Să vorbim despre moarte!

Sanda Watt
sa-vorbim-despre-moarte-totul-despre-mame

Să discutăm cu copiii și despre… moarte!

Indiferent de credințele noastre sau de tradițiile spirituale la care aderăm, moartea nu este vreodată un subiect plăcut sau facil de conversație. Dar copiii vor să știe. Și încep să întrebe mult mai devreme decât ne-am aștepta, încă din jurul vârstei de trei ani. Chiar și atunci când nu întreabă, specialiștii recomandă să îi pregătim cu toată considerația pentru confruntarea cu cel mai dificil concept din viața omului.

Cum percep copiii moartea

Trimisesem copila la plimbare cu taică-su. La întoarcere, năvălește în casă și îmi spune încântată: „Mami, am văzut o pisicuță.” „Ce drăguț.”, îi zic eu bucuroasă de bucuria ei. „Da” – a adăugat cu același entuziasm – „era morită în mijlocul drumului.”

Conform studiilor, copiii percep moartea mult înainte să înceapă să pună întrebări și trec prin mai multe stadii de procesare a acestui eveniment. Până la cinci ani, moartea este impersonală și reversibilă – cam ca în desenele animate. După șase ani până în preadolescență, copiii înțeleg că este stația finală, însă este în continuare destul de impersonală și îndepărtată. După vârsta de zece ani, încep să cuprindă noțiunea de moarte ca eveniment ireversibil, care face parte din viață și care ne este sortită tuturor, familiei și propriei persoane și încep chiar să exploreze ideile filozofice sau religioase despre viață și moarte. Adolescența și excesele sale sunt adesea definite ca încercări de recuperare a „controlului” asupra propriei mortalități.

Câteva precauții necesare

La câteva luni de la întâlnirea cu pisica „morită”, fiica mea a descoperit, pe raftul bibliotecii, fotografia cu părinții mei. „Cine este domnul?”, a întrebat referindu-se la tatăl meu. „Și unde este?”; „Și eu când o să-l văd?”; „Și de ce a morit?”; „Era bătrân?”; „Era bolnav?”; „Și eu unde eram?”; „O să mori și tu?”; „O să mor și eu?”; „De ce?”, a continuat încolțindu-mă cu o tiradă de întrebări pentru care nu eram nicicum pregătită.

Moartea ne întristează și ne sperie pe toți, însă trebuie să tratăm cu respect întrebările copiilor și să le răspundem cât mai sincer, asigurându-ne totuși că suntem expliciți și că nu creăm confuzii sau temeri.

Nu doar oamenii în vârstă mor. Nu le spuneți asta, pentru că ocultarea adevărului poate crea copiilor anxietăți mai mari decât este cazul atunci când vor afla, inevitabil, că este o afirmație falsă.

Este adevărat că există multe boli grave și că acestea sunt principalele cauze ale mortalității pe glob, însă este important să le explicăm copiilor că nu vor fi doborâți de prima răceală. Unele boli sunt o fatalitate, altele sunt provocate de stilul de viață sau de degradarea corpului pe măsură ce îmbătrânim.

Este poate un moment oportun să le vorbim copiilor despre stilurile sănătoase de viață, dar, indiferent de credințele noastre atletice, nutriționale sau spirituale, ar fi extrem de nociv pentru sănătatea lor emoțională și mentală să înțeleagă moartea ca pe o pedeapsă.

Nu vă temeți de cuvinte. Când cineva a murit, a murit. Nu „s-a dus”, nu „se odihnește”, nu „doarme somnul de veci”, pentru că nu v-ați dori pentru copii să capete în urma acestei discuții cea mai acută anxietate de separare și să nu vă mai lase să vă duceți la serviciu sau să capete o frică de somn, ca nu cumva să fie „de veci”.

Ce le spunem totuși copiilor despre moarte?

La următoarea vizită a bunicii, fiica mea nu i-a cântat vreun cântecel, dar a ținut să își etaleze cunoștințele tanatologice. „Știi, eu am avut un bunic, soțul tău. Și el a morit. Uite-așa, că era și cam bolnav și un pic bătrân și oricum o să morim toți. Dar nu azi, stai liniștită, mâine morim. Într-o zi.”, i-a spus mândră nevoie mare, reflectând perfect noțiunea copiilor asupra timpului; sau, mai bine spus, lipsa acesteia.

Da, toți o să murim într-o zi – și noi, părinții, și ei copiii – face parte din viață. Dar cel mai important în această discuție este să le redăm și să le consolidăm copiilor încrederea și sentimentul că acum se află în siguranță. Să sperăm că vom avea înainte o viață lungă și sănătoasă și că ne vom bucura mult unii de ceilalți. Dar, chiar și dacă se întâmplă ca unul dintre noi să dispară, pardon, să moară, vom continua să trăim unii în inimile celorlalți și vom avea în jurul nostru restul familiei și al prietenilor să ne sprijine, să aibă grijă de noi, să ne însoțească în această călătorie de plăcere care este viața.

O discuție despre moarte invită la intimitate și nu putem fi decât autentici și sinceri. Astfel, este poate cel mai bun moment să îi vorbim copilului despre credințele noastre sau lipsa acestora, ori poate scepticismul nostru cu privire la sensul vieții și al morții. Sau poate este cel mai potrivit context pentru acel „nu știu” pe care orice copil are nevoie să îl audă de la părintele lui. Și este, de asemenea, ocazia perfectă de a vorbi copilului, cu toleranță și respect, despre credințele celorlalți, care pot oferi o perspectivă cât mai largă a modului de înțelegere a morții în cele mai diverse comunități.

Sugestiile de mai sus sunt modalități simple și personale de a vorbi copiilor despre moarte. Din păcate, nimic nu ne pregătește vreodată pentru pierderea unei persoane apropiate, oricât de mici sau de mari am fi. În funcție de situația individuală și a familiei, este ideal ca un copil care trece printr-un eveniment atât de dureros să beneficieze de sprijinul unui specialist în psihologia copiilor.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa