Să te bucuri ca un copil!

Unde am pierdut puterea de a ne bucura ca niște copii?

Mi-e cald, mi s-a uscat gura și apa din sticla mea e călâie. Mă mănâncă toată pielea, soarele se ține după mine. Ei râd cu gurile până la urechi. Se bucură de parcă l-ar fi prins pe Dumnezeu de-un picior.

Îi privesc și o simt. Bucuria aia teribilă, care te electrocutează în tot sufletul, ca atunci când ți-e sete și bei un pahar de apă la temperatura perfectă și nu te oprești până la ultima picătură. O senzație de fericire atotcuprinzătoare, fără vreun motiv anume.

De unde iau copiii bucuria?

Toate astea se întâmplă la un ștrand din București. Stau pe o pătură pusă direct pe iarba aproximativă – e mai mult pământ. Mut toate lucrurile în funcție de soare, de care mă feresc pentru că e aprig. Nu e cel mai confortabil loc pe pe pământ, asta mi-e clar. Mă cuprinde o stare de iritare cu gândul la aerul condiționat de acasă. În apă nu prea-mi vine să intru, nici nu prea aș lăsa nesupravegheate lucrurile. Mă mut pe partea stângă, parcă nu mă doare coapsa la fel de tare ca aia dreaptă. În apă, sunt copii. O ciorbă de copii. Care râd, nu par să dea o ceapă degerată pe cât de curată (sau nu) e apa. Se joacă cu o minge, sunt vreo 12 băieți și fete, printre care și al meu. Apoi se iau în cârcă și se aruncă unul pe celălalt în apă, fac treaba asta de vreo trei ore, cu mici pauze de ciugulit ceva. Mă uit la o ciorbă de copii, de râsete, de energie pură și de bucurie. Sunt o epavă față de ei. Nu mai știu nici să râd așa, nici să nu-mi pese de nimic. Ei n-au nicio grijă în clipele astea și mă întreb cum ar putea rămâne cu abilitatea de a se bucura deplin și când vor fi mari. Sunt frumoși și proaspeți și uzi și bronzați și fericiți. Pasez rucsacul cu bani și telefoane unui cuplu de bunici de lângă mine și intru și eu în bazinul mare. Sunt fericită. Apa e răcoroasă și bună. Înot câțiva metri, apoi încep să mă gândesc cât clor o fi în apă. Și mă fac iar mare. Grrrr…

De ce-i învățăm să se îngrijoreze?

Peste bucuria copiilor 100% autentică, parcă simțim imboldul de a presăra fărâmițe de viață reală. Care-i mai cu probleme, așa. Mai cu matematică, mai cu spălat pe dinți, mai cu creme de protecție solară. Parcă simțim nevoia să-i aducem cu picioarele pe pământ, numai că e mult mai fun și mai bine să fii cu capul în nori. Și totuși, societatea noastră vrea copii cu capul pe umeri și cu picioarele pe pământ. Copii care să se gândească la viitorul lor, în loc să se bucure de prezent. Ce anoști suntem! Ce naivi! Nimic, niciodată nu va mai fi ca acum, în copilăria care te lasă să fii orice vrei tu. Rechin la ștand, schior galactic iarna, în parc. Ce dacă te dai cu săniuța?! Nu vezi că are propulsoare? Ba văd, copilul meu drag! Ești cât de galactic și intergalactic vrei tu. Apa e cât de curată vrei tu să fie, te joci din tot sufletul tău mare de copil mic, iar eu încerc să mă abțin să te aduc cu picioarele pe pământ. Lasă imaginația să zburde unde vrea ea. Lasă-te să fii orice vrei tu să fii. Și să mai știi ceva… Când oamenii mari te pun să te gândești la viitor, o fac doar pentru că au senzația că știu despre viață mai mult decât știi tu. Eu știu că sunt lucruri care contează, deși nu par să conteze. Însă tu știi ceva mai mult decât mine. Că viața e aici, acum, în prezent. Că îți construiești amintiri frumoase din copilărie, care te vor hrăni sufletește pentru tot restul vieții tale. Și n-avem voie să îți luăm bucuria asta, idiferent dacă nu ți-ai citit lecturile de vacanță sau dacă vei avea ochii roșii de la clorul de la ștrand. Și dacă-ți vei arde umerii, nu-i nimic. Trece. În schimb, amintirile frumoase rămân.

Ce să învățăm noi de la ei?

Exact valul ăla de fericire fără un motiv anume. Care te ia pe sus și te face să zâmbești în sinea ta și pe dinafară. Să ignori detaliile pentru imaginea de ansamblu. Să te bucuri că ți-e cald – pentru că e vară! Și că ți-e frig. Pentru că e iarnăăăă! Că mănânci o înghețată, că te vezi cu prietenul cel mai bun, că mergi la un film, că trăiești! Despre asta e vorba. Asta ne învață ei. Să nu ne mai îngrijorăm că trăim, ci să ne bucurăm de asta.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație