Și copiii pot fi deprimaţi…

Cu toţii devenim un pic trişti din când în când. Când, însă, tristeţea se transformă în disperare şi persistă preţ de câteva săptămâni sau chiar luni, când te simți descurajat și fără poftă de viață, este vorba de depresie. Nu cu mult timp în urmă, medicii psihiatri se contraziceau vizavi de posibilitatea ca un copil să devină depresiv. În prezent, însă, este considerat că depresia se poate instala aproape la orice vârstă. Rețineți acest lucru pentru prima ocazie când cineva spune „Copiii nu au motive să fie triști sau deprimați!”

Copiii devin deprimaţi dintr-o varietate de motive. Factorii genetici joacă un rol important – a avea un părinte deprimat este unul din cei mai semnificativi factori de risc ca un copil să devină și el depresiv. Comportamentul unui părinte deprimat poate fi un factor declanșator al depresiei la copii, deoarece părintele în cauză poate fi mai puţin capabil să răspundă în mod adecvat la nevoile emoţionale ale copiilor lui. Copiii se simt mai puţin susţinuţi, iar conflictele părinte-copil pot fi mai frecvente.

Alte evenimente extrem de stresante, cum ar fi abuzul fizic sau sexual sau pierderea unui membru al familiei sau a unui prieten apropiat ar putea contribui la declanșarea depresiei unui copil. Evenimentele mai puţin stresante, dar importante, cum ar fi certurile în familie, problemelele la şcoală sau divergențele cu colegii pot produce simptome depresive. Uneori nu este posibilă identificarea unei singure cauze a depresiei.

În copilărie, majoritatea micuţilor nu se etichetează pe ei înşişi ca fiind deprimaţi. În schimb, ar putea folosi cuvinte cum ar fi trist, obosit, plictisit.

Un părinte trebuie să fie sensibil la semnele de depresie ale copiilor săi. Un tânăr depresiv ar putea spune că este trist sau nefericit. Ar putea spune că numeni nu îl place, că este prost sau că îşi doreşte să nu mai existe.

Un copil deprimat poate petrece mai mult timp singur în camera sa şi să nu se mai joace cu prietenii. Notele de la şcoală ar putea scădea considerabil. Ar putea deveni mai puţin vorbăreţ decât de obicei, să nu mai mănânce sau să îşi piardă total apetitul. Ar putea probleme cu somnul, să obosească uşor şi, de multe ori, să nu mai fie preocupat de aspectul fizic. S-ar putea plânge de dureri de cap, de stomac sau în piept.

Adesea simptomele unui copil deprimat sunt mult mai subtile decât ai crede. De exemplu, ar putea face mai puţin contact vizual decât în ​​trecut. Starea de spirit şi comportamentul său se pot transforma de la binevoitor la iritabil şi furios. Ar putea fi greu să te mai înţelegi cu el şi să se certe frecvent cu fraţii şi părinţii.

Dacă îţi bănuieşti copilul că este deprimat, e nevoie să faci mai mult decât să încerci să îl înveselești sau să îl cerţi. Oferă-i, în schimb, ajutor profesionist cât mai curând posibil.

Dacă un copil deprimat nu primește ajutor, funcţionarea sa în viaţa de zi cu zi va continua să se erodeze, la fel ca şi respectul său de sine, rezultatele la şcoală şi relaţiile cu prietenii şi familia. De asemenea, cu cât depresia persistă un timp mai lung, cu atât va deveni mai greu de tratat.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație