un copil fericit și zâmbitor și care plânge foarte rar, nu e așa?

Cei mai mulți pornim la drum cu acest gând, iar, apoi, avem copii care plâng ore în șir sau care, aparent, plâng fără niciun motiv. Astfel ne îngrijorăm sau chiar ajungem să avem sentimentul că am eșuat ca părinți.

De ce să plângă?

Întreaga poveste a plânsului copiilor e puțin mai complicată. În cartea Alethei Solter, ”The Aware Baby”, aceasta explică știința din spatele lacrimilor, dar și cele două motive principale pentru care plâng copiii: unul este pentru a obține ce vor, iar al doilea este pentru a se vindeca și reface în urma stresului și a tensiunii acumulate.

Dr. William Frey este un biolog care a studiat componenta chimică a lacrimilor. Acesta a descoperit ca ele conțin cortizol, hormonul de stres, așa încât, atunci când plângem, eliminăm la propriu stresul din organism. Lacrimile conțin, de asemenea, și mangan și un hormon important pentru echilibrul emoțional, dar și alte toxine.

De asemenea, și doctorul Deanna Minich spune, citată de Hand in Hand Parenting: „Plânsul este o formă de detoxifiere prin care eliminam emoțiile acumulate și durerea interioară. De asemenea, acesta elimina componente inflamatorii , citokine și chemokine. Oamenii care plâng ușor pot avea mai puține simptome de boală și o sănătate mai bună decât cei care își rețin lacrimile”.

A fost estimat ca stresul cauzează între 75%-90% dintre bolile fizice, așadar reducerea stresului este cheia absolută pentru sănătatea emoțională și fizică a copiiilor noștri.

Dar ce motive de stres ar putea avea copiii? Ce motive ar avea să plângă? Abia au venit pe lume, iar viața lor nu e chiar complicată, nu?

Dar chiar este. Creierul emoțional al bebelușului este perfect dezvoltat înainte de naștere, ceea ce înseamnă că viețile lor emoționale sunt la fel de complexe ca ale noastre. În timpul sarcinii, toate emoțiile mamei și stresul vor afecta copilul. S-a descoperit că mamele care sunt neliniștite și se îngrijorează des în timpul sarcinii vor avea copii care vor plânge mai mult.

Nașterea este un alt eveniment care poate declanșa stresul copiiilor noștri.

Psihoterapeutul Michael Appleton spune că avem un punct cultural orb când vine vorba despre a înțelege că nașterea poate fi dureroasă și traumatizantă pentru copii.

Chiar dacă nașterea decurge ușor, copiii au nevoie să plângă pentru a procesa venirea lor pe lume și experiențele zilnice într-o lume nouă, stimulantă. Această formă de plâns este sănătoasă și benefică și înseamnă că, deși noi sau copiii noștri avem dificultăți, există un mecanism înnăscut de recuperare care și funcționează.

Pentru că celălalt motiv pentru care plâng copiii nu este foarte cunoscut, avem tendința de a intra pe pilot automat și de a trata plânsul ca pe o nevoie. Așa că, atunci când am satisfăcut toate nevoile copilului și tot nu reușim să îl oprim din plâns, mulți dintre părinți ajung să recurgă la ceea ce Aretha Solter numește „modele de control”.  Legănă copilul, îl hrănesc atunci când nu îi este foame sau îl duc în plimbări lungi, de multe ori chiar cu mașina. Există astfel tendința de a sări pentru „a le satisface nevoile” și  „a opri plânsul cu orice preț”. Este un salt inconștient pe care aproape toți părinții l-au făcut.

Ce fac ei de fapt? Îi opresc din a-și exprima emoțiile.

După cum Dr. Deborah Macnamara spune, „plânsul nu este durerea, ci procesul prin care scapi de durere. Cu cât înțelem mai multe despre felul în care funcționează creierul, cu atât devine mai clar faptul că supărarea cauzează comportamentul negativ al copiilor, așa că  nu putem rezolva aceasta problemă cu pedepse și tabele. Trebuie să îi ajutăm să își proceseze emoțiile”.

Exista un motiv mult mai adânc pentru simțim nevoia să oprim lacrimile copiilor încă din primele clipe când apar. Când eram copii, parinții noștri reacționau la fel la lacrimile noastre.

Inconstient avem atât de multă durere legată de felul în care lacrimile noastre au fost percepute, încât încercăm automat să le oprim fară să gândim conștient. În ”Parenting From The Inside Out”, psihiatrul și expertul în educație parentală Daniel Siegel explică de ce, atunci când nu am procesat emoțiile noastre și am creat o poveste coerentă a copilariei, avem tendința de a acționa în moduri similare cu ale părinților noștri. Povestea noastră despre lacrimi e departe de a fi coerentă.. ”Ne naștem cu un mecanism de autovindecare care este prea puțin cunoscut și respecat în societate. Ciclul continuă cu răspunsul nostru automat la vederea lacrimilor. Fară să ne gândim sau să conștientizăm, acesta a rămas secretul cel mai bine păstrat al părinților. Instinctele noastre sunt amestecate cu propriile dureri pe care încă nu le-am vindecat. Acesta este motivul ascuns care face ca lacrimile și frământările copiilor să fie greu de suportat. Nu este vorba despre emoțiile copiilor noștri, ci despre ale noastre”, este de părere Siegel.

Dr William Frey a descoperit că 85% dintre copii și 73% dintre oameni s-au simțit mai puțin triști după ce au plâns, iar ceea ce pare a fi cheia vindecării prin plâns este faptul că există acolo o altă persoană care să ofere sprijin emoțional. Studiul Bylsma a arătat ca oamenii au șanse mai mari să se simtă mai bine după ce plâng, dacă au un prieten apropiat lângă ei. Când copiii sunt lăsați singuri să plângă, aceștia renunță la a-și exprima sentimentele, dar rămân într-o stare tensionată cu un nivel ridicat de cortizol. Prin urmare, este esențial să rămânem lângă copiii noștri atunci când plâng.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dăLIKE paginii noastre de Facebook. Acolo găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante!

Intră în conversație